De același autor
"Favoritul este nepotrivit să conducă un mare partid politic, ce sa mai vorbim de America". Titlul este din The Economist și nu e greu de ghicit la cine face trimitere. La Donald Trump. Cunoscutul săptămînal britanic, destul de popular în Statele Unite (unde vinde jumătate din tirajul total de 1,6 milioane de exemplare), trece în revistă cîteva dintre cele mai controversate afirmații ale magnatului imobiliar precum și propunerile sale, pe care mulți le consideră absolut fanteziste, și conchide că "este dificil de imaginat un alt candidat mai puțin potrivit pentru a guverna țara". The Economist este departe de a fi singurul care vede lucrurile în acest fel. Lista e lungă, iar pe ea se regăsesc multe figuri de prim rang din establishmentul republican.
Asta explică și de ce Trump a primit pînă acum doar 5-6 declarații de susținere din ansamblul de congresmeni, senatori și guvernatori republicani. Spre comparație, la data la care este scris articolul Ted Cruz colectase 25 iar Marco Rubio 63. Unii conservatori preominenți merg pînă acolo încît să spună că dacă Trump cîștigă alegerile preliminare o vor vota pe Hillary Clinton. Iată de ce Meg Whitman, președintele corporației Hewlett-Packard, o fostă susținătoare a guvernatorului Chris Christie (retras între timp din competiție), l-a acuzat pe acesta de "oportunism politic" după ce Christie și-a anunțat sprijinul pentru Trump. Meg Whitman îl consideră pe Trump "un demagog care exploatează temerile noastre cele mai profunde". Însă cît de mult vor conta toate aceste declarații de sprijin rămîne de văzut.
Dar poate mai șocant, și așa înțelegem mai bine dimensiunea problemei, într-un interviu pe care l-a acordat zilele trecute în emisiunea de televiziune de la HBO "Real Time with Bill Maher" fostul director CIA, Michael Hayden (care a fost și șeful NSA între 1999 și 2005), a spus că există "posibilitatea legitimă" ca armata să refuze să execute anumite ordine ale unui potențial președinte Donald Trump pe care le consideră ilegale (de pildă, din perspectiva unor convenții internaționale). "Aș fi extrem de preocupat dacă un președinte Trump va guverna într-un fel care este consistent cu declarațiile pe care candidatul Trump le-a făcut în timpul campaniei electorale". E o declarație extrem de gravă, greu de imaginat în cazul Statelor Unite.
E drept, am mai auzit ceva similar în Marea Britanie cînd un comandant militar de rang înalt avertiza că armata nu va rămîne pasivă dacă un viitor prim ministru va amenința securitatea națională, o trimitere transparentă le noul lider laburist, Jeremy Corbyn, care a declarat că vrea ca Marea Britanie să părăsească NATO și să renunțe la sistemul de descurajare nucleară Trident. Însă în timp ce puțină lume se așteaptă ca Jeremy Corbyn să ajungă vreodată prim ministru la Londra în cazul lui Donald Trump acest lucru nu este cu totul imposibil. El are șanse extrem de ridicate să cîștige nominalizarea republicană și deși 46 de procente dintre americani au o părere extrem de nefavorabilă despre Trump distanța care-l separă de Hillary Clinton (care pare să se fi desprins decisiv de Bernie Sanders în cursa democrată) în cazul alegerilor generale nu este totuși extrem de mare (3-4 procente în ultimele sondaje).
Sprijinitorii lui Trump par imuni la toată suita de argumente și mulți dintre ei nu sunt deloc deranjați de numeroasele sale declarații controversate. Ei sunt convinși că favoritul lor va reda măreția Americii (sloganul său de campanie), îi va scăpa de imigranții care le "fură" locurile de muncă, va impune tarife uriașe produselor importate din China și îi va pune la punct pe dușmanii din afară ai Statelor Unite (cam la asta se reduce întreaga sa agendă electorală).
"Motivul pentru care Trump cîștigă: nimeni nu a crezut că așa ceva este posibil" scrie Daniel Drezner în Washington Post. Într-adevăr, o bună bucată de vreme nici strategii politici și nici liderii republicani nu l-au luat în serios iar acum cînd toți îl iau în serios e probabil prea tîrziu. Există și speculații că establishmentul republican l-ar prefera mai degrabă pe Donald Trump decît pe Ted Cruz, un politician pe care majoritatea dintre liderii republicani îl detestă pentru comportamentul său arogant și agresiv. Însă dincolo de asta pînă la urmă e bulversantă ușurința cu care sprijinitorii lui Trump "cumpără" ideile simpliste pe care acesta le vehiculează. S-au avansat diferite tipuri de explicații. Între care nemulțumirea față de elitele de la Washington și frustrările (în mare parte legitime) față de "corectitudinea politică" promovată agresiv de cercurile "progresiste".
Politologul Robert Kagan (una dintre figurile proeminente ale cercurilor conservatoare americane) scrie, tot în Washington Post, că Donald Trump este în fapt un monstru Frankenstein creat chiar de Partidul Republican în perioada mandatelor Obama prin atitudinea obsesiv obstrucționistă și insistența de a eticheta drept trădare orice încercare de compromis. Alegătorilor republicani li s-a spus că "guvernul, instituțiile, tradițiile politice, conducerea partidelor și chiar partidele însele trebuie demolate, ignorate, insultate", unul dintre campionii timpurii ai acestui curent anarho-revoluționar fiind chiar Ted Cruz.
Robert Kagan are probabil dreptate. Dar acest tip de discurs radical agresiv vine pe un teren deja pregătit. Urmărind lista de comentarii care însoțesc articolul din The Economist dar și cele asociate unor articole pe aceeași temă din alte publicații (al căror public este departe de a putea fi considerat unul gregar) realizezi de ce criticile la adresa lui Trump nu au efect. Pe un teren dominant emoțional argumentele logice, oricît de solide, devin irelevante. Votul pentru el este expresia frustrărilor acumulate de-a lungul unei lungi perioade în care elitele liberale, cu acceptul tacit al multor conservatori intimidați de teama de a fi considerați rasiști, bigoți, islamofobi, au promovat agresiv o agendă în care albii, creștinii, apărătorii familiei tradiționale sunt automat considerați vinovații de serviciu pentru toate relele lumii contemporane. Iar perioada Obama, în care a fost încurajată și promovată masiv agenda radical progresistă, nu a făcut decît să adîncească semnificativ această fractură din societate.
Ceremonia de duminică noaptea de decernare a premiilor Oscar, transformată într-un fel de seminar televizat pro-diversitate, nu a făcut decît să întărească această percepție. Un comentator observa că în fapt am asistat la "o lipsă de diversitate în discuția despre lipsa de diversitate" pentru că deși fenomenul este mai acut în cazul hispanicilor sau asiaticilor toată seara s-a vorbit doar despre oamenii de culoare. Din acest punct de vedere e foarte posibil ca după "înfierarea publică" de la Hollywood sprijinul pentru Donald Trump să crească exact înaintea seriei de alegeri preliminare de astăzi, așa numitul Super Tuesday, în care vor fi adjudecați nu mai puțin de 595 electori republicani.
David Axelrod, cel care a condus campania electorală a lui Barack Obama, face observația că de regulă după două mandate succesive ale unui președinte oamenii tind să se orienteze către o figură care este opusul acestuia. Or, cine reprezintă o alternativă mai radical diferită față de Barack Obama, prin tot ceea ce spune și se face, decît Donald Trump?
