De același autor
Pentru câțiva notorii vânători de securiști, Traian Băsescu a devenit brusc mult mai nociv decât Dan Voiculescu. Cu toate că, în principal, datorită președintelui au fost transferate către CNSAS 2 milioane de dosare de urmărie aparținând fostei Securități.
Numai în România se putea întîmpla aşa ceva. Iată o expresie pe care o auzim des în jurul nostru. Cu siguranţă exagerăm. Se întîmplă multe lucruri rele şi prin alte părţi, poate chiar mai rele decît aici, dar trebuie totuşi să recunoaştem că societatea românească trece în momentul de faţă printr-o fază de acută dezorientare şi dezarticulare. Iar două dintre simptomele evidente sunt incapacitatea cronică de a lega un dialog raţional, bazat pe argumente, privitor la faliile care ne despart şi deriva morală, pulverizarea generalizată a tuturor reperelor, la nivelul elitelor. Unii ar putea spune, şi pe bună dreptate, că astfel de fenomene nu sunt unice, că le vedem şi prin alte părţi. Aşa e, însă nu la dimensiunile de aici. Dominantele ideologice diferite, pasiunile, antipatiile şi simpatiile omeneşti ne fac să ne poziţionăm adesea pe poziţii radical diferite în cursul unor dispute pe probleme controversate. Politicienii fac asta zi de zi ca parte din job description. Cei mai mulţi livrează public, cu mai mult sau mai puţin har, idei prefabricate în care nu cred o iotă. Cu asta ne-am obişnuit deja. Există totuşi un prag critic, o limită a decenţei. Sau ar trebui să existe aşa ceva. Oricît de aprig militant pesedist ai fi nu poţi relativiza plagiatul lui Victor Ponta. Poţi eventual să refuzi să-l comentezi dar o minimă decenţă ar trebui să te facă să iei act de evidenţe.
Dialogul real, ca schimb de argumente, aproape a dispărut din spaţiul public. Să luăm de exemplu una dintre disputele cele mai aprinse ale momentului: cele legate de DNA şi ANI. Unii le consideră instituţii represive, de sorginte băsistă, care abuzează de puterile pe care le deţin. Motiv pentru care Monica Macovei, considerată a fi un fel de arhitect al "sistemului", este văzută drept un adevărat personaj malefic. Un nou Gestapo, spun cei mai radicali, recrutaţi de regulă dintre cei care au sau au avut experienţe personale pe această linie. Cam asta auzim, de altfel, constant pe la Antena 3. Asta cred şi majoritatea politicienilor chiar dacă mulţi nu o spun pe faţă. Sentimentul dominant e acela că ar fi foarte bine dacă am scăpa de cele două instituţii dar, din păcate, acest lucru nu e posibil din cauza Uniunii Europene şi/sau americanilor. De unde şi frustrările majore faţă de ceea ce ei consideră a fi amestecul exagerat al Occidentului în treburile noastre interne. În concluzie, ne-ar fi mult mai bine şi fără ANI şi fără DNA, aşa ca în vremurile bune în care era mult mai multă linişte.
O astfel de argumentaţie e destul de şubredă. Într-un astfel de sistem, sau cu un PNA (precursorul DNA din perioada guvernării Năstase) emasculat nu a existat practic nici o anchetă serioasă pe vreun caz de corupţie la vîrf pînă în 2005. Deşi toată lumea se plîngea de corupţia endemică din România acelui moment. Chiar şi fără să facem trimitere la rapoartele pozitive anuale ale Comisiei Europene privind progresele remarcabile înregistrate de atunci în acest domeniu nu putem ignora realitatea. Asta nu înseamnă că nu sunt şi probleme legate de DNA sau de ANI. În cazul DNA au fost semnalate cazuri de corupţie sau abuzuri de putere la nivel local. Nimeni nu spune că procurorii de acolo sunt toţi nişte îngeri imaculaţi ai dreptăţii. O chestiune legitimă este, de pildă, aceea de a analiza dacă e potrivit ca DNA să poată ancheta judecători avînd în vedere că aceştia trebuie să se pronunţe asupra cazurilor instrumentate de instituţie şi în unele situaţii aceştia ar putea fi susceptibili la presiuni. Oricum, s-ar impune probabil o reglementare mai clară din acest punct de vedere. Asta e deja o discuţie raţională. A renunţa însă la DNA sau la ANI este ca şi cînd în urma tragediei feroviare recente Spania ar decide să renunţe la trenurile de mare viteză din cauza neglijenţei conductorului sau nerspectării procedurilor. Dacă pentru a-l reţine pe Dănuţ Epure, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa (aflat în cercul de apropiaţi ai tandemului Radu Mazăre - Nicuşor Constantinescu), prins în flagrant delict pentru dare de mită cu o săptămînă în urmă, a trebuit să vină o echipă de la DNA Bucureşti ne dăm seama cam ce şanse ar avea lupta împotriva corupţiei lăsată exclusiv pe mîna procurorilor locali în feude politico-administrative precum Constanţa, aşa cum ne îndeamnă să facem cei care propăvăduiesc renunţarea la o structură specializată pentru combaterea corupţiei la nivel înalt.
Mai grav e faptul că un dialog argumentat şi raţional pe această temă majoră a devenit aproape imposibil chiar şi în cazul unor conversaţii private. Prevalează umorile, ranchiuna, frustrările personale. În parte ca rezultat al manipulării orchestrate în principal Antena 3. Deşi nici ceea ce fac website-uri ca LUJU sau DC News nu e de subestimat. Dar şi din alte motive. Unii judecători relativ tineri dintre cei fără probleme de integritate arată de pildă cu degetul spre Curtea Supremă. Ei acuza faptul că o parte dintre magistraţii de acolo au intrat în urmă cu cîţiva ani fără concurs, direct de pe poziţii de procurori sau jurişti. Sau că serviciile secrete şi-ar fi plantat oameni în interior. E greu de spus cît e adevăr şi cît e fabulaţie, dar cert este că există frustrări reale de acest gen în corpul judecătorilor care au fost abil exploatate în cursul demersului de eliminare din CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Cert este că acest amestec toxic de minciuni, adevăruri parţiale, clişee de manipulare si probleme reale nu face decît că subminează din start orice discuţie argumentată şi inteligentă pe acest subiect.
La fel de confuzionant e şi slalomul dezarmant la care am asistat în materie de discurs public în cazul unor personaje care îşi revendică public postura de campioni ai unor cauze nobile şi ai purităţii morale. Din acest punct de vedere Mugur Ciuvică şi Sorin Ilieşiu sunt două cazuri emblematice. Primul, un fel de port-drapel al luptei împotriva băsismului, era pe la mijlocul anului 2004 extrem de critic la adresa lui Dan Voiculescu. "Ameninţările proferate la adresa mea de liderul PUR, Dan Voiculescu, amintesc de practicile de intimidare ale fostei Securităţi" spunea Mugur Ciuvică la acea vreme, asigurîndu-ne însă în acelaşi timp că el va rămîne ferm pe poziţii. "Faptul ca Dan Voiculescu, creatorul si presedintele PUR, a condus firma CRESCENT care a făcut afaceri cu fosta Securitate este un adevăr pe care l-am susţinut şi îl voi sustine în continuare". Intransigenţa sa a fost însă de scurtă durată. Nu a rămas "ferm pe poziţii" mai mult de un an pentru că în octombrie 2005 el înfiinţa o firmă împreună cu Camelia Voiculescu iar ulterior a devenit o prezenţă constantă în studiourile Antenei 3, cot la cot cu ceilalţi corifei mediatici ai mogulului.
La rîndul său, Sorin Ilieşiu a fost şi el pînă nu demult un înfocat port-drapel al luptei împotriva comunismului. Şi nu aşa, doar în România, ci la nivel mondial. Cîtă vreme a făcut parte din GDS ne bombarda zi şi noapte cu mesaje prin care ne solicita să semnăm tot felul de proteste si apeluri pe această temă. Dacă ar fi dat curs cererilor sale redacţia Revistei 22 ar fi trebuit să aloce pagini întregi demersurilor sale universale de condamnare a fărădelegilor comuniste. Inutil de spus, printre ţintele predilecte ale atacurilor sale din acele momente se afla, bineînţeles, Ion Iliescu.
Iată însă că între timp personajul cu pricina a trecut de partea cealaltă a baricadei. Motivul nu are nici o legătură cu principiile sau cu alte lucruri de acest gen. E unul cît se poate de omenesc: deşi practic s-a autopropus pentru poziţia de preşedinte al TVR nu l-a luat nimeni în seamă. A conchis imediat că de vină e Băsescu şi s-a aliniat disciplinat corului militant din studiourile Antenei 3. Iar răsplata nu a întîrziat să apară: a devenit senator PNL pe listele USL. Brusc, pentru el, ca şi pentru Mugur Ciuvică de altfel, apropierea de Dan Voiculescu, un fost reprezentant de seamă al fostei Securităţi, braţul înarmat al regimului comunist, nu a mai fost atît de rău mirositoare. Nici alianţa de facto cu partidul al cărei preşedinte de onoare este Ion Iliescu. Între timp s-a evaporat şi zelul, pe care îl credeam aproape infinit, întru condamnarea planetară a comunismului.
Am dat doar două exemple. Lista e însă mult mai lungă. Cuprinde o mulţime de personaje pentru care alăturarea cu arme şi bagaje de partea duşmanilor duşmanilor lor a prevalat faţă de apărarea unor principii pentru care lăsau impresia la un moment că sunt în stare să-şi dea chiar viaţa. Pentru cîţiva notorii vînători de securişti Traian Băsescu a devenit brusc mult nociv decît Dan Voiculescu. Cu toate că în principal datorită preşedintelui au fost transferate către CNSAS la mijlocul deceniului trecut 2 milioane de dosare ale fostei Securităţi. Unii vor spune că e plin spaţiul politic românesc cu acest gen de salturi bulversante dintr-o parte în alta. Sorin Frunzăverde şi Gabriel Oprea sunt doar două exemple proeminente de dată relativ recentă. Există totusi o diferenţă semnificativă. În cazurile menţionate e vorba de oameni care au devenit notorii în spaţiul public prin bătălii pe care le-au asumat în numele apărării unor principii si valori morale fundamentale. Uşurinţa cu care fie le-au abandonat fie le-au interpretat selectiv în funcţie de interesele lor dominante la un anumit moment e de aceea dezarmantă. Şi nu face decît să alimenteze deriva morală generalizată din societate. Pe un astfel de teren se poate doar cu greu construi ceva pe termen lung. //
