China, beneficiarul turneului lui Trump în Asia

Câteodată, detalii aparent minore spun mai mult decât pagini întregi de analiză po­li­tică. În timp ce discursul ținut de Donald Trump la reuniunea APEC de la Danang, în Vietnam, a fost marcat doar de aplauze răzlețe, Xi Jinping, care a vorbit ime­diat după el, a fost aplaudat în picioare. Liderul chinez a pledat pentru aran­ja­men­te c­omerciale globale mul­ti­laterale, spunând, cu tri­mi­tere transparentă la Statele Unite, că „deschiderea în­seamnă progres și cine se izolează va rămâne în ur­mă“. Președintele american s-a poziționat la polul opus. El vrea o lume în care fie­ca­re intră în competiție cu fiecare, cu acor­duri bilaterale, nicidecum cu unele mul­tilaterale. Iar judecând după reacția au­dien­ței, e clar cine a câștigat partida geo­politică de PR.

Și asta deși unele lucruri spuse de Trump, precum „nevoia de a respecta legislația in­ternațională, drepturile individuale și li­bertatea de navigație pentru rutele co­merciale“, răspundeau deschis îngri­jo­ră­ri­lor unor state din regiune care se opun pre­tenției Beijingului de a considera în­tre­gul areal al Mării Chinei de Sud, prin care se derulează 21% din comerțul mondial, drept un lac chinezesc. Între acestea, țara gazdă a reuniunii, Vietnamul, care se sim­te amenințată de China și speră că Ame­ri­ca va asigura o contrapondere la aceasta în regiune. După ce a remarcat că, în cur­sul recentului său discurs de la congresul Par­tidului Comunist Chinez, Xi Jinping s-a referit de 26 de ori la statutul de mare pu­tere al Chinei, un influent general viet­na­mez, Le Van Cuong, a avertizat că am­bi­ții­le liderului chinez „pun întreaga lume în pericol“ și s-a întrebat de ce țările din re­giune aliate cu America o duc mult mai bi­ne decât Coreea de Nord, Pakistan sau Cam­­bodgia, care sunt apropiate de Beijing.

În ciuda acestei constatări factuale, cei care l-au aplau­dat pe Xi Jinping au luat act de faptul că tendințele izolaționiste ale SUA, care chiar în debutul man­da­tu­lui lui Trump s-au retras din TPP, impredictibilitatea președintelui, ostilitatea sa față de aranjamentele mul­tilaterale lasă cale liberă do­minației Chinei, care este deja este principalul partener comercial pen­tru majoritatea țărilor din regiune. De pildă, schimburile comerciale totale din­tre Coreea de Sud și China sunt mai mari decât cele combinate cu Statele Unite și Ja­ponia. De aceea, chiar țări teoretic apro­pia­te de Statele Unite încep să ia tot mai mult în considerare o distanțare relativă de Washington și o recunoaștere a rolului dominant jucat de China. Un fost ministru australian de externe, Gareth Evans, descria succint noul context: "Să ne bazăm mai mult pe forțele proprii. Mai multă Asie. Mai puțină Americă".

În mod ironic, în ciuda retoricii con­ton­dente a lui Trump, nu America, ci China este cea care încalcă normele de bază ale sis­temului global de comerț, deschis și trans­parent, propovăduit de Xi Jinping, la Davos sau la Danang. În fapt, președintele american avea dreptate atunci când, fără a nominaliza direct China, a vorbit despre furtul de proprietate intelectuală, de blo­ca­rea accesului pe piața internă a unor corporații străine (Google, Facebook, Twit­ter sunt exemple notorii) sau de subsidiile financiare de stat care distorsionează com­pe­tiția pe piața mondială. Și la fel de iro­nic este și faptul că o parte a acestor pro­bleme semnalate de Trump își găseau re­zol­varea în acordul TPP. Așa se întâmplă atunci când decizi că aplauzele bazei tale electorale sunt mai importante decât inte­resele geostrategice ale Statelor Unite.

O constantă în discursul șefului Casei Albe în turneul din Asia au fost referințele re­pe­tate la un „spațiu indo-pacific liber și des­chis“. Pe hârtie, acest enunț sună bi­ne. Dar nu există niciun aranjament ins­tituțional multilateral care să îl susțină. Ni­mic în plan comercial sau în materie de se­curitate. Pactul TPP avea, pe lângă dimen­siunea comercială, și una importantă în plan geopolitic. Dar, paradoxal, deși o se­rie de apropiați ai lui Trump, precum Pe­ter Navarro sau fostul său consilier Steve Bannon (care nu s-a sfiit să compare as­cen­siunea de astăzi a Chinei cu cea a Ger­maniei din anii 1930), au fost în același timp și mari promotori ai renunțării la TPP, care era gândit ca un element esen­țial al acestei strategii. Însă China își ex­tinde influența globală prin politici de na­tură economică. Așa că, dacă era relativ ușor să faci trimitere la amenințarea mi­litară reprezentată de Uniunea Sovietică, e îndoielnic că țările vizate vor considera comerțul cu China și investițiile în in­fra­structură o amenințare. Avem un exemplu recent. Pentru a rezolva diferendul cu Chi­na, care îi impusese sancțiuni comerciale du­pă instalarea sistemului anti-rachetă THAAD, Coreea de Sud a acceptat să dea asigurări Beijingului că nu va intra în ni­cio alianță de natură militară cu Statele Unite și Japonia.

În aceste condiții e greu de văzut în ce fel, cu ce instrumente, ar putea America să contracareze ascensiunea accelerată a Chinei nu doar în Asia, ci pe plan global. O analiză recentă din Foreign Affairs reliefa că prin renunțarea la TPP Statele Unite pierd partida chiar în imediata lor vecinătate, în America de Sud. China, care a anunțat investiții pe continent de $250 miliarde pînă în 2019, ocupă deja locul 1 sau 2 în schimburile comerciale cu Brazilia, Argentina, Peru și Chile. Între timp, celelalte 11 state semnatare ale TPP au decis, chiar la reuniunea APEC, în ciuda recomandărilor lui Trump pentru acor­duri bilaterale, să negocieze un for­mat TPP fără America. Așa că, în timp ce mai nimeni nu marșează pe ideea unor acor­duri bilaterale cu Statele Unite (în Japonia nu avut succes pe această direcție, motiv pentru care Bloomberg a și titrat ironic, "The Art of No-Deal"), pe glob se negociază diferite aranjamente co­merciale majore care nu includ Wa­shing­tonul.

Ceea ce va avea consecințe negative po­ten­țial serioase pentru America nu doar în plan geopolitic, ci și economic, din mo­ment ce companiile americane vor fi ne­voi­te să intre în competiție cu cele din al­te țări, în condiții dezavantajoase. În final, „America First“ va însemna probabil „Ame­rica singură“ și unii văd în asta, în oglindă, o repetare a erorii geostrategice făcute în anii 1700 de China Imperială sub dinastia Manchu Qing.