De același autor
Românii, din țară și străinătate, deloc puțini, încântați de victoria lui Donald Trump îmi aduc în minte un banc clasic. Acela în care o doamnă extrem de frumoasă se duce la Einstein și-i propune să facă un copil împreună: „Vă dați seama, ar putea avea corpul meu și mintea dumneavostră!“. „Dar ce ne facem dacă iese invers“, a fost replica lui Einstein. La fel, cei în cauză pleacă de la premiza că rezultatele pozitive ale alegerii lui Trump, în principal revenirea la o oarecare normalitate după derapajele absurde din categoria așa-numitei „corectitudini politice“, se vor împlini, în timp ce mai toate posibilele consecințe negative, precum dezagregarea întregului sistem occidental de alianțe din Asia și Europa (inclusiv NATO) sau încurajarea Rusiei de a-și extinde sfera de influență pe vechiul continent, sunt doar niște false temeri.
Problema e că, așa după cum evoluează lucrurile în acest moment și e vorba de elemente factuale concrete nu de speranțe, avem toate șansele să ne plasăm în varianta a doua. Pentru că, pe de o parte, în afara numirii unui judecător conservator la Curtea Supremă, o chestiune importantă, e greu de văzut cum se poate reseta, de pildă, trendul progresist din campusurile universitare unde, la nivelul staff-ului academic din zona umanistică, raportul între liberali și conservatori este de 10 la 1. E adevărat, există un anumit impact simbolic.
Cei care rejectează viziunea progresistă, obsedată de a promova tot ceea ce ne desparte mai degrabă decât ceea ce ne unește, sunt încurajați să devină mai vizibili și mai activi. Însă, majoritatea consistentă cu care Hillary Clinton a câștigat votul popular (peste 2,5 milioane de voturi!), faptul că, în majoritatea marilor centre urbane, de la New York la Los Angeles și Chicago, populația este preponderent împotriva lui Trump și diferența minimală cu care a câștigat cele câteva state chiar i-au asigurat succesul în Colegiul Electoral sunt tot atâtea motive să credem că victoria sa este extrem de fragilă. Cu atît mai mult cu cît declarațiile sale provocatoare chiar dacă sunt salutate entuziast de simpatizanți vor radicaliza cu siguranță și opoziția din societate.
Iar asta în timp ce posibilele scenarii pesimiste, de partea cealaltă, se confirmă cu asupra de măsură. Nimic nu pare să zdruncine deocamdată admirația și entuziasmul simpatizanților lui Trump. A demola construcții instituționale esențiale pentru actuala ordine globală și a renunța nonșalant la norme, valori, proceduri tradiționale, fără a analiza serios consecințele, a devenit brusc o virtute care trebuie aplaudată entuziast. Or, dacă o serie întreagă de derapaje liberal-progresiste au otrăvit spațiul public, au distrus chiar cariere profesionale, dacă retorica față de schimbările climatice a devenit preponderent ideologică, asta nu înseamnă că trebuie, brusc, să aruncăm totul la coș în materie de valori, de principii de conduită în societate.
De pildă, decizia lui Trump de a provoca China în chestiunea Taiwanului a fost salutată drept „briliantă“. Problema nu e decizia în sine. A propune o poziție mai dură față de o Chină care a devenit tot mai agresivă pe diferite fronturi (insulele artificale cu instalații militare în Marea Chinei de Sud, furtul de tehnologie, blocajul corporațiilor occidentale active acolo, etc) nu e neapărat o idee rea. Însă, dacă tot te pregătești de o astfel de confruntare, e ilogic să-ți distrugi în paralel tot sistemul de alianțe din Asia, prin denunțarea TPP și alienarea Coreii de Sud și a Japoniei prin declarații provocatoare.
Între timp, spun surse din echipa președintelui ales, aflăm că el vrea să pună în discuție cartea „unei singure Chine“ în relația cu Taiwanul pentru a obține un avantaj în negocierile comericale cu Beijingul. Ceea ce ridică două mari probleme. Pe de o parte, ilustrează maniera simplistă, de tip business, în care Trump vrea să opereze relațiile în spațiul geopolitic. Nu poți aborda cu această filosofie mercantilistă puteri globale precum Rusia sau China. Nu merge, s-a văzut, nici măcar în cazul Coreii de Nord. Profesorul Su Hao, de la China Foreign Affairs University din Beijing, subliniază neechivoc: „Chestiunea Taiwanului nu este negociabilă. Politica internațională nu seamănă cu mediul de afaceri. Nu orice poate fi obiectul unor negocieri comerciale“.
În plus, a utiliza cinic Taiwanul ca o carte de schimb nu face decât să transmită tuturor aliaților mesajul că se pot aștepta oricând să devină obiectul unor astfel de „tranzacții“. Inclusiv în ceea ce priveste Europa de Est ar putea deveni parte a unui „aranjament“ între America și Rusia. Mai ales că nucleul deschis pro-Putin, ostil unor alianțe ca NATO, din jurul lui Trump se întărește permament. Ultima piesă grea ar putea fi chiar posibilul viitor secretar de stat, Rex Tillerson, actualul CEO de la ExxonMobil, care cultivă de mulți ani relații strânse cu Moscova, fiind chiar decorat de Putin. Sigur, dacă crezi că „intuițiile“ lui Trump sunt impecabile, motiv pentru care el consideră că briefing-urile serviciilor secrete în materie de politică externă și de securitate sunt complet inutile („Sunt inteligent, nu am nevoie să mi se spună același lucru cu aceleași cuvinte în fiecare zi timp de 8 ani“) și că opiniile experților în materie sunt niște prostii depășite, poți considera toate acestea drept îngrijorări fără acoperire. Însă e foarte posibil să regreți asta mai târziu.
