Despre bucuria de a clasifica "secrete de importanta deosebita"

Legea accesului la informatiile cu caracter public, votata anul trecut, dar in functiune de la 1 ianuarie 2002, a fost probabil unul dintre putinele exercitii reale de gestiune democratica a actului legislativ, in fond, nu numai in forma. Desi demersul initial a apartinut liberalilor, varianta finala contine contributii semnificative atat ale societatii civile, cat si ale guvernului. E un fapt semnificativ si, pana la urma, un semn de normalitate, atunci cand societatea romaneasca in ansamblul ei, putere, opozitie, organizatii nonguvernamentale, promoveaza un cadru normativ destul de clar si concis, care ar putea avea pe termen lung un impact semnificativ mai mare asupra limitarii coruptiei si modificarii comportamentului dominant din institutiile publice decat toate declaratiile, angajamentele si campaniile anticoruptie demarate la varful puterii, luate la un loc. Chiar daca prevederi contradictorii din mai vechile legi privind activitatea SRI si siguranta nationala lasau inca destul loc pentru confuzii si piedici in aplicare. Ramanea doar ca, printr-un efort colectiv al societatii civile, mass-media si mediului politic, implementarea legii sa provoace treptat mutatii majore de mentalitate si comportament in societatea romaneasca.
Cum se intampla insa adeseori in Romania, minunile nu tin mult. Tot ceea ce s-ar putea castiga prin Legea accesului la informatiile cu caracter public va putea fi anulat cu usurinta, daca o alta lege, cea referitoare la protectia informatiilor clasificate, va fi adoptata in forma actuala de Camera Deputatilor, foarte probabil in cursul acestei saptamani. Dincolo de absolut necesarele discutii pe text, legea reflecta spiritul dominant al aparatului politic care a conceput-o si promovat-o. Ea este, in fapt, o masura reala a marii distante care desparte forma de fond, adica puzderia de declaratii publice despre valorile democratice, stat de drept, toleranta si transparenta, de mentalitatea dominanta probabil nu numai in randul guvernantilor. Sintagme ca "interes national" sau "siguranta nationala", definite, de regula, din prisma puterii si de atatea ori in istorie generatoare de abuzuri, raman in continuare adanc implantate in mentalul colectiv. Ideea unei societati construite in jurul individului, a respectului pentru dreptul sau absolut la libera exprimare, si nu a unor abstractiuni care pana la urma pot justifica orice ingerinta a statului in spatiul privat continua sa ramana un deziderat inca indepartat. Pana la urma, matricea fundamentala a unei societati este data de felul in care este protejata proprietatea privata si de natura raporturilor dintre stat si cetatean. Din pacate, la ambele capitole Romania ramane in mod esential deconectata de spatiul european, catre care toata lumea declara ca vrem sa ne indreptam cu pasi grabiti.
E evident ca mentalitatea dominanta la nivel public nu se poate schimba peste noapte. Daca, insa, constructia institutionala si cadrul normativ pe care il promoveaza Romania, ca tara aflata in plin proces de integrare in structurile Uniunii Europene, nu numai ca nu intervin pentru a modela un nou tip de comportament la nivel public, ci, din contra, intaresc viziunea traditionala, sansele de a iesi cu adevarat din astfel de tipare raman in final pur ipotetice.
Depasind insa cadrul aprecierilor de ordin general, trebuie poate amintite si cateva lucruri cat se poate de relevante in contextul consideratiilor anterioare. Cum ar fi, de pilda, Articolul 19 din lege, care trece in revista o puzderie de institutii care pot clasifica informatiile in categoria "strict secret de importanta deosebita". Printre ele se afla si Institutul National de Statistica, care deocamdata are mari probleme sa afle cum arata in fapt realitatea economica si sociala din tara, in conditiile in care multe date din sectorul privat raman in afara oricaror calcule statistice, si "alte autoritati imputernicite de presedintele Romaniei sau de primul ministru", ceea ce inseamna, practic, ca, in functie de interesele puterii la un moment dat, orice tip de informatie deranjanta poate intra brusc in categoria celor mai sensibile secrete de stat. Ca sa nu mai vorbim despre extrem de discutabila categorie a "secretelor de serviciu" care, cu buna probabilitate, va face aproape inoperabila Legea accesului la informatiile publice, chiar si la nivelul Consiliilor judetene sau locale. O alta prevedere face practic imposibila numirea persoanelor cu dubla cetatenie in inalte functii publice, din simplul motiv ca acestora li se interzice sa aiba acces la secrete de stat. Sa nu fi aflat cei care au redactat textul legii ca in Tarile Baltice, care vor intra in Uniunea Europeana in 2004!, astfel de persoane "suspecte" au ajuns in cele mai inalte functii in stat, inclusiv in aceea de presedinte?
Un fost senator vorbea despre existenta unei adevarate culturi a secretului in societatea romaneasca. Impingand in derizoriu entuziasmul celor care salutau pasul important catre normalitate initiat de Legea accesului la informatiile cu caracter public, noul cadru normativ vine sa dea si mai multa consistenta unor mecanisme informale oricum bine asezate in mentalul colectiv. Postuland primatul mecanismelor puterii de stat in raport cu drepturile cetateanului. Daca acesta este si sensul cel mai potrivit pentru evolutiile din societatea romaneasca e o intrebare la care trebuie sa raspundem cu totii.