De același autor
Matteo Salvini, al cărui partid are mari șanse să facă parte dintr-o coaliție care în urma alegerilor de la sfârșitul lunii septembrie ar putea să guverneze Italia, a declarat într-un interviu acordat Radio RTL că ar trebui să se renunțe la sancțiunile pe energie aplicate Rusiei, care nu funcționează și nu au făcut decât să îmbogățească Moscova și să lovească în populația și economiile din Europa. Asta după ce, într-o postare pe Twitter, scrisese că Europa a făcut calcule greșite și că întreaga strategie trebuie regândită pentru a salva locurile de muncă și companiile din Italia. „Cei sancționați sunt învingătorii, în timp ce cei care au inițiat sancțiunile sunt în genunchi”. E drept, ce va face noul potențial guvern în acest sens nu e clar, pentru că Giorgia Meloni, propunerea de prim-ministru a coaliției, și-a declarat sprijinul explicit și pentru Ucraina, și pentru sancțiuni. Însă într-o țară în care, conform unui sondaj de opinie realizat recent de YouGov pentru European Center for Foreign Relations, 27% dintre italieni pun pe seama trioului UE, Statele Unite, Ucraina vina pentru declanșarea războiului, opiniile lui Salvini se bucură de un sprijin consistent în rândul populației.
Pe de altă parte, în Piața Wenceslav din Praga, partide de extremă stângă și dreaptă au organizat o demonstrație de protest, la care au participat 70 de mii de oameni, împotriva guvernului de centru-dreapta condus de premierul Petr Fiala, care tocmai a supraviețuit unui vot de neîncredere în Parlament. Primul ministru, acuzat de protestatari că este o marionetă NATO în timp ce scandau că „acesta nu este războiul nostru”, a declarat că protestul este un rezultat al campaniei de dezinformare a Kremlinului. De altfel, opinii de genul „nu este războiul nostru, al europenilor, americanii ne-au împins în conflict” se mai aud și prin unele studiouri de televiziune de la noi.
Însă Italia și Republica Cehă sunt departe de a fi cazuri izolate. Există tensiuni sociale mai peste tot în Europa. De pildă, în Germania, unde în fosta Germanie de Est, 58% din populație consideră Statele Unite principalul vinovat pentru războiul din Ucraina. Și nici în restul țării lucrurile nu stau mult mai bine, 40% dintre germani împărtășesc aceeași opinie. Nu este deloc un tablou încurajator, ci unul care pare mai degrabă să meargă pe linia așteptărilor lui Vladimir Putin, care, în iunie, la un forum economic de la Sankt Petersburg, spunea că se așteaptă ca presiunea populară să ducă la înlocuirea actualelor elite politice pro-Ucraina din Europa cu unele cu vederi opuse.
Rămâne de văzut dacă așteptările liderului de la Kremlin se vor împlini. Oricum, în multe țări din Europa de Vest, dincolo de declarații nu a existat nici până acum un mare entuziasm în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. Sprijinul ferm a venit în principal dinspre Statele Unite și Marea Britanie, iar din Europa, de la frontul estic: Polonia, țările baltice, Cehia, Suedia, Finlanda.
Sancțiunile occidentale, fără rezultate
Însă unde are Salvini dreptate, dincolo de simpatiile și calculele sale politice, este că sancțiunile occidentale nu au dat nici pe departe rezultatele așteptate. Nici în alte domenii, poate doar pe termen mai lung vor avea impact, și cu atât mai puțin în ceea ce privește energia. Rusia vinde mai puțin, dar, din cauza exploziei prețurilor, obține cel puțin aceleași venituri ca în trecut. Așa că deocamdată evoluțiile sunt mai degrabă favorabile Moscovei. Acesta este motivul pentru care țările din grupul G7 încearcă să impună o plafonare a prețului țițeiului. Pentru a „reduce în mod semnificativ principala sursă de finanțare pentru războiul său ilegal, menținând în același timp livrări de energie stabile pe plan global prin vânzări de petrol rusesc la prețuri mai mici”, a explicat Janet Yellen, șefa Trezoreriei Statelor Unite, care este scopul acestei măsuri care ar urma să intre în vigoare la începutul lunii decembrie.
Țările din G7 se bazează pe faptul că marile corporații care asigură transporturile de petrol, efectuate în principal pe mare, vor impune respectarea deciziei. Însă mulți sunt sceptici că acest lucru va fi posibil, spunând că sunt operațiuni complicate, greu de controlat. Este ceea ce subliniază și The Economist care scrie că aceasta este o dovadă că sancțiunile nu au funcționat și că „lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere”. În plus, nu e foarte clar că nu va exista opoziție chiar în cadrul celor 27 de țări din UE. Între timp, la doar câteva ore de la propunere, Moscova a anunțat încetarea „pe timp nedeterminat” a livrărilor de gaze prin Nord Stream 1, „din motive tehnice”. „Putin se va strădui să demonstreze că nu și-a jucat ultima carte și că are încă multe opțiuni în războiul său energetic cu Occidentul”, le-a scris clienților șefa departamentului Piețe de Capital de la RBC Capital Markets, menționează The New York Times. Ceea ce nu face decât să amplifice problemele oricum severe cu care se confruntă industria germană, cu precădere cea petrochimică, și evident să crească riscul unor tensiuni sociale.
O problemă esențială este aceea că europenii nu par să înțeleagă pe deplin gravitatea situației. Damir Marusic, fostul editor executiv al The American Interest, acum la Atlantic Council, a scris pe Twitter că europenii trebuie să realizeze că nu există cale de întoarcere la viața ușoară din trecut și că un viitor pașnic și prosper nu le este la îndemână. „Lucrul ciudat privind unele dintre lamentările din Occident cu privire la prelungirea războiului din Ucraina este presupunerea deloc probabilă că un fel de acord de pace ar implica restabilirea fluxurilor normale de energie dinspre Rusia. Dimpotrivă, după orice acord de pace, Moscova s-ar concentra imediat asupra planificării pentru următoarea rundă. Iar orice normalizare a relațiilor cu Rusia va trebui privită în lumina capacității Moscovei de a se reînarma. Este timpul să acceptăm că războiul din Europa va fi aici cel puțin pentru o generație”.
Războiul din Ucraina și noua configurație de putere
Dar pe lângă perspectiva de a pierde sprijinul opiniei publice și posibila ascensiune a partidelor populiste, există o altă provocare serioasă în cadrul UE: tensiunile interne datorate diferitelor poziții nu numai cu privire la războiul din Ucraina, ci și cu privire la impactul acestuia asupra distribuției puterii pe continent. De unde și numeroasele semne de întrebare privind soliditatea sprijinului european pentru Ucraina atât în ceea ce privește menținerea sancțiunilor aplicate Rusiei, cât și în privința celui militar, care pare să fie cel care contează cu adevărat în acest moment.
„Cel mai mare obstacol în calea acordării de către Occident a sprijinului militar total Ucrainei este incapacitatea noastră de a ne imagina o nouă configurație de putere în Europa de Est- una care să se bazeze pe coridorul intermariu Marea Baltică – Marea Neagră al NATO cu țările aliniate cu Statele Unite”, scrie Andrew Michta în Politico – criticând corul în creștere al politicienilor și experților în securitate națională care fac presiuni pentru o încetare imediată a focului și reticența, în principal din partea Germaniei și a Franței, de a furniza arme grele Ucrainei, care ar permite Kievului să întoarcă soarta războiului și să elibereze teritoriul capturat”.
În opinia sa, la nivel geostrategic, „apariția unei Ucraine libere, independente și de succes, aliniată cu Occidentul, ar pune capăt, de asemenea, crizei celor două fronturi (nr. Ucraina și Taiwanul) pe care alianța chino-rusă a încercat să o creeze pentru Statele Unite”. „Prin securizarea estului Europei, bazându-se pe țările care consideră că alianța lor strânsă continuă cu America este vitală pentru securitatea lor”, crede Andrew Michta, Statele Unite vor fi apoi libere să se concentreze asupra confruntării geopolitice cu China în Indo-Pacific, făcând astfel nerelevante obiecțiile celor care cred că Washingtonul ar trebui să dea prioritate acesteia din urmă. Michta adaugă că o potențială înfrângere a armatei ruse în Ucraina „ar deschide calea pentru o reconfigurare fundamentală a distribuției puterii în Europa”, schimbând centrul de greutate de la tandemul franco-german la o constelație central-europeană care ar include Germania, Polonia, scandinavii, țările baltice și, mai presus de toate, Ucraina.
Există însă două probleme majore în legătură cu aceste dezirabile obiective. În primul rând, este destul de neclar modul în care s-ar putea defini o „înfrîngere a armatei ruse”. Chiar dacă nu îmbrățișezi punctul de vedere catastrofal al lui John Mearsheimer, care se teme că escaladarea sprijinului occidental pentru Kiev înseamnă „a te juca cu focul” din cauza unei potențiale reacții nucleare a Rusiei, un astfel de rezultat nu este deloc ușor de imaginat. Există chiar și un număr de opinii pesimiste cu privire la posibilitatea unei victorii ucrainene. Barry Posen, profesor la MIT, crede, de exemplu, că aceasta este o pură fantezie. El ar putea avea dreptate, dar, pe de altă parte, soluția diplomatică, despre care crede că trebuie să fie luată în considerare rapid, ignoră obiectivele fundamentale pe care Rusia le-a avut la lansarea războiului. Care nu s-au schimbat deloc între timp și pleacă de la premisa unei absorbții cel puțin a celei mai mari părți a Ucrainei.
În al doilea rând, în special la Berlin și Paris, o puternică axă est-europeană construită pentru Polonia și Ucraina nu este deloc un rezultat dezirabil. Ar menține o prezență americană solidă pe continent (spre deosebire de obiectivul suveranității strategice europene (SES) mult-dorit de Franța și, de asemenea, de Germania) și va dilua puterea considerabilă de care se bucură duoul franco-german asupra instituțiilor UE. De fapt, atât Germania, cât și Franța au fost foarte mult pe aceeași linie cu Rusia, atunci când obișnuiau să vorbească despre o „lume multipolară”. Emmanuel Macron a semnalat destul de explicit în trecut că își dorește un nou acord de securitate între o UE suverană și Rusia, pentru a putea împinge, în timp, Statele Unite în afara continentului. Desigur, invazia din Ucraina ordonată de Putin face ca acum un astfel de proiect să devină pe moment caduc. Însă e greu de crezut că va fi complet abandonat.
