Doua divorturi

Saptamana trecuta au fost prezenti la Bu­curesti trei comisari europeni si opt prim-ministri. Interesul pentru crearea unei zone de comert liber in Balcanii de Sud-Vest nu e deloc unul marginal. Con­frun­tat cu un scepticism in crestere in ceea ce priveste politica de extindere a Uniunii Europene, Bruxelles-ul cauta va­riante de a tine sub control situatia so­ciala, economica si politica dintr-o regiune care a provocat atata violenta si in­sta­bi­li­ta­te in trecut. Iar faptul ca o astfel de in­­talnire a avut loc in Romania e unul sem­nificativ, o indicatie ca liderii occidentali se asteapta ca Bucurestiul sa joace un rol im­portant intr-o zona sensibila, mai ales de pe pozitia de stat membru al UE, statut care urmeaza a fi consemnat in chip for­mal cat de curand. De altfel, seful in exer­ci­tiu al presedintiei rotative a Uniunii, can­celarul austriac Wolfgang SchuSel, pre­zent si el la reuniunea din Capitala, a la­sat foarte clar sa se inteleaga ca data de 1 ia­nuarie 2007 e practic certa pentru ade­rare.

Numai ca, desi pare limpede chiar si din aceasta sumara trecere in revista ca la Bucuresti au avut loc evenimente im­por­tante, sa nu va asteptati sa gasiti si ecouri consistente in presa pe acest su­biect. Nu, cu totul altceva a tinut capul de afis: "meciul unei natiuni", mai precis un ba­nal sfert de finala dintr-o competitie de fot­bal europeana de plan secund, care, da­torita supramediatizarii, a generat o adevarata isterie in toata tara. Declaratiile gro­biene ale lui Gigi Becali la adresa pre­mierului si cheful nocturn de la Golden Blitz, cu participarea presedintelui, care a ur­mat partidei de fotbal nu au facut decat sa intregeasca un tablou pana la urma de­ri­zoriu, confiscand literalmente spatiul pu­blic cu discutii nesfarsite pe astfel teme.

Meciul natiunii si spritul de la Golden Blitz au obturat intr-o anumita masura si alte lucruri importante. Cum ar fi impactul ul­timei aparitii televizate a lui Traian Ba­ses­cu, desi ecourile acesteia, intre care ar putea fi incadrat pana la urma si epi­so­dul Gigi Becali, au deja reverberatii im­por­tante. Pe ansamblu, ele marcheaza doua despartiri importante in politica autohtona: moartea simbolica a Aliantei D.A. si rup­tu­ra dintre presedinte si o buna parte din ceea ce indeobste numim societatea ci­vi­la. Ambele evenimente sunt regretabile si pot avea consecinte din cele mai ne­fe­ri­cite pentru evolutiile viitoare din societatea romaneasca: instabilitate si blocaje potentiale in lant. Nici una dintre rupturi nu era inevitabila, iar vina apartine tuturor ac­torilor implicati care, din miopie, orgolii exacerbate si interese meschine de grup, au impins lucrurile pana intr-un punct in care aproape nu mai exista cale de in­­toar­cere. Pentru ca, desi are cu siguranta par­tea sa de vina, Traian Basescu nu este nici pe departe singurul responsabil pen­tru escaladarea conflictelor.

Desi multi politicieni plang cu lacrimi de crocodil intrarea Aliantei D.A. in moar­te clinica, fenomenul era previzibil de multa vreme, inca de acum un an, cand li­be­ralii au rejectat de facto ideea fuziunii. Era doar o chestiune de timp pana cand com­petitia interna va genera fisuri im­po­si­bil de astupat. Toate incercarile ulterioare din interiorul PNL, destul de palide de altfel, de a readuce chestiunea pe tapet au esuat, iar promotorii ideii, intre care unii politicieni de mare popularitate ca Mona Musca, au fost repede marginalizati. Semn ca la nivelul conducerii liberale nu exis­ta masa critica care sa sprijine ini­tia­tiva. Desi probabil fiecare dintre prota­go­nisti crede altceva, ruptura dintre liberali si democrati risca sa retrimita ambele partide intr-un registru minor. Experienta de la noi, dar si din alte tari din jur a de­mon­strat ca dezamagirea publica fata de acest eveniment si reactivarea PSD, care desi are destule probleme ramane cea mai mare si mai bine inchegata formatiune politica romaneasca, au toate sansele sa genereze o situatie similara cu cea de la sfarsitul anului 2000, probabil cu cifre mai putin dramatice ca atunci.

Oricum, departe de a astepta mo­men­tul 1 ianuarie 2007, apele s-au involburat deja pe toate fronturile, ceea ce va crea probleme grave guvernarii. O confirma agitatia liberala din teritoriu, comandata probabil de la centru, un fel de concurs de cine striga mai repede si mai tare ca Alian­ta D.A. trebuie rupta, combinat cu de­claratii sforaitoare de condamnare a lui Traian Basescu venite din partea unor lideri care, in paranteza fie spus, fara vic­toria acestuia de la prezidentialele din 2004 ar fi ramas cu totii niste ilustri ano­nimi. Pe ansamblu, previzibila paruiala na­tionala dintre liberali si democrati si ine­renta erodare a autoritatii Executivului asu­pra institutiilor statului fac din perioada ur­matoare una in care guvernarea va avea un mandat limitat, in care deciziile ma­jore vor fi prin forta lucrurilor imposibil de luat.

La fel de regretabil este si al doilea fe­no­men, ruptura dintre Traian Basescu si so­cietatea civila. O parte importanta a aces­teia din urma s-a separat de pre­se­din­te cu prilejul crizei de la CNSAS. Vi­ru­lenta atacurilor la adresa lui Traian Basescu, care are destule a-si reprosa si el pentru felul in care a gestionat procesul cu pricina, are insa un mare pacat. Ignora faptul ca doar suportul sau politic masiv, combinat cu determinarea Monicai Ma­co­vei, au facut posibile schimbarile de fond din batalia anticoruptie. Cu toate pacatele sale, cu incursiunile nu tocmai onorabile la Golden Blitz, presedintele ramane prin­ci­palul pion care poate contrabalansa coa­gularea unor grupuri de interese transpartinice care si-au propus sa con­tro­leze economia si administratia publica romaneasca. Mai ales ca, avand cea mai mare parte din maS-media deja in bu­zunar si actionand de regula in corelare in momentele cheie, aceste retele de inte­re­se sunt oricum greu de tinut in sah. Traian Basescu incearca sa compenseze golul de sustinere creat prin solutii de tip Gigi Be­cali. Eficienta acestora este insa li­mi­tata. Pot fi productive pe termen scurt, dar fara suportul unor lideri de opinie cre­dibili multe initiative importante de care chiar este nevoie in perioada urmatoare, cum ar fi cele din plan legislativ, vor fi usor de compromis de adversarii aces­tora. Si reciproca e valabila. Personalitatile din societatea civila gresesc daca isi su­praliciteaza influenta. Astfel de lucruri functioneaza eficient doar atunci cand esti pe val, asa cum s-a intamplat in cazul Coalitiei pentru un Parlament Curat in 2004. In plus, apropiata aderare a Ro­ma­niei la UE va lipsi segmentul celor catorva ONG-uri influente de levierul de in­ter­ventie care s-a dovedit cel mai eficace in ultimii ani: interventiile venite pe filiere din Bruxelles care nu puteau fi ignorate de liderii de la Bucuresti. De aceea, prin de­cu­plarea transanta de Cotroceni care se prefigureaza in prezent, societatea civila va pierde exact acel sprijin decisiv pe care o personalitate cu forta si capacitatea de impact public a presedintelui il poate oferi in momente cheie.

Cele doua divorturi, din care unul e ca si pronuntat, cel dintre PNL si PD, vor marca profund evolutiile viitoare din societatea romaneasca si nu in cel mai fericit mod. E adevarat, ele fac astazi deliciul presei. Problema e ca nota de plata va ajunge la scadenta in curand.