De același autor
Multe dintre comentariile facute in ultimele zile pe marginea recentei ispravi a conducerii PNL pleaca de la doua premise de fond. Prima e aceea ca dezbaterea privind prezenta militara romaneasca in Irak ar fi una extrem de necesara. Ba chiar unii ii reproseaza presedintelui ca nu a initiat-o din timp. Al doilea postulat sustine ca responsabilitatile pentru declansarea circului politic de care avem parte in prezent sunt impartite intre Cotroceni si Palatul Victoria.
Dar de ce ar fi atat de necesara o discutie publica despre prezenta noastra in Irak? Mai ales ca, prin forta lucrurilor, militarii romani vor fi oricum retrasi de acolo in cursul anului 2007. Sigur, putem discuta daca e bine sau nu sa sprijinim demersul Statelor Unite in materie de securitate si razboiul impotriva terorismului. Dar asta e cu totul altceva. Atunci ar trebui sa ne pronuntam pe fata in acest sens, inclusiv militand impotriva instalarii unor baze militare ale Statelor Unite in Romania, apreciind ca nu avem, ca tara, nici o amenintare externa de infruntat si deci nici nu prea avem nevoie de umbrela de securitate americana. Un influent lider liberal imi spunea zilele trecute, ca un fel de justificare pentru declansarea ultimului taraboi politic, ca numai datorita relatiilor stranse cultivate cu Washingtonul si cu Londra am ajuns sa fim nominalizati, alaturi de Polonia, in raportul lui Dick Marty privitor la prezumtivele inchisori CIA din Europa. Daca e asa inseamna insa ca initiativa acestui adevarat clovn politic, care a inventat un subiect doar din dorinta de a ajunge sub reflectoarele opiniei publice internationale, ar ajunge sa influenteze decisiv maniera in care e formulata strategia de relatii externe si de securitate a tarii, ceea ce ar trebui sa fie de-a dreptul ingrijorator..jpg)
A doua prezumtie merita si ea discutata. In mod evident, responsabilitatea pentru deteriorarea relatiilor dintre presedinte si primul ministru revine ambelor parti. Si de la Traian Basescu am avut parte in timp de iesiri necontrolate si de accente populiste. Nimic insa nu se poate compara cu lucrurile la care am asistat saptamana trecuta. Asa ca, a cultiva ideea generala ca toti sunt o apa si un pamant ar dilua in mod nejustificat vina unor politicieni liberali ale caror resurse de iresponsabilitate si de cinism au depasit pana si cele mai pesimiste asteptari. Au fost lasate deoparte orice fel de retineri, cu riscul de a bulversa relatiile de politica externa ale tarii, din dorinta de a-l pune in dificultate pe presedinte. In ultima decada, indiferent de culoarea guvernarii, cu greu s-ar putea gasi o mostra similara de iresponsabilitate si amatorism.
In mod ironic, desi conducerea liberalilor a vorbit cu mare aprindere despre nevoia de a lansa o discutie publica in legatura cu prezenta noastra militara in Irak, ea nu s-a ostenit defel sa faca mai intai o astfel de dezbatere in interiorul propriului partid. Nu a fost consultat nici macar ministrul liberal de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu. De fapt, au fost ignorate cu dezinvoltura, unii vorbesc chiar de inconstienta, toate uzantele scrise si nescrise in materie. Mai mult, liderii PNL nu par sa fie deranjati nici de situatia jenanta in care a fost pus nu doar ministrul Apararii, ci si guvernul in ansamblu, atunci cand afirmatiile publice ale lui Teodor Atanasiu privind informarea prealabila a britanicilor si a americanilor asupra intentiilor de retragere a trupelor noastre din Irak au fost contrazise imediat si destul de taios de ambele parti. De altfel, ministrul Apararii nici nu era macar in pozitia de a putea discuta asa ceva, fara o decizie politica luata in CSAT si asumata de seful statului. Oricum, faptul ca varful de lance al liberalilor in aceasta disputa este Teodor Atanasiu, un personaj mediocru care s-a facut remarcat doar prin incapacitatea sa de a lega doua vorbe intr-o limba de circulatie universala, "performanta" rara pentru un ministru al Apararii dintr-o tara NATO, spune multe despre substanta intelectuala si credibilitatea demersului partidului condus de Calin Popescu Tariceanu.
Dispretul suveran al d-lui Atanasiu pentru regulile institutionale elementare a mers de fapt mult mai departe, din moment ce, fara a avea nici un fel de calitate in acest sens, a transmis o depesa atasatilor militari de pe langa ambasadele Romaniei, cerandu-le sa informeze oficialitatile din tarile respective despre ceea ce era, pana la urma, doar o simpla decizie de partid. El nu s-a oprit insa aici. Acest adevarat proaspat "campion al pacii" se delimiteaza de deciziile CSAT si, in acelasi timp, se ingrijoreaza nu ca documente evident abuzive de tipul depesei cu pricina ar fi fost transmise, ci ca aceasta incalcare de atributii a ajuns la cunostinta opiniei publice. Din nou, astfel de "nimicuri" nu par sa preocupe insa defel conducerea PNL. Altele sunt prioritatile sale. Intre altele, aceea de a monta un atac impotriva lui Mihai-Razvan Ungureanu si a ministrului de Finante, Sebastian Vladescu, care ar trebui demisi pentru ca la intrunirea CSAT au votat impotriva pozitiei adoptate de primul ministru si de ministrul Apararii, dar si de a pedepsi orice abatere de la linia adoptata de grupul intrunit la restaurantul din Parcul Herastrau. Deputatul George Scutaru, aterizat in PNL prin ApR odata cu Teodor Melescanu, dadea, de altfel, glas intr-un interviu acordat BBC dorintei de a pune o data pentru totdeauna ordine din acest punct de vedere, numind in functii de mare raspundere, cum ar fi cele de ministru, doar oameni "verificati". Ca sa traducem, conducerea PNL isi doreste oameni de tipul ministrului Apararii, nu al celui de Externe.
In acest punct ajungem din nou, tot mai des in ultimul timp, in fata unei intrebari fundamentale: cum depasim blocajele introduse de sistemul actual de organizare si functionare a partidelor, cele mai nereformate structuri din societatea romaneasca? Atata vreme cat mecanismele de partid favorizeaza cu precadere promovarea in functii cheie din stat a unor mediocritati precum Teodor Atanasiu, sansele de a asista in continuare la show-uri politice ridicole si mai ales toxice pentru Romania in ansamblu, precum cel oferit recent de cativa lideri liberali de frunte, raman din pacate periculos de ridicate.
