De același autor
Din 1963 încoace, are loc anual, în februarie, tradiționala Conferință de Securitate de la München, de departe cel mai important eveniment de acest fel pe plan internațional. În acest an s-a desfășurat, previzibil, sub semnul crizei din Ucraina și pe fondul absenței unei delegații oficiale din Rusia. E important de amintit că în urmă cu 15 ani, în 2007, Vladimir Putin vorbea în același cadru despre o nouă ordine internațională. Iată cum o idee care părea oarecum exotică atunci a devenit între timp una cât se poate de actuală. Mai ales după ce, prin pactul strategic semnat la Beijing înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de către Vladimir Putin și Xi Jinping, China și Rusia anunță intrarea într-o nouă fază a demersului lor de reașezare a sferelor de putere și influență de pe glob.
Cu toate acestea, în ciuda turbulențelor geopolitice majore, nu doar din Ucraina ci și cele din Orientul Mijlociu sau din Asia de Sud-Est (tot la München, Boris Johnson a amintit că „ecourile crizei din Europa se aud în Taiwan”), elitele occidentale nu au putut să renunțe la marotele ideologice obișnuite, precum cele legate de schimbările climatice sau de abordările multilateraliste, de genul acordului cu Iranul. Punct în care, formal, s-au aflat pe aceeași lungime de undă cu ministrul de externe chinez, Wang Yi, care în cursul unei intervenții prin legătură video a vorbit despre importanța „adevăratului” multilateralism. Numai că, la fel ca în multe alte chestiuni, maniera în care vede lucrurile regimul de la Beijing este foarte diferită de cea occidentală. Cu același prilej, el s-a mai exprimat direct în favoarea „independenței strategice a Europei” (concept foarte apreciat și la Paris), în speranța decuplării acesteia de America.
Cât de mult valorează astfel de acorduri sau înțelegeri atunci când se modifică raporturile de putere și influență pe plan internațional a ținut să le reamintească participanților Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei. Cu trimitere la Memorandumul de la Budapesta din 1994, care garanta integritatea și securitatea țării sale. „Ucraina a primit garanții de securitate pentru abandonarea celui de-al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume. Nu avem arme. Și nicio securitate... Dar avem dreptul de a cere trecerea de la o politică împăciuitoristă la una care să asigure securitatea și pacea” Zelenski a făcut și un nou apel la propunerea unei foi de parcurs pentru integrarea țării sale în UE și NATO, însă sunt șanse extrem de reduse să obțină un răspuns concret favorabil.
Conferința din capitala Bavariei s-a suprapus finalului Olimpiadei de iarnă de la Beijing. O olimpiadă memorabilă, dar nu în sensul celor spuse de Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic, într-un interviu acordat CGTN, canalul oficial de televiziune chinezesc pentru străinătate. Bach a vorbit despre niște jocuri „derulate în afara disputelor politice”, care „au demonstrat primatul spiritului olimpic”, în ciuda tensiunilor majore existente pe plan internațional. Realitatea este exact pe dos. Am fost martorii unei degradări fără precedent a spiritului olimpic. În primul rând, am asistat la niște jocuri intens controlate de regimul de la Beijing. Printr-o obsesivă și excesivă politică de restricții anti-Covid, dar mai ales prin extinsul sistem de supraveghere al sportivilor și oficialilor străini prezenți la olimpiadă, la pachet cu avertismente severe în privința exprimării oricăror poziții critice față de autoritățile chineze. În afară de asta, a fost evident, mai mult ca oricând din 1990 încoace, faptul că în principal pentru Rusia și China sportul a redevenit, la fel ca în perioada Războiului Rece, o armă propagandistică în confruntarea geopolitică dintre acestea și Occident.
Probabil principalul scandal care a marcat Olimpiada de la Beijing a fost cel de dopaj legat de patinatoarea din Rusia Kamila Valieva. După zile întregi de tensiune și după ce s-a decis să nu se mai acorde medalii pentru competiția de patinaj artistic pe echipe, câștigată de echipa Rusiei, care a inclus-o pe Valieva, urmată de cea din Statele Unite, ei i s-a permis totuși să concureze în continuare.
În timp ce la Moscova au apărut panouri uriașe cu imaginea Valievei însoțită de mesaje de susținere, foste glorii ale patinajului artistic mondial au avut reacții extrem de critice după ce un Comitet CIO a decis să ignore faptul că sportiva din Rusia a fost testată pozitiv pentru utilizarea unei substanțe (trimetazidină) similare cu cea pentru care, de pildă, Maria Sharapova a fost suspendată timp de 15 luni din turneele de tenis. „Cum va mai lua cineva în serios competiția sportivă de patinaj de acum înainte?”, a reacționat patinatoarea canadiană Magan Duhamel, care a câștigat medalia olimpică de aur în 2018, în proba de perechi. „Tocmai ni s-a spus că drogurile ilegale și abuzul sunt în regulă. Dacă asta a devenit acum acest sport, nu vreau să mai am nimic de-a face cu el. 14 februarie 2022. Ziua în care spiritul olimpic a murit.” Opinie la care s-au raliat alte două foste campioane olimpice, Kim Yu Na, din Coreea de Sud, și americanca Tara Lipinski.
Până la urmă, Valieva, care are doar 15 ani, este și ea o victimă. Sub imensa presiune, a clacat în competiția individuală, a ratat câteva elemente și a ocupat în final doar locul patru, deși conducea după programul scurt. Adevărații responsabili sunt de fapt antrenorii și oficialii ruși. Cazul Valieva amintește de practicile din fostul RDG, când un program de stat a recurs la toate soluțiile legale și ilegale pentru a forța rezultate excepționale la sportivi, mulți dintre ei nenorociți pe viață, din rațiuni de propagandă. Însă controversele care au însoțit acest caz amplu mediatizat nu sunt nici pe departe singurele. Sunt multe altele care fac ca discursuri precum cel al lui Thomas Bach, președintele CIO, în care sunt amintite nobilul spirit olimpic, valorile comune, înfrățirea sportivilor de pe planetă, să fie reduse la o serie de platitudini fără nicio valoare.
De pildă, echipa de hochei a Chinei a fost de fapt constituită în majoritate din americani și canadieni. Problema e că și în cazul lor, ca și în acela al lui Ailing (Eileene) Gu, o americancă de origine chineză, născută în San Francisco, care a crescut, locuiește și se antrenează acolo, dar care a concurat pentru China câștigând două medalii de aur și una de argint la schi acrobatic Big Air, există un mare semn de întrebare: care este statutul lor legal, pentru că Beijingul nu admite dubla cetățenie? Asta înseamnă că dacă au obținut cetățenia chineză, o condiție absolut obligatorie pentru a putea concura pentru țara gazdă a actualei olimpiade, fiecare dintre cei în cauză ar fi trebuit teoretic să renunțe la cetățenia americană sau canadiană, după caz. În realitate, pare mai probabil că oficialitățile chineze au trecut peste această piedică legală.
Tatăl lui Eileen Gu este american, dar mama sa provine dintr-o familie care face parte din nomenclatura regimului de la Beijing. Eileen Gu și-a declarat sprijinul pentru mișcarea Black Lives Matter, dar s-a obținut de la orice fel de comentarii cu privire la încarcerarea în masă a uighurilor din Xinjiang sau la reprimarea protestelor pro-democrație din Hong Kong. Motivația, dată de agentul ei american, este aceea că dacă ar face asta ar fi pusă în pericol atunci când se duce în China. Însă acest dublu standard moral nu este nici pe departe ceva izolat. Multe celebrități din liga de baschet NBA fac același lucru, din rațiuni financiare. Probabil, și cele care au stat la baza deciziei lui Eileen Gu, care a beneficiat și ea de enorme contracte de sponsorizare, de a concura pentru China.
În fine, s-a mers în continuare și la Beijing pe farsa cu ROC (Comitetul Olimpic Rus). Marea pedeapsă pentru ceea ce au făcut rușii la Olimpiada de la Soci, în 2014, când au pus la punct un sofisticat sistem de falsificare a probelor de dopaj, este faptul că sportivii lor nu concurează sub numele de Rusia, ci sub acela de ROC. Toată această completă degradare a „spiritului olimpic” și a instituției care păstorește mișcarea olimpică globală la care asistăm mai ales în ultimul deceniu este sincronă cu degradarea generală a întregului sistem de instituții la nivel global. Un bun exemplu este ONU, cu toate agențiile sale, precum WHO sau UNESCO. WHO este în mare parte controlată de chinezi, iar UNESCO a devenit în principal o platformă pentru atacarea sistematică a Israelului. La fel ca Amnesty International, care în ultimul său raport vorbește despre apartheidul practicat de Israel. Dar lista e mult mai lungă. De la Greenpeace la FIFA și la alte structuri care în teorie formează osatura, pilonii ordinii internaționale, pe care le-am privit zeci de ani cu admirație și încredere, multe dintre ele sunt afectate de o extinsă corupție financiară și morală. //
