De același autor
„Ocasio-Cortez înțelege politica mai bine decât criticii ei“, scrie Shadi Hamid în ultimul număr din The Atlantic. Probabil că nu sunt mulți cei din România care știu despre cine este vorba. Ei bine, Alexandria Ocasio-Cortez, proaspăt congresswoman de New York, face parte din noul val din Partidul Democrat, pus în mișcare de Bernie Sanders, care se declară explicit „socialiști“. Are deja peste 2 milioane de followers pe Twitter, un detaliu important în politica americană. O dovadă e faptul că informația că ea a depășit-o din acest punct de vedere pe Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanților, care are doar 1,85 milioane, a stârnit valuri peste ocean. Și, deși este încă e departe de cei 57 de milioane de followers ai lui Donald Trump, este totuși un debut politic spectaculos pentru cineva care cu un an în urmă lucra într-un bar din New York.
După ce a fost criticată pentru o serie de informații incorecte la care a făcut trimitere în dezbaterea din spațiul public, ea a reacționat spunând că nu este neapărat important să fii factual corect în afirmații, ci să ai dreptate în plan moral. Ceea ce, în fond, nu este nimic altceva decât varianta de pe stânga radicală a formulei utilizate de președintele Trump, care, și el, e mai degrabă preocupat de impresia pe care declarațiile și postările sale de pe Twitter le au asupra susținătorilor săi decât de acuratețea argumentelor sale. Adoptarea unei filosofii similare de către Ocasio-Cortez este motivul pentru care Shadi Hamid o apreciază. Pentru că nu e important să propui politici coerente și viabile, ci să „alterezi imaginația politică și ideologică a votanților și elitelor făcând ca lucrurile imposibile să pară posibile“, spune el, așa cum fac populiștii de dreapta, dar punându-le, bineînțels, așa cum face stânga întotdeauna, în slujba unor „cauze bune“. În acest fel, deși ceea ce propune Trump sunt lucruri toxice, metodele utilizate de el în lupta politică sunt eficiente și trebuie adoptate de progresiștii radicali.
Între „cauzele“ enunțate de Ocasio-Cortez sunt: slujbe federale garantate pentru toți, un program cu costuri anuale estimate de 540 miliarde de dolari, studii superioare gratuite, ceea ce ar putea marca sfârșitul marilor universități americane, garantarea dreptului la locuință și, desigur, un vast program de solidaritate cu comunitatea LGBT. Iar banii nu ar trebui să fie o problemă, este de părere economista Stephanie Kelton, o apropiată a lui Bernie Sanders. Ea propune o revoluție fiscală a cărei filosofie este în esență acceptarea unui imens deficit bugetar. În mare, regăsim aici formula aplicată de Chavez și Maduro în Venezuela, cu rezultatele cunoscute. Opinii precum cele exprimate în The Atlantic, care privesc nu drept ceva regretabil, ci mai degrabă ca o virtute vehicularea unor ficțiuni pe post de propuneri de politici publice, cu condiția să se înscrie în registrul ideologic agreat, riscă să arunce în aer întregul sistem de funcționare.
Există totuși limite de acceptabilitate pentru un astfel de program radical. Chiar și la New York, o adevărată citadelă democrată. Un recent sondaj de opinie citat de The Hill relevă că „îndemnul de a da foc Wall Street-ului și de a crea o lume nouă“ nu stârnește un entuziasm general. Însă o deplasare a democraților spre extrema stângă era previzibilă, ca reacție la Donald Trump. Iar asta se vede deja, chiar și în zona mai moderată a spectrului politic. Un exemplu este polemica legată de zidul de la granița cu Mexicul, care a dus la cel mai lung blocaj bugetar din SUA. Pe de o parte, președintele prezintă zidul drept un fel obstacol magic în calea tuturor relelor (droguri, crimă organizată, imigranți ilegali, provenind din Mexic), nu atât pentru că el crede toate aceste lucruri, ci pentru a da satisfacție nucleului său electoral dur care asta vrea să audă. Pe de alta, liderii democrați au decretat că zidul este imoral, din același motiv. Pentru că un zid nu are cum să fie, ca idee, imoral. Altfel oamenii ar dărâma toate zidurile din jurul caselor, aeroporturilor sau fabricilor. De pildă, zidul ridicat la Ierusalim, criticat și el vehement la vremea lui, a redus dramatic atentatele teroriste din Israel.
Întrebarea de fond este dacă acest de tip nondezbatere, confiscată de curentele extreme din politică, va domina de acum încolo spațiul public. Elementul interesant este că o cercetare sociologică extinsă, efectuată la sfârșitul anului 2017 și începutul lui 2018, releva că 2/3 dintre alegătorii americani nu intră în niciuna dintre categoriile extreme: 25% au vederi conservatoare mai radicale și doar 8% pot fi descriși drept activiști progresiști radicali. Problema e însă că aceste segmente au un rol decisiv în desemnarea candidaților în cursul alegerilor primare, ceea ce înseamnă că sunt bune șanse ca în final acest substanțial segment moderat să fie pus în situația de neinvidiat de a trebui să opteze în final pentru cea mai puțin neagreabilă ofertă electorală.
