Dilema liberală. În spatele lui Antonescu, dar cu ochii la Tăriceanu

Ce se va întâmpla la PNL contează enorm în economia electorală a acestui an, mai ales din perspectiva prezidențialelor.

Unul dintre marile semne de întrebare elec­torale ale acestui an este ce vor face li­be­ralii. În teorie, PNL se află acum ferm în opoziție. Mai harnic ca niciodată, Crin An­tonescu se străduiește să-și mobilizeze activul de partid cu dese declarații con­ton­dente la adresa foștilor co­legi din USL. Dacă stai însă de vorbă în particular cu unii lideri liberali, imaginea e mai nuanțată. Afli că, de fapt, mulţi din activul PNL din teritoriu așteaptă să va­dă ce se va întâmpla pe 25 mai la europarlamentare pentru a decide ce vor face în continuare. Deși în De­le­gația Permanentă, unde s-a decis de­nun­ța­rea USL, votul a fost copleșitor (doar 6 îm­potrivă), în teritoriu decizia nu a stârnit un mare entuziasm.

De pildă, la alegerile de sâmbătă de la Iași, un contracandidat relativ obscur (sprijinit mai mult sau mai puțin discret de PSD) a luat totuși aproape o treime din voturi în confruntarea pentru șefia organizației PNL Iași cu Cristian Adomniței, președintele Con­siliului Județean. La mijloc sunt de­si­gur mai multe explicații (frustrări de na­tură personală, tensiuni mai mult sau mai puțin deschise între noul lider al or­ga­ni­zației și cercul celor apropiați fostului șef absolut, Relu Fenechiu), dar sigur un rol im­portant l-au jucat și nemulțumirile le­gate de ieșirea PNL de la guvernare. După anunțarea rezultatelor, Cristian Adomniței a declarat că liberalii au ales „calea ne­atârnării față de PSD“. Ce­ea ce înseamnă că voturile date adversarului său, nu tocmai puține, exprimau în fond opțiunea contrară.

PSD exploatează abil acest gen de nemulțumiri. Oa­menii nu fac, de regulă, po­litică din considerente ideo­logice sau pentru că ard de dorința de a servi interesul p­ublic, ci mai ales pentru a „prinde“ func­ții sau a obține alte avantaje prin accesul la resursele guvernării. Or, Victor Ponta și colegii din actuala putere le transmit per­manent mesajul că nimic nu e pierdut de­fi­nitiv. Totul e să scape de „trădătorul“ An­tonescu, așa cum l-a etichetat Cătălin Ivan, plângându-se că, iată, din cauza aces­tuia, PSD este nevoit să-și caute can­didat la prezidențiale. Unii lideri liberali își spun la ureche și soluția salvatoare: Tă­riceanu plus refacerea USL.

Tentația revenirii la putere în combinație cu o mulțime de frustrări personale acu­mu­late chiar la vârful partidului față de ac­tualul președinte sunt elemente evident destabilizatoare. Însă, pe de altă parte, exis­tau destule situații conflictuale în te­ri­toriu între pesediști și liberali, chiar și atunci când cele două partide guvernau îm­preună. În ceea ce îl privește pe Tă­ri­ceanu, nu e foarte limpede cât de mare ar fi sprijinul intern față de o potențială revenire a acestuia, dacă s-ar reface ali­an­ța de guvernare, însă chiar și partizanii acestei idei recunosc că șansele reale ale desemnării sale drept candidat al unui USL reșapat la alegerile prezidențiale nu sunt tocmai promițătoare. Și asta nu pen­tru că premierul nu ar dori acest lucru. Ar face aproape orice pentru a scăpa de această „candidatură otrăvită“. Însă e puțin pro­babil ca formula să fie acceptată de Liviu Drag­nea și echipa baronilor, care îl doresc plecat și de la guvern, și din fruntea par­tidului.

De altfel, e vizibilă situația ambiguă în ca­re se găsește Victor Ponta în relația cu echi­pa baronilor, al cărei lider informal es­te Liviu Dragnea. Anchetele spectaculoase inițiate de DNA în ultima vreme îi fac via­ța mai ușoară în partid, șubrezindu-i pe liderii locali incomozi. Problema pre­mie­rului e că acest avantaj vine la pachet cu pericolul unui noncombat al echipelor electorale din județele respective, ceea ce ar fi extrem de toxic pentru el, mai ales la prezidențiale.

Ironia face ca atât Crin Antonescu, cât și Vic­tor Ponta să se confrunte cu probleme in­terne reale în relația cu activul de par­tid. În plus, ambii trebuie să decidă cum joacă cartea „prezidențialelor“. Din acest ultim punct de vedere, Antonescu are o mai mare libertate de mișcare. Dacă va fi convins că șansele de a depăși pragul de 20 de procente la europarlamentare sunt minimale, el ar putea să recurgă la o so­luție în care Klaus Johannis ar deveni can­didatul PNL la prezidențiale, ceea ce i-ar permite probabil să rămână în fruntea par­tidului și ar bloca în parte manevrele de­stablizatoare întreprinse de Tăriceanu. Nici nu ar fi până la urmă un preț im­por­tant de plătit, pentru că, în realitate, șan­sele sale nu doar de a fi acceptat drept can­didat comun al dreptei, ci chiar de a in­tra în turul doi scad pe zi ce trece. Din ambele puncte de vedere, Klaus Johannis pare a fi în acest moment mult mai bine pla­sat, cu toate că există destule semne de întrebare privind capacitatea reală a aces­tuia de a face față unei campanii cu o ase­menea miză.

Ce se va întâmpla la PNL contează enorm în economia electorală a acestui an, mai ales din perspectiva prezidențialelor. Iar ce­ea ce se va întâmpla la prezidențiale va influența semnificativ ce se va întâmpla cu România din 2015 încolo. De la șansele de a prezerva independența justiției până la riscul unei repoziționări strategice a țării pe plan extern. //