Cartelul german al tăcerii

Maniera în care autoritățile și mass-media germane au reacționat la agresiunile din noaptea de Anul Nou a provocat deja serioase reverberații pe plan intern și extern.

Incidentele din noaptea de Revelion de la Köln (de fapt, scene asemănătoare, chiar dacă nu de aceeași amploare, s-au petrecut nu doar în mul­te alte orașe germane, ci și în Austria, El­ve­ția, Suedia sau Finlanda) pot fi pri­vite sub diferite un­ghiuri. De pildă, ne putem în­treba de ce poliția din Köln s-a dovedit com­plet depășită de eve­ni­mente. Însă e poate mai in­te­resant să vorbim des­pre alt­ceva. Despre ceea ce săp­tă­mâ­nalul Focus numește „car­telul german al tăcerii“, un efect al „corectitudinii po­li­ti­ce care a făcut țara cap­tivă“.

În raportul inițial al poliției din Köln se scria că nu s-a întâmplat nimic deosebit în noap­tea anterioară. Au trebuit să treacă câteva zi­le bune și să se depună zeci de plângeri pen­tru molestări sexuale, agresiuni și furturi (în­tre timp, numărul acestora a ajuns la peste 500) până când poliția să-și schimbe radical po­ziția și mass-media germane să se ocupe, în sfârșit, de incidente. Dar asta abia după ce rețelele sociale literalmente explodaseră pe această temă. Motivul invocat: sensibilitatea deosebită a subiectului, temerea că acest gen de informații va exacerba aprehensiunile po­pu­lației față de imigranți. Sigur, te întrebi: cum își pot imagina niște oameni presupus in­te­li­genți, din poliție, din primărie, din mass-me­dia că, într-o țară liberă, cu ac­ces masiv la In­ternet, poți ascunde sub preș astfel de incidente de am­ploare?

Abordarea e expresia așa-nu­mitului „jurnalism edu­ca­țio­nal“, care pleacă de la pre­mi­za că informația trebuie „ste­­rilizată“, curățată de in­gre­di­entele din gama pro­hi­bită a su­biectelor și abor­dă­ri­lor „po­litic incorecte“ de­voa­late vi­gi­lent prin grija stângii liberale. Dar fe­nomenul nu este nici pe departe unul ger­man. Îl în­tâlnim peste tot în Occident. De pil­dă, dis­cutând tăcerea presei germane după și­rul de întâmplări din noaptea de Revelion, De­borah Orr și Gabi Hinsliff măr­tu­riseau re­cent în The Guardian, un adevărat bastion al al stân­gii bri­tanice, că le încearcă puternice sen­timente con­tradictorii, prinse fiind între ne­vo­ia de a vorbi despre mo­les­tăr­i­le sexuale asu­pra fe­meilor, pe de o parte, și do­rința de a-i proteja pe refugiați de cei pe care Hinsliff îi nu­mește „dinozauri misogini“, care vor fo­lo­si opor­tu­ni­tatea pentru a ataca migrația.

S-a ajuns în Vest la un adevărat ritual po­li­tico-mediatic ori de câte ori are loc un aten­tat terorist islamic sau, mai nou, când e vor­ba de migrație. În primul rând, e obligatorie de­cuplarea de Islam. Terorismul, ni se spune apăsat, nu are niciun fel de culoare religioasă. Iar în cazul agresiunilor sexuale la care au fost supuse femeile din Köln și din alte orașe, ne explică The Guardian prin pana lui Deborah Orr, „nu există nimic inerent, rasial sau re­li­gios“. Și, de altfel, spune ea, e nerealist să ne așteptăm ca tinerii musulmani veniți dintr-un climat religios fundamentalist să se adapteze imediat în noul mediu din Occident. Ultimul ar­gu­ment e din start invalid, din moment ce ra­dicalismul islamic a găsit un teren fertil de recrutare tocmai printre tinerii musulmani din a doua sau a treia generație, crescuți și edu­cați exclusiv în Occident. Această discuție fun­da­mentală, legată de eșecul evident al in­te­grării, este însă evitată cu obstinație.

Tot parte din acest ritual mediatic, remarcă Dou­glas Murray în Standpoint, este și faptul că, invariabil, după atentate sau după inci­de­n­te precum cele din noaptea de Anul Nou, tre­buie să urmeze și ceva de bine, ca o con­tra­pondere la știrile negative: un clip video, o dez­văluire încurajatoare, care ulterior să cir­cu­le masiv pe Twitter sau Facebook. Și chiar da­că nu există, până la urmă tot se poate găsi ceva cu puțină imaginație. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu o știre amplu circulată pe rețele so­ciale, dar dovedită ulterior falsă, după aten­tatele de la Paris, în care se spunea că ata­canții sinucigași care doreau să intre pe sta­dion ar fi fost opriți de un om de pază mu­sulman. Mesajul era irezistibil: „după o noap­te de atacuri sângeroase, care evident nu aveau nimic în comun cu Islamul, iată cum un om de pază profund legat de Islam sal­vea­ză sute de vieți“.

Incidentele de la Köln și din alte orașe ger­ma­ne au deja un impact politic major în Ger­ma­nia. Ele vin să amplifice emoțional ne­mul­țu­mirile oricum larg răspândite din țară pe te­ma migrației. Până la un punct, ele îi sunt uti­le și d-nei Merkel, care are acum bune mo­ti­ve să renunțe tacit la „politica ușilor des­chi­se“, inclusiv prin operarea unor modificări des­curajante pentru refugiați în legislație, fă­ră a părea că abdică de la valorile pe care le-a enunțat în repetate rânduri.

Însă reverberații cel puțin la fel de serioase sunt și pe plan extern. După cele întâmplate, Ber­linul va avea dificultăți și mai mari să pro­mo­veze un discurs pro-migrație și cote obli­gatorii de absorbție partenerilor din UE. Mai mult, discuția a intrat deja și pe un alt te­ri­to­riu. Cu trimitere la maniera în care mass-me­dia germane au reacționat după incidentele de Revelion. După ce, într-un interviu acordat cotidianului FAZ, comisarul european Gunther Oettinger, care este german, a evocat po­si­bi­li­ta­tea ca Varșovia, acuzată că și-ar fi subor­do­nat mass-media publice, să fie pusă „sub su­pravegherea“ Bruxellesului, ministrul polonez al Justiției a replicat dur că „este mai ușor să vorbești despre amenințări fictive la adresa li­bertății presei din alte țări decât să condamni cenzura din țara ta“.