Euroscepticismul britanic nu poate decât să-l bucure pe Dan Voiculescu

Chiar și pentru cei cu convingeri eurosceptice a devenit evident, după evenimentele recente, că, fără o supraveghere externă constantă, România riscă să evolueze către un tip de autoritarism cleptocratic, un proces aproape imposibil de blocat doar pe plan intern.

Într-un articol recent publicat în The Times, Lor­­dul Lawson, care timp de șase ani a fost ministru de Finanțe în Guvernul Thatcher, sus­ținea că, în cazul ieșirii Marii Britanii din Uni­unea Europeană, beneficiile ar fi mai importante decât cos­turile. Lordul Lawson este o voce cu autoritate la Lon­dra, iar intervenția sa este con­siderată de observatorii avi­zați drept un moment im­portant în disputa pe această temă, mai ales în contextul în care, la alegerile locale din 2 mai, partidul UK In­de­pen­dence Party, condus de Nigel Farage, al cărui principal obiectiv politic este ieșirea țării din UE, a obținut un scor electoral spectaculos, 22 procente, față de 8 procente la ultimele alegeri, al treilea după laburiști și conservatori.

Turbulențele de pe scena politică britanică, ge­nerate de relația cu Bruxellesul și posibila rup­tură, în cazul în care referendumul promis de David Cameron (deocamdată programat pen­tru 2017) va da câștig de cauză acestui punct de vedere, au deja și vor avea și în con­tinuare un puternic ecou și pe continent. Mai ales pentru că, în acest moment, terenul e fertil. În Grecia, Cipru, Portugalia, Spania, Ita­lia, o bună parte a populației acuză UE pentru in­troducerea unor severe măsuri de aus­te­ri­tate, evident, nepopulare. De unde și resen­ti­mentele în creștere față de Bruxelles, în par­ti­cular față de Germania, ul­ti­ma țară fiind văzută drept prin­cipalul promotor al aces­tui tip de politici. Iar cum, pentru a gestiona criza din zo­na euro, pare să fie nevoie de introducerea unor me­ca­nisme de integrare tot mai avansată la nivel european, în bună măsură sub bagheta Berlinului, curentul eu­ro­scep­tic va căpăta cu siguranță o amploare sporită. Cu atât mai mult, cu cât pur­tătoarele acestui gen de mesaj sunt în principal partidele politice populiste, care îl in­clud într-o mai largă retorică antisistem.

Și în România aceste tendințe sunt vizibile. Sim­patia pentru UE a scăzut semnificativ în ul­tima perioadă, între altele şi din cauza mă­su­rilor de austeritate economică și de re­strân­geri bugetare asociate cu FMI și UE. Însă rolul decisiv l-a avut retorica anti-UE, într-un sens mai larg an­tioccidentală, promovată constant de An­tena 3 și de celelalte canale media con­trolate de Dan Voiculescu, declarațiile agresiv critice la adresa Bruxellesului făcute mai ales de li­de­rii liberali, în frunte cu Crin Antonescu. Nu e de­loc întâmplător faptul că Antena 3 me­dia­tizează generos campania anti-UE inițiată de Ni­gel Farage, ca parte a unui demers sis­te­ma­tic de decredibilizare a instituțiilor eu­ro­pe­ne.

Sunt desigur multe critici justificate de făcut în ceea ce privește funcționarea instituțiilor eu­ropene. De la aparatul birocratic supra­di­men­sionat la excesul de reglementare și pro­movarea unor măsuri care afectează negativ capacitatea Europei de a rămâne competitivă din punct de vedere economic pe plan global. Pe de altă parte, argumentele avansate în dez­baterea din Marea Britanie au consistență în con­textul particular de acolo. Integrarea tot mai avansată pe care o dorește Germania la nivelul UE, în special în zona euro, care în esență implică o extindere a reglementărilor cu caracter supranațional, inclusiv în spațiul fi­nanciar, intră în coliziune cu interesele City-ului londonez și cu agenda economică globală britanică. După cum există destule motive, din nou solide, care i-au făcut pe norvegieni și pe elvețieni să respingă în câteva rânduri, prin referendum, aderarea la UE.

Transplantul acestui tip de discurs în România e însă fundamental artificial. Argumente de tipul celor de mai sus nu au nici o legătură cu situația de la București și aducerea lor în discuție e, în ultimă instanță, doar o fraudă in­telectuală, o șmecherie propagandistică, în be­neficiul unor agende individuale sau de grup cu totul străine de interesul național. Chiar și pentru cei cu convingeri eurosceptice a de­venit evident, după evenimentele recente, că, fă­ră o supraveghere externă constantă, Ro­mâ­nia riscă să evolueze către un tip de au­to­ri­tarism cleptocratic, un proces aproape im­po­sibil de blocat doar pe plan intern. Cu o ad­mi­nistrație prizonieră a numirilor pe criterii cli­entelar-politice, cu o societate civilă divizată și în parte acaparată şi ea de establishment și cu mass-media extrem de fragile în plan eco­nomic, deprofesionalizate și lipsite în mare mă­sură de minime repere etice, singurele punc­te solide de sprijin par să rămână an­co­rele externe.

Vor fi suficiente aceste ancore, dacă discursul gă­unos naționalist cu accente antieuropene va câștiga tot mai mult teren? Iată o întrebare importantă și potențial îngrijorătoare, pentru că o parte deloc neglijabilă a elitei politice şi de afaceri autohtone se simte tot mai mult de­ranjată de intervențiile externe, pe filiera UE şi a unor cancelarii occidentale im­por­tan­te, atât în direcția consolidării unui sistem de justiție independent, cât și prin introducerea unor mecanisme de intervenție în alte do­menii. Blocarea demersului de demitere a pre­ședintelui din vara trecută a fost un puternic semnal de alarmă din acest punct de vedere. Cum tendințele de pe continent par să indice un potențial grad sporit de intervenționism la nivelul UE, ceea ce evident va limita și mai mult capacitatea acestor cercuri de a obține avantaje economice prin pârghii politice, ne putem aștepta ca retorica anti-UE să ex­ploa­teze orice oportunități oferite de tipul dez­baterii din Marea Britanie, care va avea cu si­guranță reverberații și în alte țări de pe con­tinent. Va fi, cu siguranță, una dintre prin­ci­palele provocări cărora sociatea românească va trebui să le facă față în viitorul apropiat. //