De ce s-a despărțit cuplul Iohannis-Mihalache?

Cu o lună în urmă, a apărut prima oară, pe surse, informația că Dan Mihalache ar ple­ca ambasador în Marea Britanie. Iată că săp­tămâna trecută a venit și confirmarea oficială. În mod curios, în­tâmplarea cu pricina nu a stârnit prea multe ecouri în mass-media. Cu toate că e vorba, totuși, de un fapt semnificativ. Până de cu­rând, cuplul Iohannis - Mi­halache părea indes­truc­ti­bil, ultimul fiind considerat de mulți adevărata au­to­ritate de la Palatul Co­tro­ceni. El este omul pentru ca­re Klaus Iohannis a intrat în conflict des­chis, chiar la debutul mandatului său, cu o zonă influentă din societatea civilă și cu mulți dintre votanții săi, decizând să-i ofe­re, în ciuda criticilor acestora, poziția de șef al Cancelariei Prezidențiale.

În mare, ar putea exista trei explicații po­sibile. Prima este aceea că Dan Mihalache însuși a dorit să plece de la Palatul Co­tro­ceni, retrăgându-se într-o poziție con­for­tabilă de ambasador într-o capitală de an­vergura Londrei. E o ipoteză destul de pu­țin probabilă, dacă ne uităm la biografia sa politică. Din 2000 încoace, el s-a aflat per­manent în imediata apropiere a pu­te­rii, în poziții influente, chiar dacă mai dis­crete. A fost consilierul premierului Adri­an Năstase în perioada în care acesta do­mi­na suveran viața politică autohtonă. Câți­va ani mai târziu, a trecut în barca PNL, dar nu oriunde, ci în poziția de om de în­cre­dere al președintelui Crin Antonescu. Din această postură a avut un rol im­por­tant în construcția USL, a fost numit se­cre­tar general al guvernului condus de Vic­tor Ponta și a fost parte a echipei care a în­cercat demiterea președintelui Traian Bă­sescu în vara anului 2012. După care, în 2014, l-a părăsit pe Crin Antonescu, sărind în barca lui Klaus Iohannis. Așa că e greu de crezut că un ast­fel de om se decide brusc, în absența unor cir­cum­stan­țe deosebite de ordin personal, să părăsească zo­na de vârf a puterii.

A doua ipoteză. E posibil ca Dan Mihalache să fi de­ranjat cuplul prezidențial, atât prin comportamentul său la Co­tro­ceni, cât și prin felul în care era perceput în afară. Din toate semnalele de până acum, atât Klaus, cât și Carmen Iohannis sunt persoane cu un ego pronunțat, se spu­ne chiar destul de puțin permeabile la sugestiile celor din jur. E foarte posibil ca președintele să fi considerat că influența lui Dan Mihalache în interiorul admi­nis­trației sale era prea mare. Cel care fusese un tovarăș de drum util în prima fază de­venise între timp o prezență iritantă, care îl putea și trăda, așa cum o mai făcuse în trecut. E posibil ca absența sa cvasi-totală de pe scena publică, stilul mai degrabă func­ționăresc (mai ales prin comparație cu Traian Băsescu) în care șeful statului ve­de exercitarea atribuțiilor sale consti­tu­țio­nale să ne fi făcut să subestimăm abili­tă­țile sale în gestiunea puterii. Or, maniera imperială în care a domnit mai degrabă de­cât a guvernat Sibiul, abilitatea sa de a întreține relații bune cu toată lumea, și în zona politică, și, după cum se vede, în cea a afacerilor, spun cu totul altceva. Până la urmă, așa cum observa și Ion Cristoiu, din perspectiva consolidării poziției sale de pu­tere în stat, el a reușit cam tot ce și-a pro­pus. În ce măsură asta e benefic și țării e o altă discuție.

În fine, o a treia explicație (care nu o ex­clude neapărat pe cea anterioară) ar fi pro­babil și cea mai interesantă. Ar fi vorba de un semnal privind o reorientare semni­fi­cativă decisă de președinte în privința stra­tegiei sale politice de perspectivă. Și se poate ca un rol important să-l fi jucat în această privință și deteriorarea accelerată a imaginii sale publice. Dan Mihalache era perceput drept liantul unei relații sub­te­ra­ne strânse a Palatului Cotroceni cu PSD. Reținerea vizibilă de care președintele a dat dovadă de la preluarea mandatului în a deranja substanțial cea mai importantă forță politică din România (un exemplu fiind declarațiile sale privind sistemul de ale­gere a primarilor într-un singur tur) nu făcea decât să întărească această convingere. Se discuta chiar intens despre o variantă de viitor guvern de alianță, un fel de USL 2.0, între PNL și PSD, cu un pre­mier (era vehiculat numele lui Dacian Cioloș) desemnat de președinte, agreat de ambele părți.

Dacă este așa, s-ar putea ca despărțirea lui Klaus Iohannis de Dan Mihalache să in­dice faptul că planurile s-au schimbat. Un indiciu este, într-un fel, și agravarea brus­că din ultima vreme a situației juridice a lui Liviu Dragnea. De unde și ipoteza că președintele ar prefera mai degrabă o formulă în care nu ar mai împărți puterea cu PSD, ci ar dori să o exercite singur, pi­lo­tând de la Cotroceni un PNL curățat la vârf de influențele PDL sau de indezirabili gen Ludovic Orban, un foarte probabil per­dant în cursa electorală din București, ceea ce i-ar eroda și mai mai mult in­flu­ența în partid. Un PNL docil în care, după un model patentat chiar de el însuși, ar plasa la vârf o echipă nouă, în frunte cel mai probabil cu Dacian Cioloș. Un bene­fi­ciu suplimentar ar fi acela că s-ar elimina astfel și o parte din incertitudinile privind șansele sale de a obține un al doilea man­dat prezidențial pe care o formulă de coa­bitare la guvernare cu PSD le-ar presu­pu­ne. Însă asta înseamnă că liberalii trebuie să obțină un scor bun la alegerile generale, ceea ce nu este posibil decât dacă se po­ziționează ferm împotriva PSD, mar­gi­na­li­zând astfel electoral alte formațiuni care ar putea exploata speculațiile privind un po­tențial aranjament postelectoral de tip USL.