De același autor
Asadar Partidul Conservator a decis sa ramana la guvernare. Nu e deloc o mare surpriza, pentru ca, in ciuda galagiei si suvoiului de amenintari aruncate in stanga si in dreapta, marja sa de actiune era destul de restransa. Si cu atat mai mult cea de care se bucura Dan Voiculescu, din moment ce nu e clar cati parlamentari si-ar fi urmat fara ezitari liderul, riscand sa ramana intr-un teritoriu politic lipsit complet de perspective. Chiar daca luam in calcul cele mai generoase sondaje de opinie, in cazul unor alegeri anticipate, Partidul Conservator nu are cum trece peste bariera de 5% de intrare in parlament, oricat s-ar chinui trioul Antena 1, Antena 3 si Jurnalul National sa-l ajute. Iar dupa „teapa politica“ incasata de PSD in 2004, e greu de crezut ca cineva va risca sa mai intre in viitor intr-o asociere electorala cu formatiunea condusa de Dan Voiculescu. Asa ca foarte probabil vom consemna si de acum inainte destule vorbe grele si ultimatumuri din partea conservatorilor, dar vom avea parte de putine actiuni concrete.
Dar daca pentru membrii PC propulsati in parlament de catre Dan Voiculescu s-ar mai putea gasi solutii de salvare individuale, viitorul politic al acestuia a ajuns mai mult ca sigur intr-o fundatura. Asa ca iritarea si iesirile sale, uneori necontrolate, din ultimul timp, sunt explicabile. In conditiile cadrului legal statuat in Romania, decizia CNSAS de a da verdictul de colaborare cu Securitatea ca politie politica incheie definitiv cariera unui politician care, avand la dispozitie un important trust de presa, visa sa devina un fel de Berlusconi autohton. Consecintele imediate sunt cat se poate de neplacute pentru el: demisia din Senat si marginalizarea sa inevitabila pe esichierul politic. Cum Partidul Conservator nu a fost inventat decat pentru a servi ambitiilor sale politice, ideea ca prin retragerea lui in plan secund ar putea limita cat de cat impactul asupra formatiunii sale nu pare deloc sa-l tenteze. De aici tot acest exercitiu de intimidare tintind CNSAS si pe partenerii din coalitia de guvernare..jpg)
Intr-un fel, evolutiile din cazul Dan Voiculescu sunt reconfortante, pentru ca demonstreaza ca nici banii si nici parghiile mediatice singure nu pot face minuni in plan electoral. Prin avocatul sau, Sergiu Andon, presedintele PC se straduieste sa discrediteze CNSAS si sa castige timp blocand mecanismele formale care ar trebui sa se puna in functiune dupa o astfel de decizie. Din punct de vedere tehnic, actiunile sale erau de asteptat. Ideea de a intra intr-o batalie de uzura si in chichite procedurale face parte din regula jocului. Daca insa Dan Voiculescu isi imagineaza ca atacurile dure la adresa CNSAS, institutie careia nu a avut de altfel pana acum nimic a-i reprosa, ii vor aduce si un capital de simpatie in opinia publica se insala grav. Oricat s-ar chinui el, nu are cum sa mai repare o poza electorala care oricum era departe de a fi una atragatoare. De fapt, aici e cheia problemei. Mai mult decat recentele acuze formale de colaborare cu fosta Securitate, pe seful Antenelor si al Partidului Conservator il incurca deficitul sau precar de credibilitate. De altfel, e interesant ca acuzele de colaborare cu fosta Securitate genereaza reactii foarte diferite, in functie de personajul politic vizat. Din punctul de vedere al perceptiilor dominante din societatea romaneasca, ele nu au un efect devastator prin ele insele. De exemplu, demersurile repetate intreprinse de Mugur Ciuvica si, in ultimul timp, de fostul presedinte Emil Constantinescu nu par sa-l fi afectat deloc pe Traian Basescu.
Pentru unii, episodul deconspirarii colaborarii lui Dan Voiculescu cu fosta Securitate e un punct de cotitura in activitatea CNSAS. Pentru altii, nu e decat un episod din lupta care contrapune cele doua palate si principalele formatiuni politice romanesti. De fapt, ar putea fi si una, si alta, asa cum se intampla cel mai adesea pe la noi. Intamplarea in sine developeaza, pe de o parte, forta structurilor care au controlat si, probabil, intr-o oarecare masura, mai controleaza inca tara din 1990 incoace, cat si mecanismele de actiune care au protejat pana acum toate piesele grele din fostul angrenaj de putere al regimului comunist. Acum e insa foarte posibil, pe de alta parte, sa se fi deschis o cutie a Pandorei si, in iuresul rafuielilor, sa fie daca nu daramat macar deteriorat masiv un angrenaj minutios pus la punct imediat dupa caderea regimului comunist.
Ne putem astepta, asadar, la tot felul de surprize, la alte deconspirari de nivel inalt, dar si la intoxicari lansate in piata. Dupa ultimele intamplari, nimeni dintre cei care au primit asigurari ferme ca dosarele lor de Securitate vor ramane secretizate nu mai poate dormi linistit, ceea ce schimba din temelii datele problemei. In culise se vorbeste deja de cativa membri din cabinetul Tariceanu. Poate e adevarat, poate e vorba doar de obisnuita zvonistica. Cert este insa ca vom asista la un fel de goana generala de a demasca colaborarea cu Securitatea a adversarilor si mai ales a „partenerilor“ politici. Din aceasta perspectiva, daca CNSAS ca institutie nu reuseste sa gestioneze eficient si riguros procedurile de acces la dosare, pericolul ca serviciile secrete, direct sau indirect, dar si alte cercuri influente sa continue sa controleze, ca si pana acum, agenda publica din acest punct de vedere este real si nelinistitor. Pentru ca, dupa cum se vede, „dosarul de Securitate“ a ramas si la 16 ani dupa disparitia regimului comunist o parghie importanta a jocului politic din Romania.
