De același autor
Prezent la Conferința de Securitate de la München, ministrul de externe chinez a transmis clar trei mesaje: China rămâne un aliat al Rusiei, are ca obiectiv strategic decuplarea Europei de America și se pregătește pentru „reintegrarea” Taiwanului.
Într-un episod din fluxul său editorial de pe Substack, Postliberal Order, Gladden Pappin face o comparație între realitatea geopolitică din 1986, când a fost lansat un film celebru, Top Gun, cu Tom Cruise în rolul principal, și cea de astăzi când, în 2022, a fost lansat o continuare a acestuia, Maverick. „În 1986, intriga din Top Gun corespundea realității unei ordini liberale globale care urma să fie administrată în scurt timp doar de către Statele Unite”, scrie Pappin. „Tot ce era necesar pentru a menține ordinea mondială erau câteva lovituri militare țintite”. Deși, tehnic vorbind, eram încă în perioada Războiului Rece, confruntarea ideologică care dominase întreaga perioadă postbelică urma să se încheie cu victoria completă a Americii.
Acum, la aproape patru decenii distanță, scenariul din Maverick se bazează, nostalgic, pe presupuneri despre o lume care este pe cale de dispariție. Invazia rusească din Ucraina, demersul explicit al Moscovei și Beijingului, cărora li s-au alăturat țări precum Coreea de Nord, care a devenit o putere nucleară în toată regula, sau Iranul, pe cale să obțină același statut, de a schimba actuala ordine mondială cu una care să le fie favorabilă, consolidarea unor alianțe antioccidentale ca BRICS+ ne pun în fața unei realități geopolitice profund schimbate. „Lumea pe care o celebrează Maverick nu mai există”, conchide Pappin.
Suntem evident într-un nou Război Rece, chiar dacă unii se agață încă, din rațiuni ideologice sau din naivitate, de iluzia că e ceva ce mai poate fi încă evitat. Și ministrul de externe chinez, Wang Yi, prezent la Conferința anuală de Securitate de la München, a mers și el pe aceeași linie condamnând „mentalitatea de război rece” care ne-ar împinge către acest deznodământ, cu trimitere transparentă la Statele Unite. Dar, sigur, e doar o declarație pentru consum extern. Pe plan intern, retorica e cum nu se poate mai diferită.
„Flota” de baloane și efectele sale
Wang Yi a ajuns la München, o escală în viitorul său drum la Moscova, în plină criză provocată de incursiunea unui balon chinezesc care a survolat spațiul aerian american. Epopeea călătoriei „balonului meteorologic chinezesc” (descriere care aparține Beijingului) deasupra Americii și Canadei, a cărui traiectorie a trecut în imediata apropiere a unor baze de rachete intercontinentale, a amplificat nu doar tensiunile sino-americane, ci și pe cele politice din interiorul Statelor Unite.
O parte dintre politicienii Republicani au încercat să prezinte faptul că s-a reacționat foarte târziu, abia după ce un ziar din statul Montana a semnalat incidentul surprins de un fotograf, prin prisma narațiunii că Joe Biden este compromis și condiționat de către regimul de la Beijing din cauza relațiilor de afaceri dubioase ale lui Hunter Biden. Aceasta este probabil în bună măsură și explicația schimbării radicale de atitudine la Casa Albă, care a ordonat în final doborârea balonului. Urmată de amânarea unei vizite la Beijing a Secretarului de Stat, Antony Blinken, stabilită în cursul întâlnirii Biden – Xi Jinping de la reuniunea G20 din Bali.
Doborârea balonului a provocat o reacție iritată la Beijing, iar în intervenția sa de la München Wang Yi a caracterizat-o drept un „comportament incredibil, aproape isteric”, în contradicție cu tratatele internaționale. De câte ori îi convine, China face trimitere imediat la „tratatele internaționale” care ar fi violate de un astfel de comportament. Însă atunci când Tribunalul de la Haga a decis în favoarea Filipinelor, care au denunțat politica de construcție a unor atoluri militarizate chinezești în Marea Chinei de Sud Beijingul, nu numai că a ignorat complet decizia, dar a și manevrat, prin intermediul Ungariei și Greciei, blocarea unei declarații de condamnare a UE în această speță.
Însă, dacă este să ne întoarcem la scandalul balonului, probabil mai aproape de adevăr este explicația care pune dorința Casei Albe de a trece sub tăcere incidentul pe seama interesului de a îmbunătăți relatiile cu Beijingul. De altfel, și la Beijing lucrurile se văd oarecum asemănator. Unul dintre motivele pentru care Casa Albă ar fi dorit inițial să ignore episodul este situația militară complicată din Ucraina. Rusia pare să fi învățat din greșelile din trecut și amenință serios pozițiile ucrainene pe frontul de Est. De unde și încercarea Washingtonului de a convinge China să nu sprijine și mai substanțial Moscova. În ce măsură astfel de așteptări sunt realiste, având în vedere agenda explicită a celor două țări de a înlocui actuala ordine internațională cu una care să le fie favorabilă, este o altă chestiune. Până la urmă a avut loc o întâlnire Blinken – Wang Yi la München în care tocmai aceasta a fost tema principală. Antony Blinken l-a avertizat pe omologul său chinez cu privire la consecințele pe care le va avea o decizie a Beijingului de a oferi un sprijin militar substanțial Rusiei. Un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat a declarat că China încearcă „să joace la două capete”, susținând public că dorește să contribuie la pace și stabilitate, în timp ce ia măsuri „îngrijorătoare” pentru a sprijini militar Rusia.
Oricum, între timp, scandalul a luat amploare. Se vorbește despre o adevărată „flotă de baloane” trimise de China „pe 5 continente”. După ce Statele Unite au semnalat că un balon a fost interceptat și deasupra Columbiei, Beijingul a dat o declarație în care recunoaște că este chinezesc, dar că este unul meteorologic care din cauza vântului ar fi deraiat de la curs. Generalul Mike Müllen, fostul șef al Statelor Majore Reunite americane, a respins însă explicația spunând că balonul doborât avea sisteme de propulsie proprii. De altfel, este greu de crezut că vântul ar fi deviat balonul exact deasupra bazei de rachete intercontinentale din Montana.
Balonul chinezesc care a dus la eșuarea demersului de reluare a dialogului sino-american a provocat mult deranj și în Europa, mai ales la Paris și Berlin, pentru că face mai dificilă decuplarea acestora din urmă de America în competitia geopolitică cu China. Cu care europenii, cel puțin unii dintre ei, ar dori să mențină strânse relații comerciale. O îmbunătățire, chiar și una doar de formă, a relațiilor dintre Statele Unite și China ar fi oferit o marjă mai largă de manevră din acest punct de vedere.
Interesele Chinei
În fapt, principala miză a prezenței lui Wang Yi la München a fost aceea de a încerca să împiedice alinierea Uniunii Europene alături de Statele Unite în competiția geostrategică cu China. După ce a vorbit în termeni vagi despre nevoia de pace în Ucraina, pentru care și-a oferit chiar și bunele oficii, el a lansat un atac transparent la adresa Americii spunând că există „unele forțe care nu doresc ca negocierile să aibă succes sau ca războiul să se încheie curând, forțe care urmăresc obiective strategice dincolo de acest conflict, fără să le pese de viețile ucrainenilor și de daunele suferite de europeni”. Având grijă să-i îndemne pe europeni să obțină „autonomia strategică”, adică decuplarea de Statele Unite.
În paralel, reprezentanții chinezi prezenți la München au făcut trimitere la Carta ONU și la necesitatea de a combate amenințarea armelor nucleare. Numai că, în spatele acestei retorici, China nu numai că nu face nimic concret să descurajeze retorica nucleară agresivă a Coreei de Nord, care depinde enorm de sprijinul său economic, sau ambițiile nucleare ale Iranului, al cărui președinte tocmai a fost la Beijing, ci își crește masiv arsenalul de arme nucleare. Pentagonul a dezvăluit că Beijingul are acum mai multe lansatoare de rachete balistice intercontinentale decât Statele Unite, scrie Wall Street Journal, China fiind pe cale să ajungă la paritate nucleară – dacă nu chiar la superioritate în raport cu America.
Întrebarea este în ce măsură Vestul, în principal America, și-a recalibrat comportamentul și politicile pentru a face față unor provocări potențial mai grave decât în perioada primului Război Rece? Mai ales că la München, răspunzând unei întrebări, Wang Yi a refuzat ferm să excludă o „reintegrare” cu forța a Taiwanului, care în opinia sa nici nu există ca țară, stârnind probabile frisoane în rândul asistenței.
Răspunsul nu este prea încurajator dacă este să ne luăm după analize făcute de voci autorizate în domeniu. Politica externă a lui Biden este un dezastru, scrie în Foreign Affairs Kori Schake, care a făcut parte din echipa de conducere a Departamentului de Stat în perioada 2007-2008. „La doi ani de la preluarea mandatului, confuzia abundă, există o deconectare îngrijorătoare între prioritățile declarate ale administrației și comportamentul acesteia”. Una dintre principalele acuzații aduse este lipsa unei viziuni economice care să permită reducerea dependenței semnificative față de China a economiilor din Vest și a multor altor state.
Deși, mai remarcă Kori Schake, o serie de generali, oficiali din structurile de securitate și chiar ultima strategie națională de securitate redactată de administrația Biden vorbesc despre iminența unui conflict armat în jurul Taiwanului, bugetul Apărării propus de Pentagon nu reflectă în niciun fel astfel de urgențe majore. //
