De același autor
În aceste zile, alegeri după alegeri par să confirme sfârșitul politicii bazate pe ideologie, sfârșitul erei moderne a politicii, punctul său final, scrie Gabriel Elefteriu, director adjunct la Council on Geostrategy din Londra, în Brussels Signal. „Politicienii sunt din ce în ce mai mult produse de PR. Politica este gestionată de grupuri de reflecție și sondaje; puțini lideri politici sunt dispuși să schimbe mai degrabă decât să urmeze opinia publică. În locul ideilor și filosofiilor de guvernare – din care ar trebui să decurgă toate politicile sănătoase – avem acum triburi politice sau grupuri de interese, de exemplu comunitatea LGBT, comunitatea neagră, comunitatea musulmană, comunitatea «schimbărilor climatice».”
E greu să-l contrazici pe Gabriel Elefteriu. E suficient să ne uităm inclusiv în România. Deși continuăm să facem inerțial trimitere la stânga și dreapta, nu există deosebiri semnificative între partide, de exemplu între PNL și PSD, în ceea ce privește filosofia de guvernare sau rolul și dimensiunea statului. Cu atât mai puțin vedem deosebiri de natură ideologică la nivel cultural. Mai toate partidele importante acceptă fără niciun fel de împotrivire directivele progresiste în materie livrate de la Bruxelles. „Atunci când așa-zișii politicieni de stânga sau așa-zișii politicieni de dreapta dezbat o problemă «sensibilă»”, mai scrie Elefteriu, „aceasta nu este o dezbatere ideologică în sensul propriu, clasic, al cuvântului. Este doar un exemplu al războaielor culturale din zilele noastre, care, din nou, nu sunt un dezacord filosofic în sine, ci o luptă goală, tribală pentru putere”.
În acest context și etichetele de „extremism” aplicate cu obstinație de câțiva ani în mass-media, în analizele academice sau în discursurile politice, nu au, de cele mai multe ori, niciun fel de acoperire în realitate. E un mijloc facil și convenabil de a-i stigmatiza pe cei ale căror păreri nu le agreezi fără a fi nevoie să mai aduci argumente. Numai că electoratul pare tot mai puțin sensibil la acest gen de descrieri. Iată, RN, formațiunea lui Marine Le Pen, a ajuns de departe cel mai important partid din Franța, cu 37% din voturi. E adevărat, un așa-zis „cordon sanitar”, o altă formulă prin care partidele tradiționale, tot mai deconectate de problemele reale ale populației, încearcă să se apere de ascensiunea formațiunilor populiste, l-a penalizat masiv la al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare. A fost inițiativa lui Emmanuel Macron, care s-a aliat cu Noul Front Popular (în care cea mai importantă formațiune este cea de extremă stânga, antisemită, La France Insoumise a lui Jean-Luc Mélenchon) pentru a bloca RN. Cu rezultate dezastruoase: s-a ajuns la o distribuție de mandate care face Franța aproape imposibil de guvernat și la un președinte ajuns o epavă politică. Oricum există o asimetrie evidentă, din acest punct de vedere. Retorica anti-extremistă se atenuează brusc când e vorba de partide de stânga. Faptul că în guvernul de la Madrid condus de socialistul Pedro Sanchez se află SUMAR, o alianță de stânga, cu adevărat cu vederi extreme, nu pare să deranjeze pe nimeni la Bruxelles, așa cum s-a întâmplat în cazul conservatorilor polonezi.
Etichetele de extremism, completate în special în America, dar și în Europa, cu cele de rasism, suprematism alb, fascism, chiar cu trimitere la Hitler (așa cum face Lincoln Project, făcând trimitere la Donald Trump) sunt ingrediente utile, pentru că astfel poți face apel public la „salvarea democrației”, care ar fi amenințată de astfel de forțe malefice. O abordare care stă în centrul campaniei democrate în Statele Unite, în condițiile în care administrația Biden nu prea are succese de raportat nici pe plan intern, nici pe plan extern. Democrații, personalități din mass-media și din rândul elitelor culturale, sugerează de ani buni că președintele Donald Trump reprezintă „o amenințare existențială la adresa democrației noastre”. Numai că astfel de avertismente nu mai sunt luate în serios nici măcar în zona celor din același segment ideologic.
De pildă, Ezra Klein, o cunoscută personalitate de stânga, fondatorul grupului media Vox, a precizat în cursul unui podcast că astfel de fraze întâlnite frecvent în paginile de opinie din New York Times sau Washington Post, în emisiunile postului de televiziune MSNBC, nu sunt justificate, nu crede că Donald Trump este o amenințare existențială la adresa democrației americane. Opinie împărtășită și de congresmenul democrat Jared Golden, care a declarat, într-un editorial, că refuză să participe la o campanie menită să sperie alegătorii cu ideea că Trump va pune capăt sistemului nostru democratic. „Îi îndemn pe toți – alegători, oficialii aleși, mass-media și toți cetățenii – să ignore această sperietoare.” Sperietoarea Trump operează și în Europa.
Cu privire la soarta NATO și la aceea a războiului din Ucraina. Parțial, temerile sunt justificate. O administrație Trump se va poziționa diferit față de conflict. Însă dincolo de argumentele evident populiste, criticii actualei politici a Casei Albe au totuși dreptate atunci când acuză lipsa unui obiectiv strategic realist, considerând că șansele unei recuperări totale a teritoriilor ocupate de ruși sunt în bună măsură iluzorii. Pe de altă parte, să te lamentezi (temeri pe care le auzim și la noi frecvent în spațiul public) față de potențialele rezerve ale unei administrații Trump, pentru care confruntarea cu China este considerată prioritară, față de sprijinirea Ucrainei, în condițiile în care în Germania, cea mai importantă economie a Europei, guvernul Scholz propune în bugetul pe anul viitor tăierea la jumătate a ajutorului pentru Kiev și diminuarea bugetului pentru apărare (în ciuda angajamentelor luate față de NATO), este o probă de ipocrizie.
O poziție mult mai realistă este cea exprimată de Wolfgand Ischinger, fost ambasador german la Washington, cel care a coordonat până recent prestigioasa Conferință pentru Securitate de la München, care, într-un interviu pentru Deutsche Welle, a ținut să precizeze că „nu există niciun motiv pentru panică”, nu sunt de așteptat nici o abandonare bruscă a Ucrainei și cu atât mai puțin o abandonare a NATO. Subliniind în același timp că și europenii trebuie să înțeleagă că trebuie să-și schimbe atitudinea față de problema securității, să facă eforturi mult mai consistente în această direcție, nu se pot baza exclusiv pe americani.
Dar problema de fond a multor analize politice nu este doar aceea a etichetelor superficiale de extremism, aplicate pe ambele maluri ale Atlanticului, este incapacitatea de a înțelege schimbarea majoră a paradigmei politice care operează în spațiul occidental. Or, este o problemă atunci când utilizezi instrumente de analiză în dezacord cu noua realitate politică. Mai important este însă altceva, și aici este o evoluție care contrazice parțial analiza lui Gabriel Elefteriu. Partidul Republican de astăzi este profund diferit față de varianta sa tradițională de acum câțiva ani, și-a conturat o identitate ideologică foarte diferită de cea neoconservatoare din trecut. Transformarea a avut loc evident sub bagheta cvasiimperială a lui Donald Trump.
Dar Trump nu a făcut nimic altceva decât să exploateze un curent masiv de nemulțumire existent într-un amplu segment al societății americane. „O mișcare care părea o glumă cu nouă ani în urmă este acum un partid”, scrie Peggy Noonan, altfel un critic al lui Trump, în Wall Street Journal. „Membrii săi sunt siguri că vor câștiga în noiembrie, deoarece cred că majoritatea americanilor simt la fel ca ei: un «nu» hotărât imigrației ilegale, criminalității de stradă scăpată de sub control, aventurilor în războaie străine.”
Partidul Republican de astăzi este, în prezent, un partid conservator național, pentru care America are prioritate absolută, un partid condus de Trump cu concursul unor susținători care îi împărtășesc idealurile și obiectivele. Victoria sa din 2016 a surprins un establishment republican și în fapt l-a găsit și pe el nepregătit. După eșecul din 2020, el vine acum în spate cu un suport ideologic și logistic mult mai consistent, și tocmai asta îi îngrijorează pe democrați.
Dacă vrem să înțelegem noua amprentă ideologică a Partidului Republican nu trebuie să ne raportăm la lungul discurs al lui Trump de la Convenția Republicană, ci la cel al lui JD Vance, nominalizat candidat la vicepreședinție, sau, poate și mai clar, la intervenția acestuia din urmă la cea de-a doua Conferință Națională a Conservatorismului II, din februarie 2021. Este un program politic modelat și susținut de structuri conservatoare precum The American Compass, un tip de conservatorism care subliniază importanța familiei, comunității și industriei și militează pentru libertatea și prosperitatea națiunii. „În loc să evalueze economia în funcție de cantitatea de bunuri pe care le permite tuturor să le consume”, se scrie în misiunea The American Compass, „economia conservatoare se întreabă dacă economia permite lucrătorilor să își întrețină familiile și comunitățile, dacă consolidează țesutul social și dacă încurajează industria și inovarea”.
Punctele principale de reținut sunt respingerea, cel puțin parțială, a globalizării, un efort de reindustrializare masiv, în corelare cu un demers de independență energetică prin descurajarea investițiilor masive în proiecte de energie regenerabilă, prioritate acordată forței de muncă autohtone. Dar ce e interesant, și aici putem face parțial legătura cu ceea ce se întâmplă în Europa, de pildă în Franța, cu mișcarea RN a lui Marine Le Pen, în loc de vechea competiție stânga-dreapta, confruntarea politică se reorientează către una care contrapune o majoritate a populației elitelor politice tradiționale din Europa, de la Bruxelles și Washington, și a unei bune părți a celor culturale, academice, din mass-media. Recent, am consemnat la Bruxelles o victorie a establishmentului european, care a reușit să controleze practic toate numirile-cheie din structurile europene, în ciuda ascensiunii curentului populist. Numai că e doar o victorie de etapă, ruptura în raport cu o bună parte a populației și frustrările generate de aceasta nu au dispărut. Și probabil vor genera tensiuni tot mai greu de gestionat.
 - Copy.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/05/foto 1 interviu joja pag 8.jpg)
Comentarii 2
Ioan Vlad Nicolau - 08-17-2024
N-aţi observat? Vechea categorisire a mentalităţilor părerilor şi activităţilor culturii politice dominantă în ultima parte a secolululi 19, a secolului 20 şi începutului secol 21, ca parte esenţială a paradigmei ce a domnit în acest timp, a dispărut odată cu modificarea şi schimbările esenţiale petrecute în cadrul societăţilor omeneşti şi a relaţiilor dintre ele, aflate într-o permanentă mişcare şi în curs de evoluţie. Astăzi, omenirea îşi caută o nouă paradigmă care să se poată potrivi la lumea care trece de la “capitalism” şi “comunism”, “stînga şi “dreapta”,”democraţie” şi “dictat”, denumiri depăşite, care încercau nu numai să descrie şi să definească situaţia unei lumi ajunsă la secolele 19, 20, şi 21, dar să şi găsească o formulă de potrivire a evoluţiei pe mai departe a societăţilor omeneşti, înlocuind vechea paradigmă cu alta, paradigmă care să adapteze viaţa societăţilor omeneşti la noua situaţie socială şi care să o înlocuiască pe cea veche, care plezneşte acum din toate încheeturile şi potrivirile, ne mai putând dirija şi conduce o lume ajunsă într-un timp record la opt miliarde de indivizi şi la o societate omenească extrem de heterogenă, ce a atins un grad de evoluţie care depăşeşte net vechile sisteme, formule şi reguli de convieţuire, paradigmă care de bine de rău ne permisese să supravieţuim până-n pragul anului două mii şi puţin peste. Suntem astăzi într-un moment, când motorul evoluţiei omeneşti către dracu‘ ştie ce, pare a se gripa şi capota definitiv în faţa avalanşei de noi poziţionări şi modificări sociale, economice, politice şi militare a le societăţii mondiale de după al doilea război mondial, care nu mai pot fi rezolvate de către perimata paradigmă a trecutelor secole, societatea noastră, civilizaţia, find ajunsă la un moment cînd este pe punctul de a imploda sau exploda, pentru a face loc unei alte modalităţi de existenţă, sau poate, unui sfârşit total şi definitiv . Iar dacă sfârşitul încă nu ne-a fost dat, să putem continua, că vrem sau că nu vrem mai departe. Dar aşa cum ni s-a mai întâmplat de vreo câteva ori în scurta, fulminanta şi turbulenta istorie a speciei noastre, cândva, la intervale mai mult sau mai puţin regulate, când a trebuit să depăşim astfel de momente şi când părea că evoluţia noastră nu mai era capabilă să continuie şi totuşi ea a continuat, va trebui şi de data asta să sărim peste momentul actual într-un fel oarecare, pentru a putea să mergem mai departe, sărind de pe o treaptă evolutivă pe alta, probabil printr-o explozie. Acum! Nu mai tîrziu. A sosit momentul pe care tot aşa ca şi pe celelalte astfel de momente avute, că vrem sau că nu vrem, din păcate îl vom avea. Şi mulţi nu-i vom supravieţui, iar cei puţini rămaşi, poate că vor putea continua evoluţia rasei omeneşti, mai departe, sub altă formă, cu altă paradigmă, care se va potrivi automat noii situaţii şi cu alte noi definiţii, cuvinte, noţiuni, sau lucruri, care vor încerca să definească lumea rămasă şi forţele sociale care vor continua probabil evoluţia noastră de nicăieri către…., numai Dracu‘ şi cu Dumnezeu ştiu către ce şi pentru ce! Deaceea noţiunile filozofice, politice, economice şi culturale cu care ne obişnuiserăm în ultima vreme, astăzi deja ne mai potrivindu-se momentului actual, au devenit caduce, ne mai exprimând nimic, pierzîdu-şi funcţia definitorie şi explicativă, ne mai potrivindu-se încă de pe acuma complexei lumi şi relităţilor timpului notru în mişcare. Într-un cuvânt, vocabularul şi definiţiile nu se mai potrivesc cu faza de evoluţie a lumii actuale, iar în cea ce priveşte lumea şi viaţa politică a trecutului, nici atâta! De aceea cuvinte ca „partide politice”, „dogme”, „curente”, „stînga”, „dreapta”, „imperialism”, „comunism”, „fascism”, „exploatarea omului de către om” ca şi multe alte cuvinte şi definiţii, cu care ne obişnuiserăm, dispar încet, încet, la fel cum vor dispărea şi multe alte încercări de a defini trecutul unei „filozofii” falimentare, care a dispărut odată cu discursul ei „revoluţionar”, dar iluzoriu. Cea ce vroiam să spun şi cea ce remarcaţi şi dumneavoastră, este faptul că astăzi încercând să explicăm cea ce ni se întâmplă cu ajutorul vechilor definiţii şi al cuvintelor din trecut care erau suficiente pentru a explica vechiul, dar care încercând să fie folosite pentru a defini noua situaţie, capotează lamentabil, creind confuzii majore, amestecând faptele şi fenomenele ca într-o nebunie, dezinformând şi amestecând totul în ceva de neânţeles nu numai pentru omul de rând, dar şi pentru cei aşa zis specialişti şi profesionişti ai gîndirii, politicieni, gazetari, falşi filozofi, servicii de spionaj şi contraspionaj. De aici şi ne mai înţelegerea vechilor noţiuni ca „democraţie şi „dictat”, care în conceptul multora se încalecă una peste alta, se amestecă, sau chiar se confundă una cu alta. Iar în politică, unde „dreapta” şi „stânga” ca direcţii şi definiţie îşi pierd înţelesul şi busola, confundându-se într-un talmeş balmeş inadmisibil, deschis oricăror aberante interpretări şi aruncând populaţiile într-o şi mai periculoasă confuzie, provocată de către o propagandă neruşinată, folosită abuziv şi fără măsură de către regimurile aşa zise de „stînga” fără scrupule, pentru a dezinforma masele şi a le orienta mental către răul pe care-l au în fiinţă şi în instinct. Prin orice mijloc, fără niciun fel de scrupul, încălcând orice fel de lege sau tratat. Fără a gândi nici o secundă la cea ce ar putea aduce cu sine faptul odată declanşat. Este suficient să ne uităm peste gard la nebunescul război al lui Putin, declanşat din prostie, inconştienţă, idioată grandoare pe de o parte şi laşitate, lăcomie şi incompetenţă pe de alta, care a dus lumea şi civilizaţia noastră în situaţia şi momentul actual din care nu mai există ieşire decât explozia inevitabilă spre care ne îndreptăm cosegvent şi în mare viteză. După care probabil, se va aşterne marea linişte pentru următorul milion de ani. Sau poate că.....din resturi de civilizaţie, cândva, undeva, se va încropi o altă civilizaţie cu altă evoluţie către acelaşi scop indescifrabil şi misterios, pe care civilizaţia noastră l-a ratat! Ha?! Adevăr? Minciună? Drept, sau abuz. Democraţie şi dictat. Fascism, populism. AUR, SOS, partide aşa zise de extremă dreaptă, care fac o politică de extremă stânga dar sunt susţinute moral şi material de către cei mai aprigi duşmani ai meleagurilor în care s-au născut! Război drept şi nedrept......, Doamnelor şi domnilor, circul continuă! Flapsuri, goange, tiribombe ......... Sincer, mi s-a cam făcut greaţă! Să vină potopul!
Răspundecititor - 08-07-2024
Mai nou, pentru ca nu au ce sa critice la obiect, lui JD Vance ii sunt aplicate etichetele de "weired" adica ciudat si "fake", adica fals. Candidatul la vicepresedentia USA ales de democrati, Dl. Walz, fost profesor de socialism stiintific, nu se poate abtine sa minta de cate ori deschide gura. Este atat de natural, incat chiar incepi sa crezi in el. Dar toate planurile de reinviere a economiei care nu e bazata pe IT si servicii sunt in van. China, prin sistemul sclavagist care mentine salariile de mizerie, va dejuca toate visurile de prosperitate ale populistilor, de stanga sau de dreapta.
Răspunde