De același autor
Bineinteles, atunci cand unii gazetari au vrut sa afle daca premierul se refera concret si la binecunoscutul "feudal" social-democrat de Gorj, Nicolae Mischie, premierul ne-a comunicat ca acesta nu are cum intra in discutie fiind, aflam, extrem de popular in judet.
Cu alte cuvinte, tehnica amenintarilor de opereta despre care am mai vorbit si cu alte prilejuri a fost din nou utilizata de liderii PSD, ca parte din exercitiul de comunicare cu care ne-am obisnuit deja.
Aproape ca un ritual, putin convingator de altfel, din moment ce ultimele cercetari sociologice indica nu numai faptul ca romanii considera in continuare coruptia drept cea mai grava problema a tarii, ci si ca 53 de procente dintre ei cred ca aceasta a crescut de cand actualul guvern a preluat puterea. Tipul acesta de retorica fioroasa, lipsita aproape total de efecte in plan concret, nu e deloc o noutate. La fel s-a intamplat si in cazul scandalului vilelor politistilor, la fel in cazul luptei impotriva coruptiei din justitie.
O dovada ca Adrian Nastase e doar un perfect om de sistem si nimic mai mult. In ciuda inteligentei sale indiscutabile, a viziunii de care e capabil, spre deosebire de majoritatea politicienilor romani, el ramane in chip definitoriu prizonierul sistemului care l-a propulsat in varf. De aceea, pe cat e de vehement si avantat premierul in declaratii, pe atat e de retinut in actiuni. Nici macar nu pare dispus sa incerce tatonari punctuale pentru a testa "limitele de suportabilitate" ale structurilor de putere din interiorul sistemului sau de partid.
Cum ar fi demiterea unui prefect sau excluderea din PSD a unor personaje, precum Mischie sau Oprisan. E in egala masura un semn rau pentru toti, pentru ca probeaza o data in plus forta feudelor de partid locale, dar si o aducere la realitate a celor care mai sperau la un moment dat ca Adrian Nastase ar avea dorinta, intentia si puterea de a schimba cu adevarat comportamentul PSD. Se pare ca el a ales varianta riscului minim, cu miscari pe spatii mici, de tipul incercarii de plasare a unui apropiat ca Victor Ponta in fruntea organizatiei de tineret a partidului.
Sigur, am putea vorbi de realism, de capacitate de adaptare la mediu. Un exemplu in acest sens ar putea fi renuntarea in ultimul moment la sprijinirea lui Cristian Hadjiculea pentru un nou mandat la presedintia televiziunii publice atunci cand a simtit puternica opozitie din zona PSD conservatoare, mai ales din Senat, cu varf de lance Nicolae Vacaroiu si Adrian Paunescu. Plierea presedintelui la sistemul de putere din propriul partid poate fi considerata dupa caz drept semn de slabiciune sau de abilitate politica. Un lider poate fi suficient de realist pentru a nu forta cauze pierdute, mai ales atunci cand sunt mize mici in jos. Dar trebuie sa aiba si curajul de a forta jocul atunci cand sunt in discutie lucruri cu adevarat esentiale. Iar tema coruptiei ar trebui sa fie o astfel de miza.
Un om ajuns in tot mai mare masura prizonierul unor structuri de putere de tip cvasi-feudal, precum cea instituita astazi in PSD, are inevitabil o pozitie potential fragila in plan electoral. Desi pare paradoxal pentru cineva care pare sa aiba o autoritate atat de larga asupra partidului de guvernamant, premierul se bucura de o marja de actiune extrem de restransa. Incapacitatea sa de actiune in plan concret va deveni in timp tot mai vizibila si va sfarsi prin a fi sanctionata de opinia publica mai devreme sau mai tarziu. Barometrul sociologic realizat de IMAS indica faptul ca Adrian Nastase aduna voturi in principal de la cei care au o parere buna si foarte buna despre guvern. De aceea, pierderea increderii in guvern il va afecta sever. Intre el si votantii sai potentiali nu exista nici un fel de relatie afectiva ca in cazul lui Ion Iliescu sau, la un moment dat, in cel al lui Petre Roman. Prin el insusi, lipsit de formidabila masinarie de putere a PSD, premierul nu ar mai insemna mare lucru in plan electoral. In schimb, Traian Basescu, Theodor Stolojan sau Ion Iliescu aduna voturi si de la cei multumiti si de la cei nemultumiti de actuala guvernare. Au un semnificativ capital electoral propriu. Tot atatea motive pentru ca ultimele speculatii conform carora Adrian Nastase ar deveni tot mai putin interesat de o cursa pentru Cotroceni, preferand combinatia prim ministru-presedinte de partid, sa aiba o buna baza de credibilitate.
Problema este ca o astfel de situatie perpetueaza un adevarat cerc vicios: Adrian Nastase nu are curajul sa forteze, admitand ca ar si dori sa o faca, masuri asteptate de opinia publica, dar care ar putea deranja cercuri de putere din partid tocmai pentru ca nu are suficienta legitimitate exterioara sistemului care l-a creat, de fapt, ca om politic. Si nici nu poate obtine o astfel de legimitate atata vreme cat ramane la statutul de prizonier al unui partid care devine pe zi ce trece nu promotorul, ci obstacolul major in calea promovarii oricaror reforme de substanta in tara, chiar in conditiile unei previzibile integrari a Romaniei in NATO sau a deschiderii unor noi dosare de negociere cu Uniunea Europeana.
