De același autor
Pagina de Internet a Consiliului Europei se deschide cu un material despre raportul preliminar privind presupusele “centre de tortura” CIA din Europa, prezentat saptamana trecuta Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei de deputatul elvetian Dick Marty. Documentul in sine si cele 4 anexe nu sunt nimic altceva decat o insiruire de citate din presa, plus corespondenta dintre comisia de ancheta care se ocupa de caz cu oficiali ai Comisiei Europeane sau cu cei din statele de pe continent. Chiar parlamentarul elvetian recunoaste ca “in acest stadiu nu exista nici o dovada formala certa privind existenta unor centre secrete de detentie ale CIA in Romania, Polonia sau in orice alta tara”. Ceea ce nu il impiedica insa deloc sa livreze public, una dupa alta, tot felul de declaratii inflamate, obsesiv antiamericane. Pe cat de subtiri sunt probele, pe atat de incendiare sunt acuzatiile.
Ca o simpa observatie, pozitia Consiliului Europei despre violarile repetate si grave ale drepturilor omului si libertatii de expresie din Belarus ale dictatorului Lukasenko, in perspectiva viitoarelor “alegeri” prezidentiale din martie, poate fi gasita doar cateva paragrafe mai jos. E bine chiar si asa. Pentru ca, daca veti incerca sa gasiti vreo declaratie, chiar si bland critica, a Consiliului Europei la adresa ofensivei dure intreprinse de Kremlin impotriva ultimelor ramasite din societatea civila rusa, veti cauta degeaba.
Raportul lui Dick Marty contine prea multa retorica si prea putine probe solide care sa justifice virulenta tonului adoptat de personajul cu pricina, mai ales in declaratiile publice. Mai nou, fostul procuror elvetian si-a exprimat temerea ca mass-media americane ar fi supuse la presiuni pentru a nu relata subiectul. Greu de crezut, mai ales ca intreg scandalul cu “inchisorile CIA” a fost declansat, de fapt, de peste Ocean de Washington Post. Pentru ca ridicolul sa fie deplin, s-a constatat ulterior si ca faimosul fax egiptean interceptat de serviciile secrete din Elvetia, ajuns in paginile publicatiei Sontag Blick si prezentat drept o dezvaluire de senzatie, citata drept proba cu greutate de Dick Marty, nu e nimic altceva decat un citat dintr-o revista a presei din Bucuresti, care insera alegatii facute de Corneliu Vadim Tudor in revista Romania Mare, pe tema inchisorilor CIA din Romania.
Denis McShane, un fost ministru britanic insarcinat cu probleme europene, a fost transant, caracterizand documentul produs de comisia de ancheta prezidata de Dick Marty drept “o simpla recirculare a unor supozitii de presa, pentru a sustine propaganda antiamericana”. Cu toate acestea, in mod aparent inexplicabil, Adunarea Parlamentara i-a acordat elvetianului inca trei luni pentru a aduna date suplimentare. Si asta, desi, e drept, doar in culise, oficiali de la Bruxelles si din alte capitale europene se declara destul de iritati de intregul taraboi declansat de Dick Marty, considerand ca totul nu e decat o incercare de a se plasa in centrul atentiei cu orice pret. Cu succes, se vede! Discursul antiamerican gaseste cu mare usurinta urechi binevoitoare mai ales in Europa Occidentala.
Din contra, alte teme, oricat de grave si serioase, sunt din start aproape imposibil de abordat. Sa ne oprim, de exemplu, la un alt moment important din ultima saptamana. E vorba de o alta decizie a aceleiasi Adunari Parlamentare a Consiliului Europei, care, la propunerea suedezului Göran Lindblad, a adoptat o rezolutie de condamnare a comunismului. Lucru demn de toata lauda, veti spune, pentru ca e greu de inteles de ce s-a facut intotdeauna o clara distinctie intre crimele naziste si cele comise de regimurile comuniste. Problema e ca textul cu pricina nu face decat sa infiereze crimele si abuzurile comunismului in general. Exact ca atunci cand este aprig infierata coruptia, fara a face deloc trimitere la corupti. Pentru ca o alta rezolutie, mai concreta, care cerea tarilor membre sa condamne oficial comunismul si sa-i investigheze pe cei vinovati, a fost respinsa.
Cu toate ca estimarile variaza, se considera ca pe parcursul secolului al XX-lea regimurile comuniste au facut in jur de 100 de miloane de victime, intre care 20 de milioane in Uniunea Sovietica si 65 de milioane in China. Dupa cum se vede insa, astfel de cifre tulburatoare impresioneaza in mult mai mica masura cercurile politice de stanga si intelighentia occidentala decat grija pentru “relocarea” suspectilor de terorism. Asa ca demersul suedezului, facut in numele grupului popular european, a fost criticat la unison de parlamentarii de stanga din Europa Occidentala si de inalti oficiali rusi. La Moscova, ziarul Pravda titra: Europa face o incercare ridicola de condamnare a comunismului. Un deputat rus, Vladimir Kasin, punea chiar semnul egal intre anticomunism si fascism. In opinia acestuia, astfel de initiative de condamnare a comunismului nu sunt nimic altceva decat atacuri orchestrate de “imperialisti”, care se vad in dificultate peste tot in lume. “In zilele noastre, toata lumea se indreapta spre stanga. Temandu-se de aceasta tendinta, corporatiile transnationale, americanii si israelienii actioneaza acum prin intermediul europenilor”. Pe aceeasi linie, nici alti parlamentari rusi nu s-au putut abtine sa nu mentioneze cu satisfactie recentele avansuri spectaculoase ale populismului de stanga in America de Sud, in primul rand in Venezuela si Bolivia, unde, nota bene, Gazprom si Lukoil s-au si grabit sa-si ofere serviciile, cu binecuvantare de la Kremlin.
O anumita logica de bun-simt ne indeamna sa ne intrebam de ce nonsubiecte de genul “inchisorilor secrete” ale CIA din Europa sau inventia mediatica cu Coranul aruncat in toaleta la inchisoarea de la Guantanamo ajung sa invadeze pagina I a ziarelor, sa intre in sumarul jurnalelor de stiri de televiziune si chiar sa nasca comisii de ancheta, in timp ce declaratii oficiale ale presedintelui iranian, care vorbesc de eliminarea de pe harta a Israelului, ajung atat de repede in plan secund. De ce presa internationala relateaza pe larg acuzatiile lui Saddam Hussein, care se plange ca nu are acces la dus, de unde trage concluzia dramatica ca este o victima a terorismului american, dar nu pare deloc interesata sa relateze si eventual sa investigheze masacrele ordonate de fostul dictator de la Bagdad, carora le-au cazut victima sute de mii de oameni. Faptul ca acest gen de moralitate selectiva de sorginte ideologica functioneaza bine mersi de zeci de ani in lumea occidentala nu ne impiedica sa constatam, o data in plus, cat e de absurda si, cu siguranta, cat e de daunatoare.
