Falanga ortodoxă a Kremlinului

La începutul anilor ‘90, politologul american Joseph Nye a introdus conceptul de soft power. E vorba de acele instrumente care, dincolo de forța militară sau de cea economică, oferă unei țări posibilitatea să-și crească de o manieră subtilă capacitatea de a influența opinia publică la nivel regional sau global. În același context trebuie văzut și rolul pe care îl joacă astăzi Biserica Ortodoxă Rusă, ca partener privilegiat al Kremlinului în demersurile sale de a schimba peisajul geopolitic desenat după 1990.

Francis Fukuyama prevestea într-o carte celebră (Sfârșitul istoriei și ultimul om), apărută în 1992, victoria generalizată a modelului de societate reprezentat de de­mocrația liberală de tip oc­cidental. Dintr-un anumit punct de vedere, ge­ne­ra­li­za­rea modelului societății de consum, el a avut evi­dent dreptate. Pe de altă parte însă, celelalte ele­mente care descriu de­mo­crațiile de tip liberal par să fie cu totul absente în multe din aceste cazuri. Mai toate încercările care s-au făcut dincolo de spațiul occidental (Irakul, „Primăvara Arabă“) au eșuat. Pei­sajul global pare să-i dea mai degrabă dreptate lui Samuel Huntington, a cărui vi­ziune geopolitică pleacă de la ideea exis­tenței unor falii civilizaționale care des­part diferitele regiuni ale lumii. Lumea mu­sulmană e un exemplu, iar de câțiva ani, iată, Rusia lui Putin se străduiește să consolideze o falie care să despartă lumea creștin ortodoxă de „Occidentul de­ca­dent“.

Kremlinul încearcă să îmbrace într-o hai­nă ideologică o confruntare geopolitică având drept obiectiv modificarea din te­melii a statu quo-ului instituit cu 25 de ani în urmă. Sursele acestei viziuni sunt scrierile unor filosofi ruși, în principal Ivan Ilin, care acuza Occidentul că „a ex­portat virusul anticreștin în Rusia“ și vor­bea despre „misiunea și statutul spi­ritual special“ ale Moscovei. În acestă che­ie putem interpreta și vizita în România a mitropolitului Ilarion (Al­fe­yev) de Volokolamsk, prac­tic al doilea prelat în ie­rar­hia Bisericii Ortodoxe Ru­se (după patriarhul Kiril), care conduce în același timp și Departamentul de Re­lații Internaționale al acesteia.

Din punct de vedere strict formal, Ilarion a venit pen­tru a lansa la Iași două din­tre cărțile sale recent traduse în ro­mâ­nește și pentru a ține o conferință. La Bu­curești s-a întîlnit cu patriarhul Daniel, eve­niment marcat printr-un comunicat postat pe website-ul Patriarhiei. Și cam atât. În Moldova, vizita a căpătat însă cu adevărat amploare și substanță. În afară de conferința găzduită de Aula Uni­ver­si­tății „Al.I. Cuza“ din Iași, mitropolitul Ila­rion a vizitat Mănăstirea Neamț și îm­preună cu mitropolitul Teofan a oficiat o slujbă comună la Mănăstirea Vorona, la care, după spusele sale, au participat între 5 și 10.000 de oameni.

Mitropolitul rus, în vârstă de doar 46 de ani, nu e doar un distins teolog, cu peste 600 de articole și cărți publicate, cu un doctorat la Oxford și un altul la Institutul Saint Serge de la Paris, ci și compozitor. Deși a vorbit, prin forța lucrurilor, despre chestiuni destul de abstracte care țin de dogmatica ortodoxă, a știut să iasă din capcana limbajului de lemn. A făcut tri­mitere la Dostoievski și Frații Karamazov, a pomenit cursurile de religie ținute la Institutul de Fizică Atomică de la Mos­cova. El îi va urma probabil în scaunul patriarhal lui Kiril, fiind în acest moment principalul vector de influență, mai ales în exterior, al Bisericii Ortodoxe Ruse. Iar mesajul său fundamental este, așa cum s-a văzut și la Iași, unul cât se poate de limpede: combaterea ideii destul de larg acceptate în lumea occidentală că ne-am afla într-o „epocă postcreștină“. În ni­ciun caz, spune el, „ne aflăm într-o epo­că creștină, iar Biserica noastră este par­te a activă în societate“. Iar pentru a-și întări afirmația, mitropolitul Ilarion a ți­nut să menționeze faptul că în ultimii 25 de ani s-au construit în Rusia 25.000 de biserici.

Un mesaj absolut normal, veți spune. În acord cu rostul fundamental al Bisericii, cu misiunea acesteia. Lucrurile nu sunt însă atât de simple. Mai ales atunci când le circumscriem retoricii virulent an­ti­oc­cidentale practicate la Kremlin, care ur­mărește în fond aceeași linie de discurs. În plus, nu poți să nu remarci prezența ru­sească pe filieră religioasă, devenită brusc foarte activă, mai ales în Moldova. Cu câ­teva luni în urmă, Dughin vizita și el mă­năstiri din Moldova unde se întâlnea cu călugări și cu stareți. Iar acum, nu e greu să ne imaginăm impactul simbolic major al prezenței mitropolitului Ilarion oficiind o slujbă în comun cu mitropolitul Teofan, atât pentru prelații sau măicuțele pre­zente, cât și pentru credincioșii reuniți la slujba de la Vorona. E un mesaj subliminal puternic care nu poate decât să servească politicii oficiale a Moscovei. Este exact genul de soft power cu impact deloc ne­glijabil pe termen mediu și lung.

Nu este deloc surprinzător că acest tip de discurs stârnește ecouri favorabile în interiorul unor segmente importante ale ierarhiei bisericești din România, care nu poate să privească decât cu iritare, în par­te justificată, vehemența retoricii liberal stângiste practicate pe scară largă în Occident de o bună parte a intelighenția, de mass-media, de cercurile politice de stânga. Dar, dacă o serie de critici an­ti­occidentale sunt de înțeles, linia de de­marcație e foarte fină. Nu trebuie să uităm niciun moment că la capătul drumului stă o alegere fundamentală: între o societate autocratică, cleptocratică, în care ind­i­vidul este topit într-un creuzet al „in­te­resului de stat“, și una cu probleme, ener­vantă adesea, precum cea occidentală, în care va­lori esențiale precum libertatea in­di­viduală, demnitatea umană, libertatea de ex­presie sunt prețuite și apărate. //