De același autor
Era de asteptat ca un discurs dur precum cel tinut de Traian Basescu la sedinta de bilant a Politiei Romane sa faca valuri. Acesta trebuie sa fi fost de altfel si calculul presedintelui, care a avut o prezenta publica mai degraba discreta, lucru total necaracteristic pentru el, timp de mai bine de doua luni. Si asta desi ultimele saptamani, extrem de incinse de mari scandaluri de presa, marcasera aproape demolarea carierei politice a unuia dintre cei mai influenti oameni politici autohtoni, fostul prim-ministru Adrian Nastase, si afectasera din nou credibilitatea, oricum subtire, a premierului. Au fost subiecte pe care presedintele s-a ferit sa le comenteze direct, altfel decat extrem de succint si retinut.
Interventia sa taioasa de la bilantul Politiei a avut un dublu scop. Acela de a tine institutiile statului sub presiune in privinta luptei anticoruptie, pe de o parte, dar si de a reafirma autoritatea presedintelui, in conditiile unui mediu politic perceput de populatie drept unul ineficient si corupt, pe de alta. Seful statului a atacat doua teritorii delicate de care mai toata lumea s-a ferit din 1990 incoace. Primul are in vedere ceea ce el a numit actiunile “grupurilor mafiote” de nivel inalt, cele care au ajuns sa influenteze direct decizii guvernamentale. Al doilea, un teren la fel de mocirlos, e cel al jocurilor de interese subterane in care sunt angrenate o buna parte din marile trusturi de presa romanesti.
Desi, asa cum era de asteptat, atacurile impotriva sa s-au declansat imediat, un laitmotiv fiind acela ca presedintele nu ar trebui sa acuze in general, ci sa dea nume, a fost pentru prima data cand s-au spus astfel de lucruri la un asemenea nivel. E adevarat ca Traian Basescu nu a dat explicit nume, dar, cel putin in cazul mass-media, aluziile sale au fost atat de stravezii, incat identificarea actorilor nu a pus deloc probleme. Tocmai de aceea indignarile care in mod previzibil au urmat au avut un impact destul de palid. Si asta pentru ca destul de multi jurnalisti cunosc in mare, unii chiar mai in detaliu, retelele de interese care ii leaga pe patronii lor. Cat despre hotararile de guvern “cu destinatie”, cele prin care se aproba un act normativ valabil doar cateva zile sau saptamani, suficient ca “beneficiarul” sa poata obtine, perfect legal, avantaje personale consistente, e vorba din nou de un subiect cunoscut de multa vreme in culise, acolo unde s-au si contabilizat tunurile date in timp de oligarhii tranzitiei romanesti. De aceea, faptul ca Traian Basescu l-a expus in spatiul public merita cu siguranta aplaudat.
Dincolo de charisma de netagaduit a presedintelui, de impresia generala de forta si autoritate pe care o dau in general aparitiile sale publice, impactul unor astfel de declaratii vine si din maniera abila in care acestea sunt formulate. Pentru a fi credibil, el nu a aruncat acuzele selectiv, restrangandu-se la fostele guvernari, ci s-a referit la toate cabinetele din ultimii zece ani, deci inclusiv la Executivul condus de Calin Popescu Tariceanu. Mai mult, el nu a ezitat sa-l execute public pe ministrul Sanatatii pentru refuzul acestuia de a pune in aplicare o hotarare a justitiei, desi nu cu mult timp in urma isi declarase deschis sprijinul pentru pachetul de legi privind reforma sistemului de sanatate din Romania.
In acest punct, se poate desigur specula ca Traian Basescu a urmarit prin ultimele sale declaratii si sa creeze un cadru propice pentru unul dintre obiectivele sale cele mai importante: fuziunea PNL-PD intr-o structura de centru dreapta, care s-ar alinia in mod natural in spatele presedintelui. Probabil nu intamplator, la scurt timp dupa fulminantul discurs al sefului statului de la Politia Romana, Emil Boc a lansat in termeni extrem de precisi propunerea de fuziune intre liberali si democrati. Raspunsul liberalilor a fost un “Nu”, ascuns in spatele unor conditii evident inacceptabile, dar refuzul deghizat al conducerii de la centru si al sefilor de filiale nu va putea calma atat de simplu apele liberale in ansamblu. Activul PNL vede, pe de o parte, cum credibilitatea premierului si a partidului se erodeaza pe zi ce trece, iar, pe de alta, are pe masa o oferta generoasa de fuziune in regim de unu la unu, desi toate sondajele de opinie indica in acest moment o cota electorala semnificativ mai mare pentru PD, in cadrul Aliantei D.A. De aceea, refuzul mascat al liberalilor de a da curs propunerii lansate de Emil Boc are toate sansele sa genereze in perioada urmatoare tensiuni interne serioase si poate chiar rupturi.
Punand lucrurile cap la cap, putem spune ca Traian Basescu si-a consolidat probabil pozitia la capatul uneia dintre cele mai agitate perioade din politica romaneasca din ultimii 15 ani. Atacand simultan, pe mai multe fronturi, adversari de calibru din mediul politic, din cel de afaceri si din mass-media, el si-a asumat un risc major, dar calculat. Si, la prima vedere, evaluarea sa pare sa fi fost corecta. Pentru ca adversarii sai din zona politica, in principal de la PSD si PNL, au probleme interne serioase inca netransate, iar disputa pe cele 8% din Petrom, ca si ultimele poturi majore inaintea integrarii in UE ii impiedica pe cei din mediul de afaceri si mass-media sa se coaguleze impotriva sa. In plus, agitatia extraordinara provocata pe plan international de conflictul in escaladare intre lumea occidentala si Islamul militant, semnele de intrebare tot mai ingrijoratoare privind livrarile de energie din spatiul rusesc, dupa declansarea disputelor tensionate dintre Moscova si Ucraina sau Georgia, au toate sansele sa provoace o coagulare instinctiva, desi probabil difuza, a romanilor in jurul singurei autoritati din stat relativ credibila si stabila: Administratia Prezidentiala.
