De același autor
Intamplarea a facut ca eurosummit-ul de la Bruxelles sa aiba loc in paralel cu cel de-al patrulea Forum dedicat economiei bazate pe cunoastere, organizat la Istanbul de Banca Mondiala. Iar una dintre concluziile principale ale expertilor prezenti la Istanbul a fost aceea ca, desi multi de pe vechiul continent sunt obsedati de ideea competitiei cu America, marile provocari vor veni in viitor cu precadere din Est, din partea Chinei si Indiei. O serie de prognoze indica de altfel ca nu peste multa vreme cei doi giganti asiatici vor depasi din punctul de vedere al produsului intern brut si Germania, si Japonia. Acest punct de vedere este impartasit si de fostul prim-ministru olandez, Wim Kok, prezent si el la reuniunea din Turcia. D-l Kok, care prezideaza un panel de experti constituit tocmai pentru a analiza ce se intampla cu Agenda Lisabona, a fost cat se poate de transant. Speranta ca UE ar putea deveni cea mai competitiva economie de pe planeta pana in 2010 trebuie abandonata. Pentru a rezista pe piata globala, Europa are nevoie nu numai de viziuni generoase, ci si de reforme radicale, de mai multa competitie in interior si de mai putina birocratie la Bruxelles. Tocmai de aceea Wim Kok, care in mod ironic e la origine un politician de stanga provenit din miscarea sindicala, isi exprima convingerea ca initiativa de liberalizare a serviciilor, asa-numita Directiva Bolkestein, nu va fi blocata la intalnirea la varf aflata atunci in curs de desfasurare in capitala Belgiei. Ei bine, fostul premier olandez s-a inselat. Liderii Uniunii Europene au hotarat sa retrimita directiva cu pricina "pe planseta de proiectare". Ceea ce inseamna ca un sector care produce peste 70% de procente din PIB-ul Uniunii va ramane in continuare in afara jocului competitiei libere de pe continent.
Astfel, in mod paradoxal, dupa ce a consemnat in cel mai bun caz semi-esecul tentativei de transformare a Uniunii Europene intr-un spatiu economic competitiv pe plan global, summit-ul a blocat tocmai una din initiativele importante menite a promova viziunea ambitioasa adoptata la Lisabona. Motivul e acela ca in Europa comuna agendele nationale continua sa aiba ultimul cuvant. Probabilitatea ca in referendumul de pe 29 mai din Franta proiectul noii Constitutii Europene sa fie respins a atins un punct critic. Ultimele sondaje de opinie estimeaza ca intre 51% si 55% dintre alegatori vor spune "Nu", ceea ce ar conduce la o criza grava la nivelul intregii Uniuni. Or, unul dintre motive este teama ca piata de munca franceza, si asa sub presiunea unui somaj de peste 10%, va fi si mai mult ravasita de competitia cu firmele din estul continentului. Asa ca amanarea adoptarii Directivei Bolkestein era un punct esential pe agenda Parisului. Speriati de consecintele unei catastrofe la referendumul francez, chiar si cei mai infocati sprijinitori ai liberalizarii pietei comune, precum Tony Blair, au cedat. Batalia pentru competitivitate pe vechiul continent a trecut pe planul doi. Astfel de dispute suna pana la urma ciudat. Constructia Europei comune trebuie sa plece in primul rand de la consolidarea unei piete comune. "Ar fi cat se poate de firesc ca europenii, indiferent daca sunt arhitecti, instalatori sau orice altceva, sa aiba dreptul de a lucra fara impedimente birocratice in orice tara a UE. O atare posibilitate ar crea locuri de munca si ar fi trebuit realizata de mult", opina cotidianul britanic Times. "Or, in locul transpunerii unei astfel de reglementari, Chirac a preferat sa condamne principiile economiei de piata, calificandu-le in chip total absurd drept un nou comunism".
Ei bine, in acest punct ajungem intr-un impas fundamental. Nu e vorba de dificultati tehnice, care pot fi pana la urma depasite prin negocieri, ci de formule semnificativ deosebite de a concepe desenul constructiei europene. O buna parte dintre francezi sunt impotriva noii Constitutii Europene pentru ca o considera prea liberala. Asa ca, desi in teorie poarta o eticheta ideologica de centru-dreapta, Jacques Chirac a lansat adevarate diatribe impotriva politicilor care propun promovarea liberei competitii pe vechiul continent. Presedintele francez a ajuns chiar sa declare ca "ultraliberalismul e o amenintare la fel de mare ca si comunismul in trecut"!
Franta si alte tari din vestul traditional al continentului si-ar dori o Uniune Europeana preocupata in special de integrarea politica si de obiectivul de a deveni o contrapondere la America. O Europa care sa mentina in acelasi timp bariere de protectie in calea "esticilor" si in care jocul pietei libere sa fie ponderat de reglementari extinse. La polul opus se situeaza Marea Britanie, Olanda, Irlanda si majoritatea noilor membri din Est, care isi propun obiective politice mai limitate, dar militeaza in schimb pentru promovarea pietei libere si competitiei la nivel continental. De altfel, Tony Blair vede in "inghetarea" Directivei Bolkestein doar o masura tactica fortata practic de miza referendumului din Franta. "Din fericire decizia finala va fi luata prin majoritate calificata. A retrage directiva cu totul, asa cum unii si-ar fi dorit, ar fi insemnat o grava eroare pentru economia Europei. Unii, in particular Franta, cred ca trebuie sa pastram modelul actual al economiei sociale. Altii, intre care si Marea Britanie, raman sustinatorii dimensiunii sociale a Europei, dar cred ca trebuie sa tinem cont in acelasi timp de realitatea economica globala a momentului".
Astfel de puncte de vedere diametral opuse exprima reverberatii la nivelul mai larg al publicului, dar, in mod paradoxal, apreciaza The Economist, ambele genereaza o doza consistenta de euroscepticism. Daca cel din Marea Britanie este alimentat de o rezerva de fond fata de ideea de adancire a integrarii europene, cel de sorginte franceza este inspirat de frica fata de o Uniune Europeana "excesiv de liberala". Teama ca in noua formula UE va pune intre paranteze mai vechi privilegii si va genera noi amenintari alimenteaza curente de opinii si la stanga, dar si in zona dreptei, care pledeaza pentru o Europa cat mai "sociala" si mai "reglementata", total decuplata de americani si care sa stopeze extinderea, mai ales catre Turcia.
Astfel de dezbateri aprinse cu caracter ideologic de la nivelul statelor membre in UE nu aveau cum sa nu reverbereze la nivelul Parlamentului European. Ceea ce si explica valul de luari de pozitie care precede discutia pe marginea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei, care nu tin decat in parte de performantele propriu-zise ale celor doua tari, ci mai degraba de coliziunea tot mai accentuata a unor opinii diametral opuse privind chiar viziunea Europei comune. Daca citim totul in aceasta cheie intelegem mai bine motivatiile si sensul unor declaratii din ultimele saptamani. Faptul ca politicienii le interpreteaza intr-o maniera care tine primordial de interesele lor de moment nu e deloc surprinzator. Ceea ce nu inseamna ca si mass-media si comentatorii independenti ar trebui sa eludeze contextul general al acestui gen de dispute. Nu de alta, dar dezbaterea de fond care agita atat de mult in prezent apele politice in Europa ne priveste, la urma urmei, in mod esential si pe noi.
