De același autor
Asumarea celor doua obiective strategice de catre majoritatea fostelor state comuniste a asigurat, in mod cert, o dinamica pozitiva a evolutiilor pe continent, dand logica si coerenta tranzitiei de la statul autoritar la mecanismele democratice si de la economia de comanda la aceea de piata. In unele situatii precum tarile din Europa Centrala si cele Baltice, procesul s-a derulat remarcabil de rapid si de lin. In Romania, Bulgaria si, o bucata de timp, in Slovacia, evolutiile au fost mai complicate, dar, in final, tintele au fost atinse sau vor fi atinse in curand. Un tablou incurajator, fara indoiala. Dar asta numai daca facem abstractie de gaura neagra din Balcani. Pentru ca stabilizarea regiunii de la sud de Dunare e departe de a fi un fapt implinit. Pentru tarile din zona, cu exceptia Croatiei, varianta integrarii euro-atlantice pare mai mult un subiect de discutii in conferinte decat o formula politic viabila.
Recentele violente din Kosovo, care au implicat etnici albanezi si sarbi, ne-au reamintit ca stam in continuare pe un butoi cu pulbere. In timp ce restul continentului e preocupat de extinderea si de consolidarea Uniunii Europene, care este, in esenta, un proiect post-national, in Balcani abia sunt in derulare proiecte nationale. Un ecart temporal de mai bine de un secol desparte in chip straniu doua lumi aflate in imediata vecinatate. In plus, totul atinge aici nebanuite cote emotionale. Problema Balcanilor e ca o multime de "mari natiuni" isi disputa un teritoriu atat de mic.
Tensiunile politice, proliferarea crimei organizate, somajul ridicat si, in general, pauperizarea sociala continua sa alimenteze o nelinistitoare instabilitate. Nici nu are cum sa fie altfel atunci cand pana si granitele sunt neclare. Care va fi pana la urma statutul provinciei Kosovo? Se va separa cu totul Muntenegru de Serbia? Ca sa nu mai vorbim de Bosnia-Hertegovina care, sub protectorat international, ramane in continuare un spatiu de confruntare intre musulmani, sarbi si croati in limitele unui stat fictiv. Situatia e agravata de problemele de ordin economic. Si asta desi ajutorul financiar american per capita pentru Bosnia-Hertegovina este deja mai mare decat cel primit de Franta prin Planul Marshall dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ceea ce dovedeste o data in plus ca ajutorul financiar, singur, este departe de a fi solutia miraculoasa pentru bolile Balcanilor. Sa fie atunci integrarea euro-atlantica si aici raspunsul corect? E posibil. Numai ca, intre timp, contextul international s-a schimbat semnificativ. Insasi configuratia politica si prioritatile din spatiul euro-atlantic au devenit subiectul unor aprinse dispute.
Mai intai pentru ca, spre deosebire de situatia din urma cu 5-6 ani, cand Balcanii erau in centrul atentiei, acum, datorita razboiului antiterorist si crizei din Irak, Statele Unite si, intr-o oarecare masura, si puterile europene nu mai au nici disponibilitatea si nici resursele necesare pentru a se implica serios in fostul spatiu iugoslav. In al doilea rand, chiar termenul de integrare euro-atlantica a devenit intre timp mult mai greu de definit. Disputele transatlantice afecteaza evident NATO si relatiile principalelor puteri europene cu Washingtonul, iar Uniunea Europeana trece la randul ei prin framantari majore. Nu e vorba numai de trecerea, dupa 1 mai 2004, de la un mecanism de decizie in 15 la unul cu 25 de state membre, ceea ce inseamna, pana la urma, sincronizarea a 25 de agende nationale diferite, ci si de gasirea resurselor necesare finalizarii procesului de extindere. Pana acum, Germania, cu o pondere de 22 de procente in populatia UE si de un sfert in produsul intern brut, desi detine doar 11 procente din drepturile de vot in Consiliul de Ministri, a contribuit cu doua treimi la bugetul comunitar. Ceea ce inseamna ca Berlinul a fost de fapt cel care a finantat in mare parte ambitioasele proiecte continentale initiate de la Bruxelles. Criza economica prelungita din Germania, care se confrunta cu cel mai ridicat nivel al somajului de dupa razboi, ridica insa serioase semne de intrebare privind dorinta si capacitatea Berlinului de a mentine acelasi tip de angajament financiar. Unii analisti se intreaba chiar cum vor fi onorate obligatiile asumate fata de cei 10 noi membri ai Uniunii, care se ridica la peste 40 miliarde euro, si considera ca o criza de resurse risca sa afecteze substantial intreaga dinamica a procesului de constructie europeana. Cu atat mai mult cu cat exista destule dispute paralele in ceea ce priveste chestiunile de politica externa, de securitate sau de imigratie.
Presa si politicienii romani vorbesc putin despre astfel de lucruri. Expresia unui regretabil provincialism, interesul pentru evolutiile din Balcani e unul absolut periferic. Si asta desi reverberatiile tensiunilor din regiune se pot extinde oricand la scara continentala. Dezbaterea politica si cea intelectuala se cantoneaza aproape exclusiv in zona problemelor interne. Chiar si despre Uniunea Europeana se vorbeste aproape exclusiv prin prisma dimensiunii tehnice a procesului de aderare si aproape deloc in contextul mai larg al naturii si limitelor procesului de integrare europeana. O schimbare fundamentala de atitudine pare de aceea obligatorie. Faptul ca, in mod formal, aproape am ajuns parte a spatiului euro-atlantic face cu atat mai necesara, si nu doar din perspectiva spectatorului pasiv, incercarea de a intelege logica si sensul unor evolutii care, cu siguranta, vor avea un impact esential asupra destinului Romaniei.
