Cum sa schimbam Romania?

Daca ne uitam pe ultimele sondaje de opinie, vedem ca si Dumitru Sechelariu, si Marian Oprisan, si Nicolae Mischie, si Radu Mazare, si multi altii ca ei din judetele tarii sunt populari. Unii chiar foarte populari. De exemplu, actualul primar de Bacau, Dumitru Sechelariu, are toate sansele sa castige pentru a treia oara consecutiv alegerile locale. Si inca din primul tur. Dumitru Sechelariu poseda din plin toate ingredientele unui adevarat "baron". Are in proprietate un ziar local, o tipografie, un post de radio si unul de televiziune, controleaza cea mai pare parte a sistemului de difuzare din Bacau. Iar de ceva vreme a preluat si Letea, singura fabrica de hartie de ziar din tara. Ca un bonus, deloc neglijabil, fratele sau e secretar de stat in Ministerul Transporturilor si Lucrarilor Publice, cel care gestioneaza cele mai mari investitii din Romania. Cu mici modificari, acest tip de CV politic si financiar se potriveste pentru multe alte judete. "Feudalizarea" tarii a devenit astfel un termen deja consacrat. In aceste conditii, sunt putine sperante ca institutiile sa nu fie cu totul dizolvate si transformate in simple instrumente operative ale PSD. Dar desi la Focsani unii ajung, de teama, sa vorbeasca in soapta despre Marian Oprisan, chiar si in propria curte alegatorii par sa-l placa in continuare pe liderul de partid din Vrancea. Daca facem o radiografie completa a situatiei reale din acest moment, nu poti sa nu-i dai dreptate lui Jonathan Scheele, seful Delegatiei UE de la Bucuresti, care spunea ca Romania e o tara pe care "cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin".

Atingem in acest punct o chestiune de fond. Cum putem totusi schimba lucrurile in Romania? Exista temerea, exprimata nu numai de unii politicieni, ci si de intelectuali proeminenti sau de organizatii importante ale societatii civile, ca prin incheierea negocierilor de aderare la sfarsitul acestui an si consfintirea anului 2007 drept anul integrarii tarii in UE, abuzurile partidului de guvernamant in domeniul justitiei sau libertatii de expresie vor fi de neoprit. In definitiv, Romania este singurul stat dintre cele aflate in proces de aderare la Uniunea Europeana in care, in ultimii doi ani, am asistat la un regres semnificativ in domeniul libertatii presei. In absenta presiunilor de la Bruxelles, "oprisanizarea" sau "mischiezarea" deplina a Romaniei ar fi imposibil de oprit. Cei in cauza considera ca, pe termen lung, ar fi mai bine pentru societatea romaneasca in ansamblu daca integrarea ar fi intarziata cu 2-3 ani si s-ar introduce o monitorizare a tarii, mai ales din punctul de vedere al indeplinirii criteriilor politice.

Altii cred, din contra, ca integrarea va ajuta procesul de reechilibrare politica si de consolidare treptata a institutiilor. Ca in interiorul structurilor si mecanismelor continentale si sub efectul reglementarilor impuse de la Bruxelles abuzurile guvernantilor de la Bucuresti vor putea fi mai bine tinute in frau decat daca am ramane in exterior. In plus, suspendarea negocierilor ar introduce elemente de incertitudine greu de evaluat. Daca am fi cuplati atunci cu Turcia? Daca presiunile din ultimul timp ale Rusiei fata de Bruxelles, ca expresie a nemultumirii sale profunde fata de extinderea UE, ar deveni si mai consistente? In fine, daca procesul de integrare a celor 10 tari devine complicat si tot mai nepopular printre vechii membri ai UE si daca actualul impas in privinta noii Constitutii Europene persista? Iata o zona de imponderabilitate politica, care ridica semnificativ riscurile intarzierii procesului de integrare in ceea ce ne priveste.

Doar timpul va spune pana la urma care dintre cele doua solutii ar fi fost de preferat. De fapt, e o intrebare mai degraba retorica, pentru ca, in mare, la nivelul UE, decizia politica de admitere a Romaniei in 2007 e aproape luata. Se cauta insa in acelasi timp o formula de monitorizare continua, inclusiv din punctul de vedere al criteriilor politice, pentru perioada de tranzitie de doi ani, 2005 si 2006. Pentru ca la Bruxelles neincrederea in guvernul de la Bucuresti este profunda. Un jurnalist occidental imi spunea ca "intamplarile" de la referendum, ca si deteriorarea severa a climatului in mass-media, au fost un adevarat dus rece pentru multe cancelarii europene, dispuse initial sa acorde un credit generos cabinetului Nastase. Vocile critice la adresa autoritatilor de la Bucuresti, din zona Parlamentului European, ca Emma Nicholson si Arie Oostlander, exprima de fapt temeri larg impartasite in interiorul UE. Pe de alta parte insa, lipsa de imaginatie si capacitatea de actiune politica redusa a opozitiei sunt in egala masura dezamagitoare. Pentru a compensa partial aceasta perceptie de inconsistenta a unei alternative politice la PSD, Uniunea pare de aceea inclinata sa incurajeze si sa sprijine initiative ale societatii civile. De genul celei promovate de Alianta pentru o Justitie Europeana in Romania care, intr-o scrisoare deschisa, adresata cu cateva zile in urma Rodicai Stanoiu, ministrul Justitiei, semnala neconcordante serioase intre prevederile celor trei proiecte de lege care, in teorie, ar trebui sa asigure reforma Justitiei si propunea solutii de corectie. E limpede insa ca, fara o reala reechilibrare a fortelor in plan politic, sansele de succes ale acestui gen de proiecte sunt, prin forta lucrurilor, serios limitate. Lucru dovedit de altfel de reactia aroganta si suficienta a doamnei Stanoiu la apelul cu pricina.

Problema e ca, deocamdata, principalele partide din opozitie par impotmolite in batalii interne, dominate de oportunism si mediocritate, incapabile sa structureze un raspuns politic adecvat si fundamental diferit fata de ceea ce ofera PSD. Pe de alta parte, dezamagirea si confuzia electoratului autohton, care pare destul de tentat de propuneri exotice gen Lia Roberts si e gata sa voteze masiv in continuare "baroni" de tip Sechelariu, Oprisan, Mischie sau Mazare, legitimand astfel adevarate mafii politico-economice locale, sunt absolut deconcertante pentru orice observator extern si indica faptul ca procesul de transformare a societatii romanesti va fi unul lung si anevoios. De aceea, in toiul tuturor acestor framantari, poate cel mai important mesaj care vine de la Bruxelles e acela ca, desi UE poate face multe pentru Romania, poate da sprijin financiar si institutional, poate chiar sanctiona excesele guvernantilor, singura formula viabila de transformare profunda a societatii romanesti nu poate veni decat din interior.