De același autor
În seara zilei de vineri, 4 octombrie, Daryl Morey, managerul Houston Rockets, a postat din camera de hotel din Tokyo, unde echipa sa urma să joace două meciuri demonstrative cu Toronto Raptors, campioana ultimei ediții a ligii americane de baschet, NBA, un tweet care avea să aibă un posibil impact financiar de multe miliarde de dolari și unul politic poate chiar mai important. Morey își exprima în postarea sa simpatia față de mișcările de protest din Hong Kong: „Fight for freedom, stand with Hong Kong”. Așa cum se întîmplă de obicei în astfel de situații reacția de la Beijing a venit imediat cu toate că, e important de subliniat asta, Twitter, la fel ca Facebook, Instagram, Snapchat, Pinterest, Google, YouTube sau chiar Dropbox, sunt interzise și blocate în China. Federația de baschet din China, în fruntea căreia se află Yao Ming, un fost star al Houston Rockets, pentru care a jucat între 2002 și 2011, a anunțat că respinge categoric astfel de „remarci nepotrivite” și a decis să suspende legăturile cu echipa din Texas. În astfel de cazuri se face trimitere la sintagma standard, aceea că postarea/declarația „rănește sentimentele poporului chinez” drept pentru care se așteaptă scuzele celor vinovați pentru astfel de „gafe” nefericite.
Ceea ce de regulă se și întîmplă, prompt. În februarie 2018 corporația Mercedes-Benz după ce a făcut „greșeala” de a-l cita pe liderul tibetan Dalai Lama, tot într-o postare pe Social Media, și-a cerut imediat scuze pentru vina de a fi utilizat „informații greșite care au rănit sentimentele poporului chinez”. Iar reacția inițială după tweet-ul cu pricina părea să se meargă, cuminte, pe aceeași linie. Daryl Morey a șters prima postare și a scris alta în care „regreta ofensa produsă” în baza „interpretării unor evenimente complicate” și dădea asigurări că între timp a avut ocazia „să audă și să considere alte perspective”. Proprietarul Houston Rockets, Tilman Fertitta, s-a grăbit și el să precizeze că Morey, pe care s-a speculat la un moment dat că era gata, gata, să-l și concedieze, nu vorbește în numele echipei. Poziție asumată și de NBA care în versiunea în limba chineză a unei prime reacții, postate pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter-ului, se declara „profund dezamăgită de astfel de remarci nepotrivite”. Între timp, la ESPN, care deține principalele canale de sport din Statele Unite, a venit de sus indicația ca toată chestiunea și în general problematica Hong Kong-ului să fie evitate în comentarii, care trebuie să se rezume strict la sport.
Numai că între timp scandalul a explodat în spațiul public american unde politicieni americani proeminenți, republicani și democrați, au criticat dur comportamentul NBA. Este rușinos, a scris pe Twitter congressman-ul democrat Tom Malinowski că „NBA nu are (corect) nici o problemă cu faptul că jucători sau angajați critică guvernul nostru dar acum își cere scuze pentru critici la adresa guvernului chinez.” Beto O’Rourke, unul dintre candidații democrați implicați în cursa pentru nominalizarea din partea Partidului Democrat la alegerile prezidențiale de anul viitor, a ținut și el să remarce că „singurul lucru pentru care NBA ar trebui să-și ceară scuze este maniera flagrantă în care a acordat prioritate profiturilor în detrimentul drepturilor omului”. În timp ce The New York Times a publicat un editorial cu titlul sugestiv „Atunci cînd e vorba de China, tăcerea e de aur. NBA, ca și alte corporații americane ne demonstrează că sunt dispuse să joace după regulile impuse de China în schimbul banilor din China”. Așa că NBA a trebuit să revină cu o altă declarație în care sublinia faptul că nu poate impune jucătorilor, proprietarilor echipelor sau angajaților ce să spună și ce să nu spună și că este conștientă că apărarea libertății de expresie are consecințe cu care va trebuie să se acomodeze. Și, într-adevăr, consecințele au fost imediat vizibile: televiziunea chineză CCTV a anunțat că anulează transmisiunea meciurilor de baschet în care sunt implicate echipe din NBA, aproape toți sponsorii NBA din China și-au suspendat sau anulat contractele, iar Alibaba a blocat vînzarea online a oricăror produse promoționale ale ligii americane de baschet.
Situația NBA este cu atît mai delicată cu cît de-a lungul ultimei perioade s-a dovedit a fi cea mai „progresistă” ligă sportivă majoră din Statele Unite. A sprijinit criticile dure la adresa lui Donald Trump, cele la adresa pretinsei brutalități a poliției față de persoane de culoare și a mers pînă într-acolo încît a scos cuvîntul „proprietar” din vocabularul acceptabil în luările sale de poziție pentru că acesta ar putea aduce aminte de perioada în care existau sclavi în Statele Unite. Numai că dacă în America astfel de lucruri nu au nici un fel de consecințe negative de acomodat, ca să facem trimitere la declarația de mai sus, ba, din contra, sunt privite cu mare simpatie de o parte a populație și în mass media, în cazul Chinei lucrurile se schimbă radical. Iar miza este enormă. NBA China este o afacere de 4 miliarde de dolari. Așa că nu doar oficialii NBA și proprietarii echipelor, ci și jucătorii nu mai sunt atît de preocupați de apărarea valorilor morale de care fac mare caz în Statele Unite. De pildă, James Harden, vedeta Houston Rockets, s-a grăbit să-și ceară scuze după tweet-ul lui Daryl Morey. „Ne cerem scuze Chinei. Noi iubim China”, a ținut el să declare, semn că spre deosebire de „brutalitatea poliției” din Statele Unite, pe care o condamnă vehement, reprimarea violentă a demonstrațiilor din Hong Kong este perfect în regulă.
Întregul scandal scoate în evidență cîteva aspecte majore, toate relevante și într-un context mult mai larg. Primul este expunerea publică a ipocriziei generalizate din mediul corporatist occidental, din cel sportiv sau de divertisment. Aprigi susținători ai justiției sociale și ideilor progresiste la ei acasă cei de mai sus devin pliabili la cerințele ideologice impuse de autoritățile de la Beijing. Din cauza mizelor financiare enorme. Spre exemplu, Nike, al cărui clip progresist, premiat la Emmy Awards, cu sloganul „Believe in something, even if it means sacrificing everything”, avîndu-l drept protagonist pe Colin Kaepernick, devenit celebru în Statele Unite pentru că îngenunchea atunci cînd se cînta pe stadioane imnul american în semn de protest față de brutalitatea poliției, nu a fost deloc dispusă să-și sacrifice interesele de afaceri din China așa că magazinele sale s-au conformat imediat atunci cînd guvernul de la Beijing le-a cerut să scoată de pe rafturi orice produs asociat cu Houston Rockets. Iar dintre actorii americani cunoscuți, altfel mari luptători pentru tot felul de cauze nobile, atunci cînd e vorba de spațiul occidental, doar Richard Gere a avut declarații critice față de guvernul chinez. De altfel, pentru a fi acceptate pe piața chineză marile studiouri cinematografice au alterat scenariile în acord cu cerințele ideologilor de la Beijing. De pildă, un articol publicat de Variety în iulie 2014, cînd erau în plină desfășurare, tot la Hong Kong, primele mari demonstrații pro-democrație sub stindardul „Umbrella Movement”, remarca faptul că filmul „Transformers: The Age of Extinctions” era „un splendid film patriotic, dacă se întîmplă să fii chinez” și că Michael Bay, regizorul filmului, Steven Spielberg, producătorul acestuia, și studiourile Paramount, „s-au prosternat (termenul chinezesc este kowtow) pentru bani”. În film „băieții răi” sunt cei de la CIA și din guvernul de la Washington care apar, după caz, ridicoli sau diabolici, în timp ce forțele binelui sunt personificate de „guvernul central” de la Beijing care, competent, eficient, sare în apărarea Hong Kongului atacat de forțe extraterestre. „Protestatarii din Hong Kong, care înfruntă riscuri reale, dau dovadă de curaj. 511 dintre ei au fost arestați. Și este dezgustător să-i vezi pe Spielberg și Bay, care se află pe lista celor mai influente figuri de la Hollywood să dea dovadă de mai puțin curaj în relația cu Partidul Comunist Chinez decît chelnerițele și vînzătorii din Hong Kong”, scria atunci Variety.
În al doilea rînd, acest episod ca si altele similare în care au fost implicate alte corporații occidentale majore, scot în evidență enorma capacitate a Chinei de a-și utiliza forța financiară și atracția pieței sale enorme (meciurile de baschet ale NBA au audiențe de televiziune de ordinul sutelor de milioane!) pentru a-și impune condițiile firmelor și organizațiilor internaționale. Și nu doar la ea acasă, ceea ce complică și mai mult lucrurile. China are participări în firme din Occident, inclusiv în unele din mass media. În teorie în multe cazuri e vorba de investitori privați însă în realitate nimic nu scapă în China controlului ferm a autorităților. De altfel, prin lege, marile corporații private sunt obligate să aibă în consiliile lor de administrație reprezentanți ai Partidului Comunist și să colaboreze cu structurile de securitate al statului. Imediat după ce un grup din Hong Kong, Integrated Whale Media, a preluat, în 2014, controlul asupra revistei Forbes, redacția nu doar că a încetat colaborarea cu Gordon Chang, un critic frecvent al regimului de la Beijing, dar i-a comunicat acestuia că va șterge toate articolele sale de pe website-ul său, Forbes.com, ceea ce este extrem de neobișnuit. Ulterior, articolele critice față de guvernul chinez sau Xi Jinping (termenul folosit a fost acela de „problematice”) au fost eliminate de pe website iar autorii lor de pe lista colaboratorilor.
În acest fel Beijingul nu blochează vocile critice doar pe plan intern, ci impune „norme de comportament” pe plan internațional tuturor firmelor care au interese în China. Doar în ultima perioadă nume cunoscute precum principalele linii aeriene americane, American, Delta și United, grupul hotelier Marriott sau The Gap au avut de a face cu brațul lung al Partidului Comunist Chinez și s-au conformat, obediente, cerințelor impuse de către acesta. De pildă, recent, și Apple a scos din magazinul Apple Store, la solicitarea guvernului chinez, o aplicație utilizată de protestatarii din Hong Kong. După cum remarca publicația National Review nu numai că speranța că prin dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Occidentul China va adopta treptat și valorile acestuia, un argument invocat și de NBA, s-a dovedit complet iluzorie dar s-a ajuns în situația în care China să fie cea care își impune valorile sale pe plan internațional. Este motivul pentru care, într-o scrisoare deschisă adresată NBA, cu semnături bipartizane, inițiatorul acesteia, congressman-ul republican Mike Gallagher, subliniază că în condițiile în care „Partidul Comunist Chinez vrea să dicteze parametrii de exercitare a libertății de expresie la nivel global, noi, ca americani avem obligația să ne apărăm valorile”.
Într-un cadru mai general toate aceste evenimente trebuie privite prin prisma competiției geopolitice dintre Statele Unite și China dar și aceea dintre două modele de societate. Or, din această perspectivă este adesea ignorat un alt element esențial. În timp ce în Vest patriotismul este considera desuet iar naționalismul chiar toxic, în țări ca Rusia sau China lucrurile stau exact invers. Dacă în țările occidentale ideea desprinderii unor părți din teritoriul lor este privită cu o relativă seninătate, după cum o demonstrează demersuri precum cele din Scoția sau Catalonia, în China chiar și ideea că Taiwanul ar putea să fie văzut ca o țară independentă, așa cum și este de fapt, este privită ca o adevărată blasfemie. E posibil, chiar probabil, ca o parte din reacțiile indignate de pe rețelele sociale sau gesturile unor personalități din lumea artistică de întrerupe contracte de colaborare cu branduri occidentale provocate de situații precum cele legate de NBA sau de protestele din Hong Kong să fie orchestrate de guvern însă sunt și multe altele reale. O diferență majoră în raport cu atitudinea prevalentă din societățile occidentale. Or, nu e greu de văzut, în aceste condiții cine pleacă din start cu un avantaj din acest punct de vedere în această bătălie geopolitică care într-un final va decide cum va arăta lumea de mîine.
