Cheie de lectură pentru protestele din Hong Kong

Speranțele că protestele din Hong Kong și din Moscova ar semnala revirimentul valorilor democrației liberale sunt interpretări excesiv de optimiste care ignoră tendințele dominante ale momentului.

Alexandru Lazescu 20.08.2019

De același autor

În ciuda ploii și temperaturii ridicate, o mulțime considerabilă s-a adunat din nou la Hong Kong pentru a protesta împotriva demersurilor Beijingului și a guvernării marionetă locale de a restrânge și mai mult drepturile și libertățile de care în teorie ar trebui să se bucure locuitorii provinciei în baza regimului special „o țară, două sisteme“, înscris în acordul din 1997 dintre Marea Britanie și China. Ne aflăm deja în 11-a săptămână de proteste, cele mai importante de la celebra „Umbrella Movement“ din 2014. Însă acum vremurile sunt mai complicate. Xi Jinping, care și-a consolidat regimul de putere personală eludând inclusiv principiul instituit de Deng Xiaoping, o limită de două mandate de 5 ani pentru poziția de vârf în partid și în stat, nu a mai avut nici un fel de rețineri în exprimarea dorinței Chinei de a contesta deschis influența SUA în Asia de Sud-Est ca un prim pas către o „lume de-americanizată“. În această perioadă, atât China, cât și Rusia, au devenit tot mai active în contestarea, cu destul succes, a supremației occidentale pe plan internațional și de promovare a unui model de societate autoritar, în opoziție cu democrația liberală.

Reverberații globale

Mai toată lumea este de acord că evenimentele de la Hong Kong au reverberații globale și vor avea consecințe globale. În ce fel este greu de spus, între altele și pentru că e neclar care va fi deznodământul final. Se vor epuiza de la sine, pe măsură ce sprijinul în ansamblul populației de acolo (în prezent estimat la peste 70%) se va diminua sub presiunea deteriorării climatului economic? Sau se vor prelungi rezilient, ceea ce va provoca, în final, o represiune brutală a Beijingului, de tip Tiananmen? Iar dacă acest ultim scenariu se va împlini, care vor fi consecințele economice și geopolitice? Deocamdată, e vizibilă determinarea extraordinară a manifestanților, mulți foarte tineri, disperați că vor fi nevoiți să trăiască în viitor în regimul strict impus în restul Chinei, ceea ce complică lucrurile. Relatări de la fața locului vorbesc chiar despre faptul că unii și-ar fi scris chiar testamentele, fiind gata să meargă până la sacrificiul suprem.

În orice caz, Hong Kongul trebuie privit în contextul mai larg al redefinirii, în curs, a actualei ordini internaționale, prin apariția unor noi sfere de influențe si prin modificarea celor vechi, prin schimbarea ierarhiilor, a raporturilor de putere si chiar a sistemului de alianțe din lume. Acesta este și motivul pentru care deși e departe de noi îi vom resimți foarte probabil efectele. Există cîteva posibile chei de analiză asupra evenimentelor de acolo. Din perspectiva dinamicii războiului comercial și în general a confruntării geopolitice sino-americane, din aceea a unui impact asupra raporturilor de putere din interiorul elitei politice de la Beijing, din aceea a stabilității și securității din estul Asiei sau din aceea a competiției dintre modelul de societate autoritar, existent în principalele două mari puteri revizioniste ale momentului, China si Rusia, și cel al democrației liberale de sorginte occidentală.

Preocupați de starea tot mai precară a relațiilor transatlantice, neglijăm de regulă să ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte zone sensibile ale planetei. Dacă, în Europa, Rusia face tot ce îi stă putere să decupleze vechiul continent de America, cu destul succes dacă ne uităm la Turcia, care cultivă legături tot mai strânse cu Moscova, sau la Germania, unde lobby-ul pro-Kremlin, în frunte cu fostul cancelar Gerhard Schröder, a reușit să promoveze proiectul Nord Stream II, în ciuda opoziției active a SUA, dar și a unor parteneri din UE, China face același lucru în Asia. Unde, spre deosebire de vechiul continent, care beneficiază totuși de aranjamente instituționale, ca UE și NATO, în ciuda crizelor pe care acestea le traversează, situația a devenit extrem de volatilă. Cambodgia, o țară în care Occidentul a investit naiv în promovarea democrației, a ales „modelul chinezesc“ și va găzdui o bază militară chinezească. Apoi, am asistat, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, la incursiuni în spațiul aerian al Coreei de Sud, ale unor escadrile mixte de avioane militare, ruso-chineze. Iar în timp ce Beijingul își continuă demersul de „confiscare“ a Mării Chinei de Sud prin consolidarea unor baza militare pe insule construite artificial, relațiile bilaterale dintre cei mai importanți doi aliați americani din regiune, Coreea de Sud și Japonia, s-au deteriorat masiv pe fondul reactivării unor resentimente din perioada ocupației japoneze. Nu poate fi exclusă nici preluarea prin forță a Taiwanului. Cum ceea ce se întâmplă acum în Hong Kong a diminuat considerabil apetitul Taiwanului de a încerca o formulă similară de reunificare, de tipul „o țară, două sisteme“, această tentație ar putea crește, iar riscul ar putea fi chiar declanșarea unui nou război mondial. Iată de ce riscurile asociate cu modificări ale balanței de putere și influență în spații geopolitice sensibile pot avea reverberații la mare distanță.

Reacția SUA

Până de curând, Casa Albă a încercat să ia distanță față de evenimentele de la Hong Kong. Chiar recent, Wilbur Ross, secretarul Comerțului, le caracteriza drept o chestiune internă fără legătură cu disputa comercială cu China. Între timp, însă, lucrurile s-au schimbat. Ambii lideri ai celor două Camere ale Congresului, Nancy Pelosi, cât și Mitch McConnell, au declarat că o intervenție în forță a Beijingului împotriva protestatarilor ar fi total inacceptabilă. Ceea ce a și provocat imediat o reacție din partea autorităților chineze care i-au cerut lui Nancy Pelosi „să-și vadă de treburile ei în America“. De altfel, în paralel cu o serie întreagă de declarații dure care i-au descris drept „aproape teroriști“ pe protestatari și de difuzarea unor clipuri video demonstrative cu exerciții de reprimare a unor demonstranți făcute de trupe militare staționate în Shenzen, la granița cu Hong Kongul, Beijingul a acuzat „amestecul extern“ în stimularea și finanțarea demonstrațiilor. La fel ca Rusia, China consideră că acest gen de mișcări (coloured revolutions) sunt orchestrate de puterile occidentale pentru a le destabiliza. Așa că reprimarea acestora ar putea fi considerată și prezentată pe plan intern drept un exercițiu legitim de respingere a amestecului străin.

A intervenit chiar și Donald Trump, destul de reținut până acum, care a sugerat că, dacă vor să semneze un acord comercial cu Statele Unite, chinezii trebuie să „trateze uman situația din Hong Kong“. A sugerat chiar că ar putea avea o discuție pe această temă cu Xi Jinping. Trebuie spus că Washingtonul are un levier deloc neglijabil din acest punct de vedere: poate suspenda sau anula statutul special oferit în 1992 Hong Kong-ului în baza căruia teritoriul se bucură de un tratament diferit, mult mai favorabil decât restul Chinei, în materie de schimburi comerciale, regimul vizelor și al celui de investiții. De altfel, într-un demers bipartizan, doi influenți senatori, Marco Rubio și Ben Cardin, au introdus deja o prevedere legislativă care impune abrogarea acestui statut în cazul în care China va utiliza forța pentru a reprima protestele, așa cum a făcut acum 30 de ani în Piața Tiananmen. Pe de altă parte atît cotidianul londonez The Times cît și Wall Street Journal sunt de părere că un nou episod de tip Tiananmen ar afecta serios și Statele Unite și economia mondială în ansamblu într-un moment în care aceasta se află oricum în pragul recesiunii.

Însă e greu de spus în acest moment dacă acest gen de argumente, faptul că represaliile violente ar afecta grav în plan economic Hong Kong-ul, vor avea vreun efect asupra deciziei pe care o va lua în final Beijingul. Pentru că, altfel, capacitatea Occidentului de a o influența este extrem de limitată. Părerile sunt împărțite. De pildă Minxin Pei scrie, în Project Syndicate, că deși unii lideri comuniști chinezi cred că pierderile economice ar fi acceptabile pentru că spre deosebire de trecut astăzi economia Hong Kong-ului reprezintă doar 3% din PIB-ul țării, prin serviciile sale legale, prin logistica de prim rang, prin piețele financiare sofisticate care asigură accesul fluxurilor internaționale de capital în întreaga Chină, valoarea orașului este mult mai mare decît această pondere ar putea să indice. Alții, mai rezervați, cred că dintr-o perspectivă pe termen mai lung, mai ales în ceea ce priveste reverberațiile în restul țării, prin prisma pierderilor și beneficiilor, Xi Jinping ar putea decide totuși să-și asume riscurile. Pînă acum China a mimat destul de abil, în discursuri și declarații, poziția de campion al multilateralismului si comerțului global în timp ce acasă practica măsuri protecționiste dure, bloca accesul firmelor de tehnologie sau a celor financiare străine sau îsi promova politica energetică proprie fără a ține cont de angajamentele luate prin Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Atunci cînd Tribunalul de la Haga condamna Beijingul pentru încălcarea unor acorduri internaționale de navigație prin ceea ce face în Marea Chinei de Sud guvernul chinez, care nu scapă nici un prilej să se îngrijoreze de politicile promovate de Donald Trump, nu doar că a ignorat complet decizia ci și a reusit să blocheze o declarație critică a Uniunii Europene cu concursul Greciei si Ungariei, țări care au devenit pioni prin care îsi exercită influența în Europa. Însă o represiune violentă în Hong Kong ar face inoperant acest joc dublu. Or, China din perioada Tiananmen e foarte diferită de aceea de astăzi. A devenit a doua economie a lumii, are interese si tentacule politice si economice globale. E o nouă realitate pe care liderii chinezi o au desigur în vedere.

Competiția dintre modele

Într-un cadru mai general, evenimentele de la Hong Kong pot fi văzute și din perspectiva competiției dintre două modele de societate. Protestatarii pot fi văzuți adesea purtând steaguri și însemne britanice, uneori și americane, ceea ce desigur irită enorm Beijingul. Ceea ce vor ei în fond este păstrarea lucrurilor moștenite de la guvernarea britanică: un sistem judiciar independent, în contrast cu cel din China, care este doar un simplu instrument la îndemâna Partidului Comunist, libertatea presei, libertatea de expresie, o gamă largă de drepturi individuale, adică rejectarea modelului autoritar pe care, se tem, Beijingul vrea să-l impună și în Hong Kong. Plecând de aici și făcând o paralelă cu recentele proteste de la Moscova, editorialistul Gideon Rachman scrie în Financial Times că acestea ar contrazice declarația recentă a lui Putin, că „ideea liberală ar fi depășită“ și că mai degrabă autoritarismul ar putea fi un model depășit. „Rusia și China sunt principalele provocări geopolitice și ideologice la adresa liberalismului occidental. Dar ambele se confruntă cu proteste publice care subminează discursul oficial guvernamental privind stabilitatea, eficiența și sprijinul popular de care se bucură. Răspunsul lor a fost unul paranoic, pretinzând că protestele de la Moscova și din Hong Kong sunt orchestrate de dușmani externi.“

Aserțiunea lui Gideon Rachman pare tentantă, dar este riscantă. „Primăvara Arabă“, alte demersuri de promovare a democrației în țări ca Irak sau Cambodgia au probat naivitatea unor astfel de așteptări care ignoră realitățile locale. Până și în Marea Britanie un sondaj recent releva că un segment important din populație tinde să dea prioritate securității în dauna drepturilor individuale. Sigur, e remarcabil că 50.000 de oameni au ieșit să protesteze la Moscova. Însă Rusia e mare, FSB este puternic și extins, principalele canale mediatice și principalele rețele sociale rusești sunt ferm controlate de Kremlin. Și este de așteptat ca în viitor și Rusia să implementeze un „Internet“ separat, sub supravegherea autorităților, după modelul chinezesc. Apoi, desigur, curajul protestatarilor din Hong Kong este admirabil, dar timpul este de partea Beijingului. Prin provocări, infiltrări, prin utilizarea dezinformărilor, printr-un larg evantai de presiuni (de pildă, Rupert Hogg, presedintele Cathay Pacific, în teorie o companie independentă, sub jurisdicția Hong Kong-ului, a fost obligat să demisioneze pentru că a permis unor angajați să se solidarizeze cu demonstranții din aeroport) liderii chinezi au șanse bune să dezamorseze protestele chiar fără a recurge la o intervenție de tip Tiananmen.

În afară de asta, mulți analiști occidentali ignoră un alt element esențial. În timp ce în Vest patriotismul este considerat desuet, iar naționalismul toxic, în țări ca Rusia sau China lucrurile stau exact invers. Există desigur și o categorie de elite liberale, dar marea masă a oamenilor apreciază și susține eforturile guvernelor lor de a înlocui „ordinea occidentală“, „americană“, cu o alta care să favorizeze modelul lor de societate. În timp ce societățile occidentale sunt măcinate de mari tensiuni identitare și o serie întreagă de politicieni democrați proeminenți condamnă demersurile de combatere ale imigrației ilegale, Yang Mi, o actriță celebră în China, cu 104 milioane de followers pe Weibo (echivalentul chinez al Twitter-ului) a renunțat la un contract de publicitate important semnat cu Versace pentru că firmă italiană a jignit poporul chinez producînd tricouri cu inscripții din care nu reieșea explicit că Hong Kong și Macao ar aparține Chinei (între timp Versace și-a cerut scuze public și a retras tricourile!). Iar o altă cunoscută actriță de origine chineză, care deține si cetățenia americană, Liu Yifei, starul filmului ”Mulan” produs de Disney, a generat reacții virale de aprobare entuziastă pe Weibo după ce a postat un comentariu în care sprijinea acțiunile poliției împotriva protestatarilor din Hong Kong. Iar în aceeași ordine de idei o amplă investigație întreprinsă de Wall Street Journal recent dezvăluia că numeroase guverne africane au apelat la Huawei pentru a instala sisteme sofisticate de supraveghere (cibernetică, facială, etc) a populației, în special a oponenților politici. De altfel și în America de Sud Ecuadorul si Venezuela au implementat astfel de “soluții”. Huawei, care este un vector strategic important al exercitării influenței chineze pe plan global, le botează sisteme de supraveghere “Safe Cities” (Huawei susține că le-a instalat în 700 de orașe din peste 100 de țări si regiuni) dedicate siguranței cetățenilor, dar în realitate sunt tentante pentru guvernele respective mai degrabă din motivele expuse mai sus. Ceea ce înseamnă că, pe măsură ce influența economică și politică globală a Occidentului se diminuează, scade considerabil și apetitul în lume pentru adoptarea modelului democrației liberale.

În aceste condiții și în contextul competiției geopolitice dintre Occident și puterile autoritare revizioniste, concluzia nu tocmai plăcută e aceea că și noi, și Gideon Rachman ar trebui poate să fim mai îngrijorați de soarta pe termen lung a democrației liberale chiar la ea acasă. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22