Efectul pervers al anticorupţiei

Corupția e un adevărat flagel, un motiv major de îngrijorare. Dar asta e doar așa, în teorie.

Cercurile critice la adresa actualei puteri, jur­naliști, ONG-uri, formatori de opinie, politicieni din opoziție, pleacă de la o convingere, în bună măsură naivă, atunci când discută dinamica elec­torală a acestui an și evo­lu­țiile de perspectivă din so­cietatea românească, în ge­neral. Aceea că valul de ca­zuri de corupție ins­tru­men­tate de DNA va afecta Gu­vernul Ponta în ceea ce pri­vește percepția publică și va diminua capacitatea or­ganizatorică a filialelor PSD ale căror lideri se află în anchetă pe­nală.

De aceea, nu e de mirare că destule voci au avut reacții indignate atunci când Va­sile Dâncu a avansat ideea că seria de ares­tări spectaculoase din zona politică, de­parte de a afecta din punct de vedere elec­toral PSD (care are destule nume grele im­plicate în anchete ale DNA, de la Liviu Drag­nea, Radu Mazăre și Adrian Duicu pâ­nă la fa­milia Cosma de la Prahova), ar pu­tea chiar să aibă efectul pervers, acela de a-i mo­bi­liza pe simpatizanții principalului partid aflat la putere. Mulți s-au grăbit să trimită în derizoriu astfel de analize, între altele și din cauza faptului că sociologul Va­sile Dân­cu e în același timp și o figură marcantă în PSD. Dar asta nu înseamnă deloc că acesta nu ar putea avea totuși dreptate.

Pe de o parte, avem numeroase situații pil­duitoare în trecut. Nicușor Cons­tan­ti­nes­cu, Radu Mazăre, Marian Oprișan, Gheor­ghe Ștefan au câștigat categoric, în mod re­­petat, alegerile în teritoriile lor elec­to­rale, în ciuda suspiciunilor de corupție pe scară largă. Pe de alta, e in­teresant să ne ui­tăm și la ce­ea ce se în­tâmplă în jurul nostru. Tur­cia e un caz re­levant din acest punct de ve­dere. Re­cent, au avut loc și acolo ale­geri. Luni în șir au curs acu­ze extrem de gra­ve de co­rupție la adresa pu­terii. Pe Facebook, Twit­ter și You­Tube au circulat în­re­gis­trări explozive care dez­vă­luiau acte de corupție pe scară largă în ca­re erau im­plicați premierul Erdogan și alți lideri de vârf ai partidului de gu­ver­nă­mânt. Erau re­date convorbiri telefonice în­tre primul mi­nistru și unul dintre fiii aces­tuia, în ca­re se vorbea explicit despre su­me de mi­li­oane de dolari care trebuiau mu­tate din ca­să, într-o perioadă în care po­liția făcea cercetări extinse pe această li­nie. Erdogan a tranșat însă rapid lucrurile. Cele câteva su­te de polițiști implicați în an­chetele ju­diciare au fost fie demiși, fie mutați în alte compartimente, iar în final au fost in­ter­zise și rețelele sociale care fa­cilitau răs­pân­direa acestor informații.

Dacă astfel de lucruri s-ar fi întâmplat în țări din Vestul Europei sau chiar în Cehia, Polonia sau Slovacia, impactul la nivelul opiniei publice ar fi fost unul devastator. Nu doar înalții oficiali implicați ar fi fost terminați din punct de vedere politic, ci probabil chiar și partidul din care făceau parte. Însă în Turcia efectul a fost unul exact invers. AKP, partidul lui Erdogan, a ob­ținut o victorie categorică: aproape 45 de procente din voturile exprimate (cu 7 pro­cente mai mult decât la ultimele ale­geri locale!). Ceea ce confirmă validitatea unei analize de tipul celei făcute de Vasile Dâncu. Electoratul AKP s-a mobilizat exem­plar, dându-i crezare lui Erdogan, ca­re susținea că e vorba de acuze de co­rup­ție fabricate de adversarii statului turc din interior și din afară, mai degrabă, decât de probe care îl încriminau, în ciuda tu­tu­ror evidențelor.

În țări precum Turcia sau România, va­lorile etice, rejectarea corupției sunt doar cla­mate, nu sunt și asumate cu adevărat, pe scară largă, la nivelul societății. Așa se face că, de pildă, o acuzație de plagiat e pri­vită mai degrabă ca un moft decât ca o problemă gravă în plan moral. Sigur, în sondaje iese cu totul altceva: corupția e un adevărat flagel, un motiv major de în­gri­jorare. Dar asta e doar așa, în teorie. Aduni mult mai mulți protestari împotriva gazelor de șist, cu toate că cea mai mare parte dintre ei habar nu au de ce nu ar fi bine să le exploatăm, decât oameni dis­puși să lupte împotriva corupției sau să sprijine statul de drept. Iar aici nivelul de edu­cație nu este neapărat un factor re­le­vant. Din con­tra, nu rareori oameni re­la­tiv modești dau dovadă de mai mult bun simț decât unii cu multă școală și cu mari pretenții. Ru­șinos de mulți universitari au ajuns să în­chidă ochii sau chiar să justifice cu se­ninătate plagiatul lui Victor Ponta. Avem membri CNA care în trecut au lu­crat în ins­tituții media internaționale pres­ti­gi­oa­se, iar acum argumentează și votează non­șalant decizii care încalcă grav norme ele­mentare de etică profesională.

Victor Ponta, care de câteva săptămâni nu pri­didește să se declare solidar cu toți li­de­rii din partid acuzați de corupție, le spune permanent, obsesiv, liderilor locali că toa­te problemele lor vor dispărea după ce Tra­ian Băsescu va pleca de la Cotroceni. Cu un nou președinte propulsat de PSD, struc­turile incomode din justiție și din SRI (ul­ti­mul a jucat un rol major în semnalarea ca­zurilor de corupție și în instrumentarea anchetelor) vor fi „realiniate politic“, spre mulțumirea generală. În acest fel, mai ales campania prezidențială capătă un plus sub­stanțial de energie sub stindardul luptei împotriva regimului Băsescu și al eliberării de sub teroarea instituită de justiția aser­vită acestuia. //