Deconspirari si conspiratii

Pe la sfarsitul saptamanii trecute a circulat un fel de scenariu, probabil doar o intoxicare mediatica, despre cum se va rupe PD de PNL pentru a forta ale­geri anticipate. Ar fi oricum un efort de ima­gi­natie excesiv. Alianta D.A. pare deja aproape moarta, daca ne luam dupa in­tamplarile si declaratiile vitriolante de care avem parte in mod constant. Ultimele au fost livrate opiniei publice de la Ploiesti, du­ritatea mesajelor transmise de liderii li­berali colegilor democrati depasind sub­stan­tial in virulenta atacurile de care are parte de obicei opozitia. Desi toata lumea vorbeste despre incompatibilitati de valori, in realitate lucrurile stau cu totul altfel. Com­petitia de putere in interiorul puterii si un factor adesea ignorat, animozitatile per­­sonale, sunt cele care conteaza cu ade­varat.

Ceea ce se intampla la CNSAS ur­mea­za acelasi tip de logica. Cine isi ima­gi­neaza ca batalia de acolo e o poveste in alb si negru se amageste singur. La fel cum Constantin Ticu Dumitrescu, alaturi de alti oameni de buna-credinta pentru care anumite valori morale chiar inseamna ceva, au devenit aliati de circumstanta re­dutabili in batalia impotriva lui Traian Ba­ses­cu, tot asa a fost inventat, de partea cea­lalta, Corneliu Turianu, o formula de pre­sedinte al CNSAS mai linistitoare pentru multa lume. De ce Corneliu Tu­rianu? Din doua motive: avea o lunga re­la­tie de animozitate cu Ticu Dumitrescu si parea a dispune de o doza rezonabila de cre­dibilitate.

Reintroducerea lui Corneliu Turianu in spa­tiul public din care disparuse complet de ceva vreme a fost un proces sofisticat, in care mass-media a cazut usor in plasa. Poate a fost vorba de "mana" serviciilor, poate nu, dar sigur ne putem acum intreba de ce tocmai fostul magistrat si senator a fost solicitat in urma cu cateva saptamani sa comenteze pe toate ecranele televi­ziu­ni­lor legitimitatea si legalitatea perchezitiei ca­selor detinute de Adrian Nastase, desi el nu poate fi considerat nicidecum o so­mi­tate in drept. Rostul acestui preambul me­diatic a devenit de abia acum evident, desi succesul de ansamblu al operatiunii e, pana la urma, cel putin indoielnic.

De partea cealalta, adversarii pre­se­din­telui au gandit o contraofensiva care sa mute atentia publica din zona bataliei an­ticoruptie, unde scandaluri precum cel legat de Dinu Patriciu si Rompetrol cre­ea­za destule dificultati, catre un teritoriu unde Traian Basescu pare a sta evident mai pu­tin confortabil: lustratia si dosarele Se­curitatii. Ofensiva anticomunista si antisecurista a ajuns sa devina, oa­re­cum surprinzator, un subiect major al dis­putelor politice. Nici in campania elec­to­rala nu s-a vorbit prea mult pe aceasta tema. Punctul crucial al ultimelor alegeri a fost coruptia la varf, zona de departe cea mai vulnerabila a guvernarii Nastase-PSD. Despre Securitate si lustratie A­lian­­ta PNL-PD a vorbit relativ putin si cu timiditate, considerand probabil ca a merge pe aceasta linie nu va aduce mari foloase electorale. Lucrurile nu s-au schim­bat substantial nici acum. La nivelul de baza, opinia publica continua sa fie des­tul de putin interesata de demascarea se­curistilor si nomenclaturistilor si de eli­mi­narea lor din structurile de putere din stat.

O parte importanta a formatorilor de opinie si a personalitatilor din zona so­cie­tatii civile si mass-media gandeste insa cu totul altfel. Ei considera ca multe din­tre problemele actuale ale Romaniei - coruptia, saracia, degradarea clasei po­litice - exista tocmai pentru ca de­con­spirarea reala a fostei Securitati si lus­tra­tia nu au avut niciodata loc. Pentru ca celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu a fost niciodata preluat si impus in societatea romaneasca de re­gi­mu­rile care au fost la un moment dat la con­ducerea tarii. Discutia e insa evident una pur speculativa. Si paralelele sunt greu de facut. In Cehoslovacia si, mai tar­ziu, in Cehia lucrurile au mers mai bine nu pentru ca s-a dat Legea lustratiei, ci in­vers, Legea lustratiei a fost posibila pen­tru ca acolo contextul social-politic era de asa natura incat Vaclav Havel a putut ajun­ge presedintele tarii in 1990.

Din multe puncte de vedere par­cur­gem un moment de inflexiune in politica au­tohtona. De aceasta data, e foarte pro­babil ca Traian Basescu sa fi calculat gre­sit, subestimand ecourile devastatoare pe care intrarea in acest joc de contre le va avea in ceea ce il priveste. O parte im­portanta a liderilor de opinie care erau mai degraba alaturi de el decat de echipa li­berala condusa de Tariceanu il vor pa­rasi, daca nu au si facut-o deja. Din punc­tul lor de vedere, alinierea in spatele unui adevarat simbol al eforturilor de 16 ani pentru deconspirarea Securitatii co­mu­nis­te e, practic, obligatorie in plan moral. Va fi insa o confruntare cu multe victime colaterale. Deja s-au creat falii majore in in­teriorul societatii civile si al cercurilor in­te­lectuale. Un prim semnal l-am avut la desemnarea lui Dragos Petrescu drept re­prezentant al presedintiei in CNSAS. Controversele abunda si atunci cand vine vorba de structura CNSAS: cine si in ce fel are de castigat, ce manevre se fac in culise si mai ales care e miza ba­ta­liei. Istoriile legate de Securitate si de secretele care s-ar putea ascunde printre do­sare starnesc de ani de zile pasiuni si spe­culatii.

 Initierea unei Legi a lustratiei si pro­ce­sul de deconspirare a Securitatii, la 16 ani dupa caderea lui Ceausescu, au toate san­sele sa intre din nou in blocaj. Ceea ce deranjeaza nu e atat partea legata de de­mascarea unor persoane influente din do­meniul politic sau din cel al afacerilor, chestiune oricum suficient de delicata, ci mai ales de intentia de a crea instrumente ju­ridice care sa le elimine pe acestea din punc­tele de comanda ale structurilor de pu­tere din stat. Cum criteriile de evaluare si limitele de aplicabilitate ale procesului sunt departe de a fi fost clarificate, s-a ajuns in mod inevitabil la transformarea unei batalii morale intr-una preponderent po­litica, care se deruleaza chiar in in­te­rio­rul actualei puteri. Ceea ce nu o face doar extrem de dificil de promovat, ci o si goleste treptat de legitimitate si de sub­stanta morala. Or, de aici pana la a im­pinge complet in derizoriu teme care pana la urma raman totusi importante nu mai e decat un pas.