Brexit-ul și consecințele sale

Pe prima pagină a ediției de weekend din The Telegraph este o caricatură în care dialogul dintre două persoane este sugestiv redat prin mesajul „sunt atât de disperate să aibă un al doilea referendum legat de Brexit, încât și-au trimis femeile de serviciu românce să participe la marșul People’s Vote“. Era vorba de uriașul miting din capitala britanică, în care câteva sute de mii de oameni au solicitat organizarea unui al doilea vot pentru a decide dacă să renunțe sau nu la ieșirea din Uniunea Europeană sau măcar să se pronunțe asupra termenilor în care se va face divorțul. Gluma în sine e îndoielnică, însă ilustrează foarte bine maniera în care văd lucrurile partizanii Brexit-ului, al cărui fervent susținător este și cotidianul în cauză: orice abatere de la desprinderea totală, cât mai radicală, de Uniunea Europeană este un adevărat sacrilegiu, o crimă de neiertat. Într-un articol pe aceeași temă, Theresa May este acuzată de împăciuitorism în relația cu Bruxellesul la fel ca Neville Chamberlain în relația cu Hitler, iar un altul ne anunță că prin eliberarea de sub chingile UE va începe „o nouă eră de aur a Marii Britanii“.

De altfel, este în curs un puci care și-a propus să forțeze demisia prim-ministrului, al cărui rezultat imediat ar fi blocarea întregului proces de negociere cu UE. Rămâne de văzut cu ce rezultat. Este însă un semn că toți cei care cred că numai la noi sunt politicieni iresponsabili se înșală. Sunt mulți și prin alte părți. David Cameron a provocat referendumul pe Brexit pentru a încerca să rezolve tensiunile din interiorul Partidului Conservator pe această temă. Rezultatul final este că acum nu doar Partidul Conservator e mai divizat ca niciodată, dar și țara întreagă. Iar dacă un Brexit cu Theresa May la cârmă este departe de a fi o fericire, perspectiva venirii la putere a unui Partid Laburist, condus de un stângist radical, un fanatic antiamerican ca Jeremy Corbyn, e aproape un scenariu de coșmar. Problema nu e că nu ar exista destule motive de nemulțumire față de birocrația bruxelleză și față de avocații proiectului unei formule federale, în condițiile în care tensiunile, frământările din interiorul UE au căpătat accente dramatice. Însă, mai ales în plan economic, argumentele avocaților Brexit-ului nu rezistă la o elementară analiză logică. Pentru că e greu de crezut că o țară de 60 de milioane de locuitori va putea negocia acorduri comerciale mai bine ca o entitate cu jumătate de miliard de oameni. Sigur, le poți spune britanicilor că desprinderea de UE merită inevitabilele sacrificii care vor urma, însă probabil că atunci entuziasmul pro-Brexit va scădea semnificativ.

În plus, în ciuda entuziasmului partizanilor Brexit-ului față de cooperarea cu Statele Unite, care de altfel e suficient de importantă și acum, maniera în care au decurs negocierile între America și Canada, condiția de blocaj impusă de Washington canadienilor și mexicanilor față de relația cu Beijingul lasă să se înțeleagă că și Marea Britanie va trebui să aleagă între un acord de comerț cu Statele Unite sau unul cu China. Ceea ce din start pune semne de întrebare legate de proiectul „Global Britain”. Brexit-ul are loc într-un moment în care asistăm la importante reconfigurări geopolitice și la un război comercial între primele două economii ale lumii.

Însă, dincolo de toate aceste chestiuni, merită analizate consecințele previzibile ale Brexit-ului, mai ales că aproape toate ne privesc direct. În primul rând, în materie de securitate, NATO, dacă nu se va dezagrega complet, va deveni tot mai puțin relevantă. În lipsa britanicilor, europenii, mai ales sub presiunea Franței, vor dori să construiască o formulă de securitate decuplată de America și de Londra, chiar dacă formal vor susține altceva. Un divorț, mai ales unul care, după toate estimările, nu va fi deloc unul agreabil, lasă sechele. Și pentru că, în fond, Europa e un pitic militar în raport cu Rusia, în principal din cauza de lipsei de voință politică pe această direcție, nu va avea încotro, va trebui să ajungă la o înțelegere cu Rusia.

În al doilea rând, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană va duce la întărirea hegemoniei franco-germane în interiorul acesteia, în ciuda faptului că există o serie de divergențe între Paris și Berlin. Acest lucru va accentua suspiciunile în interiorul UE și va crea destule tensiuni interne, și nu doar pe relația Est–Vest. Italia fiind un exemplu din acest punct de vedere. Iar în aceste ape tulburi, după cum sublinia și Tony Blair într-un interviu recent acordat Reuters, vor pescui, pescuiesc deja, Rusia și în tot mai mare măsură China. Ultima deja își prelungește oarecum influența în interiorul UE, prin Grecia și Ungaria, și face eforturi speciale în direcția separării Europei de Statele Unite