CNSAS in blocaj?

Conferinte de presa cu masuta pe trotuar in fata institutiei. Decizii controversate. Acuze de lipsa de transparenta, de scurgeri de informatii si de politizare. Nascut in noua sa alcatuire sub semnul unui scandal monstru, conflictul Ticu Dumitrescu vs Corneliu Turianu cu terminatii in tribune la PNL, PD si Palatul Cotroceni, CNSAS se apropie vertiginos de blocaj. Iar decizia in cazul Monei Musca, deja stiuta desi neanuntata oficial, risca sa amplifice procesul accelerat de decredibilizare pe care il parcurge in prezent Colegiul. Pentru ca, oricare ar fi sentimentele unuia sau altuia fata de fostul deputat liberal si oricat de mult s-ar declara dezamagiti unii dintre fostii ei admiratori, e totusi greu de inteles cum se poate ca ea sa fie transformata peste noapte intr-un exponent emblematic al fostei politii politice comuniste in timp ce judecatoarea Florica Bejinaru, din Consiliul Superior al Magistraturii, spre exemplu, despre care exista informatii ca a fost chiar platita pentru notele de informare facute, a fost recent spalata de pacate si raportata drept neprihanita din acest punct de vedere de acelasi CNSAS.

Avalansa de dezvaluiri din presa insotita de regula de un intreg sir de destainuiri poate crea impresia ca, dupa ani intregi de lancezeala, in sfarsit CNSAS functioneaza. Realitatea e ca organismul cu pricina a dat de luni de zile doar cateva verdicte, in cazurile Dan Voiculescu, Florica Bejinaru si Mona Musca, ultimul inca necomunicat oficial. Dosariada la care asistam se datoreaza mai degraba uriasei moristi informationale construite in jurul institutiei decat rodului unei politici coerente a acesteia. In plus, domneste destula confuzie atunci cand vine vorba de incadrarea in conditiile definite de lege in ceea ce priveste verdictul de politie politica, aspect semnalat cu cateva zile in urma chiar de un membru al Colegiului, Cazimir Ionescu, iesit si el, la concurenta cu Mircea Dinescu, cu masuta in fata presei.

E greu de spus cine se afla la manete. Probabil ca nici macar nu exista un singur responsabil. Se amesteca agendele celor care folosesc dosare ca munitie impotriva adversarilor politici cu o probabila strategie de decredibilizare generala, vizand mass-media, societatea civila si alte personaje incomode, orchestrata de oameni din serviciile secrete. Pentru ca nu poti sa nu devii suspicios atunci cand parcurgi lista dezvaluirilor privind colaborarea cu Securitatea, prin care s-au aruncat drept prada opiniei publice cateva nume apetisante, protejand comod tocmai personajele odioase care au fost cu adevarat responsabile pentru teroarea din acele vremuri, dintre care unii se gasesc bine mersi in parlament sau controleaza afaceri de anvergura.

Ca tacamul sa fie complet, pe valul demascarilor apar in prim-plan tot felul de personaje care doar cu greu pot fi suspectate de mari nelinisti morale. Sa fie, de pilda, vreo legatura intre relatia apropiata a lui Cozmin Gusa, care mai nou propune o axa geostrategica Bucuresti-Moscova-Washington(!?), cu Iulian Vlad, fostul sef al Securitatii, si faptul ca el pare sa se afle permanent, direct sau prin Lavinia Sandru, in avangarda dezvaluirilor privind colaborarile cu Securitatea? Dupa cum nici resorturile care au stat la baza initiativei asociatiei Civic Media, care a transmis la CNSAS liste nesfarsite de nume numai bine pentru a-i sufoca activitatea, nu sunt pe de-a intregul clare. Pe de alta parte, poate ca unii politicieni notorii, fosti copii de securisti, ar trebui sa fie ceva mai retinuti atunci cand ii infiereaza manios pe colegii lor acuzati de colaborare cu Securitatea. Nu de alta, dar ei stiu foarte bine ca, dincolo de beneficii concrete directe de care s-au bucurat pe atunci datorita statutului lor, cei in cauza au fost si automat protejati de presiunea racolarilor.

Devine tot mai limpede ca CNSAS a ajuns intr-un punct critic si din punct de vedere operational si logistic, si in ceea ce priveste credibilitatea, exact in momentul in care discursurile avantate despre necesitatea unei curatenii morale generalizate in societatea romaneasca au atins apogeul. Se discuta pe drept sau pe nedrept de trocuri politice. Scurgerile de informatii sunt de domeniul evidentei, iar marele pacat nu e atat faptul ca au loc, ci ca par sa aiba loc destul de selectiv. Un motiv e acela ca asteptarile in  ceea ce priveste institutia sunt evident nerealiste, mai ales daca privim lucrurile in actualul context politic si social. Unii se grabesc sa decreteze ca de vina e faptul ca membrii Colegiului sunt desemnati de partidele politice, ceea ce creeaza din start o dependenta nesanatoasa intre acestia si cei care i-au propus. E aici o doza de adevar, mai ales daca urmarim, de exemplu, modul in care d-l Buchet, reprezentantul PRM, se lupta din rasputeri sa-i protejeze atat pe Corneliu Vadim Tudor, cat si pe fratele acestuia, Marcu Tudor. Numai ca, din pacate, nu e foarte usor de imaginat o alta modalitate viabila de a desemna acest gen de organism. Un alt punct de vedere e acela ca CNSAS ar trebui fie desfiintat, fie transformat intr-un simplu administrator al dosarelor, derobandu-l de sarcina de a da sau nu verdictul de politie politica, o sintagma si ea tot mai contestata.

Numai ca, indiferent de pozitionarea fata de rolul si rostul CNSAS, nu putem sa punem in carca institutiei pacatele de care se fac vinovate atat clasa politica, cat si societatea romaneasca in ansamblu. Acest intreg sir de dezvaluiri a venit pe neasteptate si s-a transformat de la inceput intr-un show generos mediatizat. Nu am discutat cat de cat nici mecanismele terorii si psihozei colective impuse de fosta Securitate, raporturile dintre Securitate si fostul Partid Comunist, nu am ierarhizat nicidecum responsabilitatile si, mai ales, nu am vorbit mai deloc despre ce asteptari avem de la acest proces. Amestecand lucrurile si lasand, se pare nu intamplator, in mod deliberat zone obscure, ajungem sa plasam in avangarda raului comunist oameni ca Mona Musca, in timp ce Ion Iliescu, care a facut parte nemijlocit din nucleul de varf al fostului regim, ramane bine mersi in postura onorabila de lider al grupului senatorial al principalului partid din opozitie.