Criza existențială a Europei

Lideri ca Marine Le Pen în Franța, dar și alții de pe continent au știut să exploateze frustrările populare, ocupând un teritoriu de pe care se retrăsese dreapta tradițională.

Într-un discurs ținut în Parlamentul Un­ga­riei, pe 16 noiembrie, imediat după aten­ta­tele de la Paris, Viktor Orbán a criticat dur nu doar politica europeană în materie de mi­grație, ci și retorica adop­tată, în ansamblu, de es­ta­blishmentul politic oc­ci­dental tradițional. „Nu e po­litic corect să dis­cuți ast­fel de lucruri - în lu­mea occidentală aceste ele­men­te factuale sunt dez­mințite în public, însă as­ta e rea­litatea. În acele locuri din Europa cu un nu­măr mare de emigranți, cri­mi­na­li­ta­tea a crescut semnificativ și securitatea publică s-a deteriorat. Aceste lucruri exis­tă, indiferent dacă vorbim sau nu despre ele. În plus, o deplasare în masă a unui mare număr de oameni ve­niți de pe alte continente, din alte culturi pune în pe­ricol cultura noastră, stilul nostru de via­ță, obiceiurile și tradițiile noastre.“

La Bruxelles, în principalele capitale de pe continent, într-o bună parte din mass-me­dia, premierul maghiar este considerat una dintre oile negre ale Europei. Nu doar pentru opoziția sa față de primirea refu­gia­ților, ci și pentru poziții și decizii care au fost încadrate în categoria „democrației i­liberale“. La nivelul străzii, lucrurile nu stau însă la fel. Astfel de declarații sunt cu siguranță bine prizate de simpatizanții Frontului Național din Franța care, con­form ultimelor alegeri regionale, re­pre­zin­tă cam o treime din electorat. Iar, mai nou, ele stârnesc ecouri favorabile, la ni­vel oficial, și la Varșovia, după ce noul guvern al Partidului Lege și Justiție a pre­luat puterea. Un fapt îngrijorător, crede The Economist într-un articol intitulat sem­nificativ Noua durere de cap a Eu­ro­pei, incriminând viziunea neliberală a noului cabinet polonez în domeniile rela­țiilor externe și al po­li­ti­cilor culturale. Săp­tă­mâ­na­lul britanic se face ecoul temerilor că, de acum îna­inte, Varșovia va merge și ea pe linia pre­mi­erului Vik­tor Orbán, mar­cată de ac­cente euro­sce­p­tice și de o rejectare a ceea ce se con­si­deră a fi o do­mi­nație franco-germană ca­re, ca în cazul crizei re­fu­gia­ților, vrea să impună soluții obligatorii peste capul ce­lor­lalte state din UE.

Într-un interviu acordat jurnalistei Kasie Ma­dera de la BBC, președintele polonez An­drzej Duda a ținut să descrie noua vi­ziune drept una „euro-realistă“ mai de­grabă decât una „euro-sceptică“. Însă e deja limpede diferența fundamentală de abor­dare pe care o vom vedea de acum înainte la Varșovia atât în zona relațiilor cu Berlinul, care vor deveni în mod cert mai tensionate, cât și prin rejectarea, la nivel ideologic, a unor elemente de bază care definesc filosofia politică prevalentă în lumea occidentală de astăzi, promovată în principal de „stânga progresistă“, dar adoptată în mare parte și de partidele de centru-dreapta, cu larg sprijin în mass-media.

Acest tip de fractură ideologică, exprimată oficial în Ungaria sau Polonia, este însă mai extinsă. O găsim, în ansamblu, la ni­velul întregii societăți de pe vechiul con­tinent. Iată, recent, în Slovenia - probabil cea mai liberală țară din Est –, au fost res­pinse prin referendum, cu largă ma­jo­ri­ta­te, căsătoriile gay. Avem de a face cu o re­jectare a unor idei considerate până de cu­rând sacrosante. Legate, între altele, de iden­titatea națională, care ar trebui inhi­bată pentru a permite crearea unui spațiu „multicultural“, de marginalizarea tra­di­țiilor și „rădăcinilor creștine“, de ches­tiunea migrației și a relației cu Islamul și chiar de amploarea politicilor referitoare la problematica gay. A pune în discuție acest gen de aspecte era o adevărată blas­femie din perspectiva a ceea ce a căpătat denumirea de „corectitudine politică“. Și nu era de joacă. Cine încălca astfel de reguli risca campanii extrem de dure de condamnări în mass-media și chiar decizii administrative punitive.

Se pare că s-a atins totuși un punct critic. În bună parte, sunt responsabile sen­ti­mentele acute de insecuritate – fizică, eco­nomică, psihică – alimentate de recenta criză economică, de impactul migrației și eșecul evident al integrării musulmanilor în Europa de Vest, de tot mai numeroasele atentate teroriste de inspirație islamică. Iar lideri ca Marine Le Pen în Franța, dar și alții de pe continent au știut să ex­ploa­teze frustrările populare, ocupând un te­ritoriu de pe care se retrăsese dreapta tra­dițională.

Elitele politice și intelectuale occidentale nu par să realizeze sau nu vor să accepte am­ploarea acestor mutații care pun în dis­cuție o parte importantă din ideile, mai de­grabă „dogmele ideologice“, pe care cre­deau că le-au implantat definitiv în tex­tura societății. Problema e că potențialii beneficiari ai noului val populist vin la pa­chet și cu destule lucruri nefrecventabile, de la cultivarea unor politici economice primitive până la admirația față de Rusia lui Putin.

Există toate șansele ca această fractură ideo­logică să se accentueze în 2016. Ceea ce agravează climatul politic general din Europa, deja sever deteriorat de crize ca migrația sau datoriile Greciei, și amplifică riscurile de securitate de pe continent. Amiralul James Stavridis, care a fost până în 2013 comandantul forțelor NATO, în prezent decan la Fletcher School de la Universitatea Tufts, este de părere că „marele eveniment geopolitic al anului 2016“ va fi „criza existențială pe care o par­curge Uniunea Europeană“. Din punc­tul său de vedere, felul în care Europa va reu­și să gestioneze provocările majore cu care se confruntă „va fi mai critic, pe plan mondial, decât Siria, Ucraina sau disputele din Marea Chinei de Sud“.