De același autor
La nivel european, cu precădere în partea de est a continentului, se înregistrează eforturi de reducere masivă a dependenței de livrările de energie din Rusia ca element esențial de securitate.
Manifestațiile din București şi din alte orașe nu dau deloc semne de oboseală. Din contră, numărul de participanți rămâne surprinzător de ridicat. Roșia Montană și cianurile sunt, în continuare, subiectul dominant, chiar dacă spectrul nemulțumirilor este mult mai larg, dominantă fiind neîncrederea generalizată în clasa politică. E însă doar o chestiune de timp până când protestele se vor canaliza împotriva gazelor de șist, un alt subiect controversat.
Preocupările legate de mediul înconjurător sunt, fără îndoială, legitime, dar excesele în abordarea acestora ne duc pe un drum înfundat. Există un gen de ecologism radical, care e, de regulă, complet opac la orice argument rațional. Unul dintre participanții foarte activi la protestele din Piața Universității îmi spunea, zilele trecute, că ar trebui să renunțăm și la centrala de la Cernavodă, din cauza riscului nuclear, și, de ce nu, la centralele pe cărbune, care sunt extrem de poluante și ele.
Riscul nuclear nu e deloc unul imaginar, am văzut ce s-a întâmplat la Fukushima, după cum și centralele pe cărbune sunt cele mai poluante, motiv pentru care americanii renunță treptat la ele și le înlocuiesc cu cele pe gaz. Cum însă manifestanții sunt și împotriva gazelor de șist, dacă ar fi să implementăm un astfel de program radical, am ajunge într-un impas sever: un deficit energetic major, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru (diminuarea activității economice, șomaj, explozia prețurilor la utilități) și o dependență acentuată față de importurile de gaze din Rusia. Pentru că sursele alternative, precum energia eoliană sau cea solară, nu le pot înlocui în viitorul previzibil pe cele tradiționale.
Preocupările față de mediul înconjurător sunt însă doar o parte a marilor provocări planetare. Securitatea internațională și resursele energetice sunt strâns corelate din perspectiva dinamicii geopolitice. Pentru marii actori globali, SUA, China, India, Rusia, UE, subiectul este prioritar pe agenda lor strategică. Pentru Moscova mai ales, sectorul energetic, care generează o treime din PIB și o jumătate din buget, este și cel mai important vehicul de influență externă. Pentru a determina Republica Moldova și Ucraina să renunțe la acordul de asociere cu UE, așa numitul Partenariat Estic, care urmează să fie semnat la Vilnius la sfârșitul lunii noiembrie, primul ministru adjunct al Rusiei, Dmitri Rogozin, a avertizat public cele două țări că riscă sistarea livrărilor de gaze naturale. Deocamdată, doar Armenia a făcut un pas înapoi, anunțând că preferă să intre în uniunea vamală cu Federația Rusă, dar declarațiile de acest tip ilustrează cât de determinat este Kremlinul în a face uz de pârghia energiei ca factor de presiune în relațiile externe.
Până recent, Moscova a procedat la fel, e drept, de o manieră mai discretă, în relațiile sale cu state importante din UE (Germania importă 25% din gazele naturale din Rusia, iar Polonia 70%). Rușii, ale căror exporturi de gaze naturale merg în prezent în proporție de 75% către UE, sunt și ei dependenți de uriașele sume de bani încasate la schimb, dar acest lucru e pe cale să se modifice. Un acord cadru semnat de curând cu China, în valoare de 270 de miliarde de dolari pentru o perioadă de 25 de ani începând din 2015, suplimentar peste livrările de petrol şi gaze existente, va da un mai mare grad de libertate Moscovei din acest punct de vedere.
Vestea proastă pentru Kremlin e că exploatarea gazelor de șist, ca alternativă la gazele naturale, și noile tehnologii de lichefiere, ambele promovate agresiv de americani, tind să erodeze semnificativ poziția dominantă a Rusiei, mai ales pe piața europeană de energie. Deja în 2012 Gazprom a fost nevoit să accepte negocierea unor noi contracte cu discount-uri totale în valoare de peste 3 miliarde de dolari pentru companii precum EON Ruhrgas din Germania sau OMV din Austria. Un studiu efectuat de PriceWaterhouseCooper prognoza că în următorii 20 de ani, datorită gazelor de șist, prețul petrolului va fi cu 40% mai mic decât se estimase. Un adevărat coșmar pentru Moscova, pentru care controlul producției și distribuției energiei este un element cheie al influenței sale geostrategice și al stabilității interne. O analiză recentă estima că la un preț pe baril de sub 90 de dolari ambițioasele planuri militare şi de expansiune externă elaborate de Vladimir Putin sunt sever compromise, iar riscul unor tensiuni interne crește semnificativ.
Acesta este contextul în care Estonia a anunțat că este prima țară din lume care își acoperă întregul necesar energetic din gaze de șist, iar Polonia a eliberat deja 100 de licențe de exploatare a gazelor de șist unor firme străine și autohtone. Aceste evoluții, sprijinite masiv de către americani, ilustrează eforturile la nivel european, cu precădere în partea de est a continentului, de reducere masivă a dependenței de livrările de energie din Rusia ca element esențial de securitate. Ele definesc în acelaşi timp, așa după cum subliniază și analizele recente, precum cele elaborate de think tank-uri ca Stratfor sau Global Research, cele două câmpuri esențiale de confruntare ruso-americane din acest moment: viitorul energiei și influența asupra Europei. //
