De același autor
Americanii și-au declarat în repetate rânduri sprijinul față de independența justiției. Însă capacitatea lor de influență depinde în mod explicit de existența unui centru de putere independent în plan intern.
După război, românii i-au așteptat pe americani să-i scape de ruși. Acum, ei se așteaptă ca americanii să-i apere de ruși și, la pachet, să-i scape și de corupție. De fapt, nu chiar toată lumea e încântată. O postare de pe Facebook ne readuce aminte o declarație de acum doi ani a unui deputat PSD de Bârlad, Adrian Solomon: „Păi noi am pierdut Războiul Rece, dragii mei. Și cine a câștigat? L-au câștigat americanii, care au venit și ne-au împuiat capul cu reforma instituțională, cu reforma statului, cu reforma dracu’ să-i ia“.
Antiamericanismul e de altfel bine prizat în întreaga organizație de partid locală. Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, e un mare admirator al lui Hugo Chavez, la a cărui înmormântare a și ținut să participe. Sigur, deputatul Adrian Solomon, care se consideră un comunist luminat, este un personaj exotic. El este și cel care l-a amenințat pe M.R. Ungureanu că va avea soarta lui Aldo Moro, fostul premier italian asasinat în 1978. Și până la urmă, problema nu e dacă celor doi le plac sau nu americanii. E dreptul lor să simpatizeze sau să antipatizeze pe cine cred de cuviință.
Gravă este alergia cumplită a deputatului PSD față de ideile de reformare a statului, de independență a justiției sau de libertate a presei. Dar Solomon este departe de a fi un caz izolat. El spune explicit ceea ce mulți dintre liderii PSD se feresc să afirme deschis. Nu pentru că ar fi realmente antiamericani din rațiuni ideologice sau din alte motive, spre deosebire de Solomon și Buzatu, care chiar nutresc astfel de convingeri. De altfel, Victor Ponta a fost vara trecută în vacanță la Miami. Ei sunt însă puternic deranjați de intervențiile externe, de la Bruxelles și de la Washington, care i-au împiedicat până acum să înlăture amenințările pe care un sistem judiciar independent, sprijinit în cazurile de corupție de SRI, le exercită asupra lor.
Ofensiva masivă de cultivare a Chinei, declanșată de actuala putere în 2013, avea în vedere tocmai contracararea presiunilor occidentale, mai ales în plan financiar, după modelul patentat de premierul maghiar Viktor Orbán. Înainte de declanșarea crizei din Ucraina, primul ministru declara că 2014 va fi anul în care vor fi relansate relațiile cu Rusia. În noile condiții, acest demers este bineînțeles compromis. Sfătuit de consilierii săi electorali, Victor Ponta a sărit chiar la polul opus într-o dispută cu vicepremierul Dmitri Rogozin. Nu putea să rateze prilejul de a le arăta alegătorilor că acuzele la adresa sa, acelea că ar dori să reorienteze țara către Est, nu au niciun fel de acoperire.
Tot acest joc de-a Estul și Vestul e de altfel înșelător. Nici Ponta, nici Șova sau Ghiță nu sunt probabil mari fani ai lui Vladimir Putin și ai Rusiei, din rațiuni ideologice sau pentru că și-ar dori mutații geopolitice în defavoarea Occidentului. Chiar dacă rușii au o prezență economică semnificativă în România, dependența țării față de Moscova este totuși limitată. Lucrurile stau cu totul altfel în Bulgaria sau Serbia. Săptămânalul german Der Spiegel relata recent despre influența directă majoră pe care o exercită rușii asupra guvernului de la Sofia. Se pare că formulările dintr-un act legislativ referitoare la statutul conductei South Stream (prin care acest segment era scos practic de sub incidența reglementărilor UE) au fost dictate direct de către Gazprom. Cât despre Serbia, acolo președintele Tomislav Nikolic a declarat în repetate rânduri că, în afara Serbiei, nu iubește nimic mai mult pe lume decât Rusia.
În România situația e diferită. Din punct de vedere istoric, există resentimente larg răspândite în populație la adresa Moscovei. Iar situația din Ucraina, apropierea de Republica Moldova nu au făcut decât să le întărească. Iată de ce noul context geopolitic din regiune limitează spațiul de manevră al echipei guvernamentale de la București, din acest punct de vedere. La rândul lor, americanii, conștienți de punctele slabe de pe flancul de sud-est al NATO (unde nici Bulgaria, nici Turcia și nici Grecia nu sunt în fapt redute solide), văd în România singurul pion de încredere în confruntarea cu Rusia. De aici și suita de vizite ale unor înalți oficiali de la Washington. Prezența vicepreședintelui Joe Biden și a șefului Pentagonului, Chuck Hagel, transmite un puternic semnal simbolic, dincolo de o serie de aranjamente practice.
Plecând de aici, comentatori sau oameni din societatea civilă trag concluzia că statul de drept, instituții cheie precum sistemul de justiție sunt în acest fel protejate în fața asaltului actualei puteri. Așteptările lor ar putea să fie însă mult exagerate. Sigur, americanii și-au declarat în repetate rânduri sprijinul față de independența justiției, știind foarte bine că o consolidare a unor structuri de putere oligarhice corupte e calea sigură de a mina statul din temelii, așa cum s-a întâmplat la Kiev. DNA și Codruța Kövesi personal au primit repetate și solide semnale în acest sens. Însă capacitatea lor de influență depinde în mod explicit de existența unui centru de putere independent în plan intern. Până în toamnă, Traian Băsescu mai poate îndeplini acest rol. După aceea însă, dacă PSD preia și controlul asupra Palatului Cotroceni, peisajul se va schimba radical. Oricât ne-ar „împuia americanii capul cu reforma statului“, ca să-l cităm pe Adrian Solomon, puterea de la București va putea rezista cu brio în fața asaltului de la Washington sau de la Bruxelles. //
