De același autor
Decesul lui Yasser Arafat a dominat in buna masura spatiul mediatic international saptamana trecuta. Nu atat datorita charismei, altfel de netagaduit, a fostului lider palestinian si nici pentru ca ar fi vorba de conducatorul unui stat important de pe mapamond. Arafat insusi a fost un personaj controversat care, de-a lungul celor patru decenii in care s-a aflat la conducerea principalei miscari palestiniene, Fatah, a incurajat terorismul, dar s-a implicat si in negocieri de pace, a condamnat in declaratii atacurile sinucigase din Israel, dar, dupa cum afirma Ierusalimul, le-a incurajat din umbra. Un lider care a acumulat o avere considerabila, de sute de milioane de dolari, in timp ce multi dintre cei pe care ii reprezenta si care erau gata sa moara pentru el traiesc in mizerie. Motivul atentiei enorme de care s-a bucurat si in viata, si acum, la moartea sa, este imensul capital simbolic atribuit acestei figuri emblematice pentru problema palestiniana. Pentru ca in Occident exista sentimentul acut ca rezolvarea acesteia ar reprezenta un moment de cotitura in lupta impotriva terorismului de inspiratie islamica.
Dar, chiar daca peste cativa ani va aparea in sfarsit un stat palestinian, nu cumva vor fi invocate multe alte motive care sa alimenteze in continuare miscarile radicale musulmane? Samuel Huntington, unul dintre cei mai prestigiosi experti in dinamica geopolitica a planetei, scria cu opt ani in urma - deci inainte de atentatul de la World Trade Center si inainte de interventiile din Afganistan si Irak - ca "problema Occidentului nu este fundamentalismul islamic, ci chiar Islamul in ansamblu, o civilizatie diferita in care oamenii sunt convinsi de superioritatea culturii lor si obsedati de inferioritatea puterii si influentei lor". Or, daca ceea ce spune Huntington e corect inseamna ca este o iluzie sa crezi ca rezolvarea problemei palestiniene sau atitudinea adoptata fata de conflictul din Irak ar schimba substantial dinamica terorismului islamic, care nu este nimic altceva decat expresia frustrarilor acumulate in spatiul musulman impotriva Vestului. Iar, din aceasta perspectiva, ultimele evolutii din Olanda ar putea reprezenta un moment simbolic important.
Pe 2 noiembrie, regizorul olandez Theo van Gogh a fost asasinat de un extremist islamic de origine marocana care, dupa ce l-a impuscat, a incercat sa-i taie gatul. Dupa bine cunoscutul ritual practicat in Irak, caruia i-au cazut victime mai multi ostatici rapiti de teroristi. Asasinarea lui Theo van Gogh, care a platit cu viata vina de a fi realizat un film critic despre conditia femeii in lumea musulmana, a declansat o adevarata reactie in lant intr-o tara considerata in general un exemplu de toleranta. In ultimele 10 zile, au urmat peste 20 de atacuri asupra unor cladiri musulmane, insotite de replici indreptate impotriva unor biserici crestine. Situatia e atat de incordata, incat s-a ajuns ca premierul Jan Peter Balkenende sa lanseze un apel public la calm, iar un influent lider crestin-democrat, Jozias van Aartsen, sa declare ca "Jihadul a ajuns in Olanda".
Intr-o tara cu aproape un milion de musulmani la o populatie totala de 16 milioane, se poate ajunge usor la o explozie de proportii. Rupturile nu sunt conjuncturale, ci profunde. O adevarata falie culturala si in planul normelor sociale ii desparte pe musulmani de restul societatii. Pentru multi olandezi ideea constructiei unei societati multiculturale, aceasta noua religie a Europei, se dovedeste a fi un esec. E vorba, de fapt, de una din problemele acute ale vechiului continent in ansamblu. De mai bine de doua decenii cuvantul de ordine a fost acceptarea aproape fara rezerve a dreptului la diferenta culturala, in sensul cel mai larg, pentru comunitatile musulmane din Europa. Chiar si in cazul gruparilor radicale. Alternativa era, in opinia promotorilor acestei viziuni, cultivarea rasismului si intolerantei. In numele asa-numitei "corectitudini politice", subiecte precum impactul emigratiei islamice masive asupra societatilor occidentale si tensiunile astfel create nu s-au discutat aproape deloc serios la nivel oficial sau in mass-media. Dar, se intreaba The Economist, la fel ca tot mai multi europeni, cat de departe trebuie sa mearga societatile liberale cu tolerarea intolerantei? In Olanda, cel putin, ultimele evenimente par sa fi consumat in buna masura rezervele de rabdare din acest punct de vedere. Pentru multi dintre locuitorii tarii e timpul ca musulmanii care traiesc acolo sa-si adapteze stilul de viata la valorile societatii care i-a adoptat, si nu sa incerce sa si-l impuna pe al lor celorlalti.
Milioanele de musulmani din Europa fac din problema unei eventuale ciocniri intre civilizatii una din cele mai acute ale acestor vremuri. Nu atat numarul in sine ingrijoreaza, cat caracterul inchis, "insularizarea" acestor comunitati, care si-au construit in timp structuri institutionale interne ce cultiva radicalismul militant si le sfideaza cateodata deschis pe cele ale statului gazda. Exista, spre exemplu, in Marea Britanie o organizatie numita Parlamentul Musulman, care le spune imigrantilor islamici ca legile tarii in care traiesc sunt facultative pentru un musulman. "Un musulman trebuie sa respecte doar preceptele Legii Islamice, Sharia, si atat", se spune in actul sau constitutiv.
Ultimele evenimente din Olanda vor determina, cu siguranta, o schimbare de atitudine in Europa. Amploarea acesteia ramane insa dificil de apreciat. Pana acum, majoritatea europenilor au considerat ca americanii privesc intr-un mod isteric amenintarile teroriste. Responsabilitatea pentru tragedia din 11 martie din Spania a fost repede pasata pe umerii lui Aznar, Blair si Bush. Pentru asasinarea lui Theo van Gogh cu greu mai poti da vina tot pe americani. Oricum, multiculturalismul nu pare sa fi relaxat defel tensiunile din societatile occidentale. Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie ca, desi limitat ca amploare, islamismul militant din Europa e periculos, pentru ca "multe societati de pe continent au ridicat lipsa capacitatii lor de aparare la rang de virtute". Din pacate, atmosfera generala pare mai degraba favorabila radicalizarii pozitiilor. The Economist vede un risc in crestere ca "in loc ca intolerantul sa invete toleranta, tolerantul sa devina intolerant". De aceea, Europa trebuie sa invete in perioada urmatoare cum sa depaseasca inertiile autoimpuse, fara a depasi granita periculoasa care sa duca la explozii incontrolabile in incercarea sa de a rezista asaltului fundamentalismului islamic. In speranta ca acest lucru chiar este posibil.
