De același autor
In ultima vreme, sintagma “stat politienesc” a inceput sa fie tot mai des folosita in spatiul public. Unii jurnalisti si politicieni isi exprima astfel ingrijorarea fata de ceea ce ei considera a fi comanda politica din spatele anchetelor penale declansate impotriva unor figuri marcante, in frunte cu Adrian Nastase si Dinu Patriciu, dar si, intr-un plan mai general, amestecul prea mare al serviciilor secrete in politica si in economie. Echilibrul delicat intre nevoia de protectie a spatiului privat si interesul legitim al statului de a lupta impotriva actiunilor criminale grave sau a activitatilor teroriste provoaca pasiuni si starneste controverse majore peste tot pe glob. Cu atat mai mult sunt astfel de temeri amplificate in situatia unei tari ca Romania, in care vechea Securitate a cotrobait brutal timp de zeci de ani prin toate ungherele vietii noastre personale, sub stindardul de neatins al intereselor statului.
Toata aceasta dezbatere are insa o conotatie politica aparte, care il are in centru chiar pe presedintele tarii. Traian Basescu este acuzat tot mai direct si mai apasat, si nu doar de adversarii sai politici din opozitie, ca ar urmari instaurarea unui regim de mana forte, cu sprijinul serviciilor secrete pe care si le-ar fi subordonat. Una dintre metode: manevrarea procuraturii pentru compromiterea adversarilor politici. Dinu Patriciu l-a si acuzat direct zilele trecute ca este in spatele anchetei declansate de procuratura. Unii comentatori fac trimitere directa la Vladimir Putin. Altii, precum Adrian Severin, nu ezita sa-l compare chiar cu Alexandr Lukasenko, presedintele Belarusului, oaia neagra a Europei in acest moment. Mesajul, destul de transparent, de altfel, este acela ca in Romania pluteste pericolul iminent al instaurarii unui regim autocratic prezidential, adica democratia autohtona e in mare primejdie. Se fac chiar paralele intre Dinu Patriciu si Mihail Hodorkovski, fostul magnat rus al petrolului, care a fost terminat financiar si trimis in inchisoare din cauza ca l-a sfidat pe seful Kremlinului.
Astfel de apropieri sunt intotdeauna tentante. Dar cat sunt ele si de legitime? Sa le luam pe rand. In Rusia, consolidarea puterii lui Vladimir Putin s-a facut prin cateva mecanisme distincte. In primul rand, au fost distrusi toti oligarhii incomozi creati de administratia Boris Eltin, de la Gusinski si Boris Berezovski, care controlau si structuri media influente, pana la Mihail Hodorkovski. In acest fel, liderul de la Kremlin a anihilat centre de putere potential periculoase si a transmis un mesaj foarte clar tuturor oamenilor de afaceri rusi importanti.
In al doilea rand, presedintele rus si-a asigurat controlul tuturor canalelor mass-media importante, trasand destul de clar limitele pana la care poate opera libertatea presei. In al treilea rand, seful statului a plasat in punctele cheie din administratia de stat oameni proveniti din serviciile secrete, asa-numitii “siloviki”. In al patrulea rand, printr-o serie de miscari fortate, dintre care cea mai spectaculoasa a fost dezmembrarea si renationalizarea gigantului petrolier Yukos, detinut de Hodorkovski, Kremlinul si-a asigurat controlul direct asupra unei parti importante din economie. De altfel, gigantul Gazprom a devenit unul dintre cei mai importanti vectori geostrategici de influenta a Rusiei in plan international.
Cat de valabile sunt toate aceste lucruri in cazul lui Traian Basescu? In prea mica masura, si asta chiar si daca facem abstractie de contextul general profund diferit in cazul unei tari care, ca membru in NATO si probabil in curand in Uniunea Europeana, are o marja de joc extrem de ingusta din acest punct de vedere. In primul rand, pentru ca atributiile presedintelui roman sunt altele ca in Rusia, unde acesta e si seful Executivului. Apoi, cu tot deficitul sever de credibilitate al principalelor partide politice, pentru care sunt, de altfel, chiar ele responsabile, situatia de la noi nu se poate compara cu cea din Rusia, unde Duma are un rol mai degraba decorativ. In plan economic, contextul este, de asemenea, radical diferit: din cauza privatizarilor, statul roman a pierdut controlul asupra majoritatii parghiilor de influenta in domenii cheie, precum cel energetic si cel bancar. Cat despre peisajul media, acesta este departe de a fi unul preponderent prietenos pentru presedinte, trustul apartinand lui Dan Voiculescu fiindu-i chiar ostil pe fata.
E adevarat, pe de alta parte, ca Traian Basescu nu i-a schimbat pe sefii principalelor doua servicii secrete si ca, in general, a pastrat o relatie buna cu acestea. E tot mai limpede ca e vorba de o decizie tactica a presedintelui, care incearca sa-si intareasca pozitia, printr-o astfel de alianta, in confruntarea sa deschisa cu grupuri de influenta redutabile din spatiul politic si economic romanesc. In plus, probabil ca actualul sef al statului este realmente simpatizat, datorita stilului sau direct si autoritar, de multi oameni din structura serviciilor secrete, ceea ce ii confera un tip privilegiat de autoritate informala, dincolo de cea normala asociata statutului sau oficial. Un avantaj deloc neglijabil, dar care nici nu trebuie totusi supralicitat. Un astfel de sprijin functioneaza doar cata vreme presedintele se bucura si de un masiv suport electoral.
De fapt, ingrijorarile exprimate mai sus pot fi sintetizate sub forma unor intrebari cu raspunsuri previzibile: constituie Traian Basescu un pericol mai mare pentru sanatatea democratiei autohtone decat tesatura de interese consolidata la varful puterii in ultimii ani? Decat baronii locali care transformasera unele orase importante din tara in teritorii exclusive, in care functiona doar liberul arbitru, in care nici o afacere nu misca fara OK-ul lor? Indiferent de maniera in care vedem lucrurile, ultimele evolutii au un merit incontestabil: pentru prima data in perioada postcomunista s-a renuntat la legea nescrisa care, in mod tacit, asigura protectie automata pe baza de reciprocitate principalilor lideri politici, in cazul alternantelor la guvernare. Cu doua precizari importante. Prima: ceea ce se intampla acum ar fi greu de imaginat in afara presiunilor explicite venite de la Bruxelles. De aceea, momentul Raportului Comisiei Europene din mai va fi unul de cumpana, din acest punct de vedere, pentru ca atunci vom putea masura cu adevarat nivelul angajamentului intern pentru continuarea procesului. Pe de alta parte, nu putem si nici nu trebuie sa facem abstractie de ramasitele de comportament de stat politienesc din societatea romaneasca, chiar si atunci cand acestea se ascund sub stindardul generos al luptei anticoruptie.
