De același autor
La puțin timp după ce Wolfgang Münchau, fost editor asociat al ediției germane a cotidianului Financial Times, a publicat volumul „Kaput – Sfârșitul miracolului german” și doar la o zi după ce Donald Trump a câștigat zdrobitor alegerile din Statele Unite, la Berlin cancelarul Olaf Scholz a anunțat demiterea ministrului de Finanțe Christian Lindner, liderul FDP, rezultatul de facto fiind implozia coaliției de guvernare numită „semafor” (SPD, Verzi, FDP). Asta înseamnă că nu doar Franța, ci și Germania a devenit disfuncțională politic amplificând crizele multiple cu care se confruntă Uniunea, în plan economic, politic și de securitate. Realitatea e că actuala coaliție era oricum extrem de nepopulară, toate cele trei partide ajunseseră împreună în sondaje la un scor inferior celui cu care este creditată principala formațiune CDU/CSU din opoziție. Inițial Olaf Scholz anunțase că va solicita un vot de încredere anul viitor, pe 15 ianuarie, însă probabil că va face asta mult mai devreme, din cauza criticilor opoziției care solicită un vot rapid, ceea ce ar permite organizarea cât de curând a unor alegeri anticipate.
Numai că e greu de crezut că alegerile anticipate, în urma cărora CDU/CSU (creditat cu circa 40% din intențiile de vot) va reveni la putere, vor aduce mai multă liniște în Germania și în Europa. Nici în plan politic, din cauza așa-numitului „cordon sanitar” aplicat AfD, a doua formațiune din țară ca pondere electorală, care complică coagularea unei coaliții de guvernare, și mai ales în plan economic și social. „Lumea s-a schimbat, dar Germania nu, iar aceasta este o poveste despre cum Germania a gestionat greșit capitalismul industrial și a judecat greșit tehnologia și geopolitica”, scrie Wolfgang Münchau. Germania, care s-a specializat în automobile și inginerie mecanică și chimică, a dominat multă vreme industriile tradiționale, analogice, dar a ratat complet revoluția digitală. De altfel, aceasta este o problemă mai largă, pentru întreaga Uniune Europeană. Compania de software SAP este singurul reprezentant german semnificativ în industria tehnologică globală, singura prezență germană în topul primelor 50 de companii de tehnologie din lume (UE are trei, inclusiv SAP).
Economia germană s-a bazat în mod fundamental pe sursa de energie ieftină oferită de gazul rusesc, motiv pentru care a renunțat complet la energia nucleară, și pe exporturi industriale pe piețele globale. Prima resursă a dispărut după izbucnirea războiului din Ucraina, iar situația exporturilor a devenit complicată din cauza tensiunilor geopolitice și a avansului tehnologic al Chinei în domenii de vârf, în principal pe piața automobilelor electrice.
Criza profundă parcursă de Germania are dimensiuni multiple, afectează economia, societatea, politica. Veștile proaste vin în valuri. De pildă, Volkswagen tocmai a anunțat că va închide 3 din cele 10 fabrici în Germania și una din Belgia care produce automobile electrice Audi. De asemenea, producția unei fabrici de mașini electrice din Saxonia va fi redusă la jumătate. În plus, au fost anunțate reduceri cu 10% ale salariilor angajaților care rămân și eliminarea tuturor sporurilor, ceea ce va face ca scăderea reală a veniturilor salariale să fie de 18%. „Costurile de producție ale fabricilor noastre din Germania sunt de două ori mai mari față de cele ale competiției”, menționa directorul general al uneia dintre diviziile grupului pentru a justifica aceste măsuri drastice. A fost un adevărat șoc. O industrie care angajează în ansamblu peste un milion de oameni va trebui probabil să concedieze un sfert dintre aceștia. Iar reverberațiile plecate din inima industrială a Europei se vor simți pe tot continentul. Criza afectează întreaga industrie europeană de profil. Reglementările europene privind emisiile și prevederea conform căreia dacă renunți la producția unei mașini electrice pierzi dreptul de a produce patru mașini cu motoare tradiționale, care intră în vigoare anul viitor, vor avea un efect devastator, avertizează directorul general Renault, Luca de Meo: „Conform calculelor noastre, dacă regulile privind mașinile electrice rămân la nivelul actual, industria europeană ar putea fi nevoită să plătească o amendă de 15 miliarde de euro sau să renunțe la producția a peste 2,5 milioane de unități auto”.
Ca să înțelegem ce impact ar putea avea asta asupra României e suficient să precizăm că o fabrică auto cum este Dacia de la Pitești are relații comerciale pe orizontală cu peste 900 de furnizori de repere și servicii. În acest moment, industria auto autohtonă generează 14% din PIB și reprezintă 26% din exporturi, așa că șocul va fi unul enorm.
Co-liderul AfD Alice Weidel consideră, într-o postare pe X (Twitter), că responsabile pentru această situație dramatică sunt partidele care au guvernat țara în ultimele decenii, în special politicile impuse sub presiunea Verzilor, reglementările climatice iraționale sau renunțarea la energia nucleară. „Muncitorii obișnuiți plătesc prețul pentru abordarea ideologică de către CDU/CSU și a coaliției actuale în domeniul transporturilor. Au făcut din Germania o locație ostilă pentru mediul de afaceri”. Într-adevăr, politicile impuse prin „Green Deal” la nivelul UE au scumpit masiv energia în Europa în raport cu alte regiuni ale planetei. Energia electrică în Germania costă de 2,75 ori mai mult decât în Statele Unite și de 5,5 ori mai mult decât în China. În timp ce gazele costă 21 cenți/KWh în Germania vs 5 cenți KWh în Statele Unite. Iar impactul negativ nu afectează doar industria auto, ci și cealaltă mare componentă a economiei germane, petrochimia. Gigantul chimic BASF, de 150 de ani un simbol al excelenței germane, a decis din cauza costurilor energetice uriașe (consumul de energie al BASF este apropiat de cel al întregii Danemarce!) să investească 10 miliarde de dolari într-un complex de ultimă generație în China și să anunțe că închide o fabrică de îngrășăminte din Ludwigshafen, localitatea în care se află chiar sediul central al corporației.
Nu e un exemplu izolat. Din motive similare, alte mari companii germane își mută producția în afara Europei. Tendința va fi amplificată de politicile în materie de energie anunțate de noua administrație Trump, al căror obiectiv este scăderea prețului acesteia, în paralel cu probabila creștere a tarifelor aplicate de Statele Unite importurilor din Europa, cu un impact estimat de 30 de miliarde de dolari anual în cazul Germaniei.
În afara de asta, Germania a ratat racordarea la revoluția digitală. În 2013, când deja smartphone-ul intrase de peste 6 ani în viața noastră cotidiană, Angela Merkel vedea în internet un „teritoriu necunoscut”. Nu e de mirare că sistemul de sănătate și poliția din Germania încă folosesc astăzi pentru comunicare faxul. Dificultățile sunt de natură structurală, nu pot fi depășite doar alocând sume mai mari pentru investiții în acest domeniu, așa cum crede și Bruxellesul. „Lumea digitală, este o lume a start-upurilor”, explică Wolfgang Münchau. „Start-upurile au nevoie de sprijin – sub forma unei piețe de capital puternice – și, în mare parte, trebuie lăsate în pace și nu împovărate de birocrație. Germania oferă o rețea excelentă de sprijin pentru companiile existente, dar nu și pentru start-upuri. Îi lipsește o industrie modernă de capital de risc. Subvențiile sunt orientate către companiile mari cu departamente juridice, nu către antreprenorii a căror minte este concentrată pe afacerea lor. Problema cu birocrația este că marile companii găsesc modalități de a o gestiona. Companiile mici nu.”
Numai că, în ciuda acestor evoluții cu impact economic major asupra economiilor din UE, liderii europeni nu par deloc dispuși să ajusteze pragmatic politicile în acest domeniu la realitățile momentului. „Declarația de la Budapesta”, redactată pe 8 noiembrie în cadrul reuniunii la vârf din capitala Ungariei, reiterează determinarea UE de a urma neabătut politicile verzi. „Vom construi cu prioritate o veritabilă Uniune a energiei, caracterizată printr-o piață a energiei pe deplin integrată și interconectată, prin decarbonizarea mixului nostru energetic și furnizarea de energie curată și la prețuri accesibile tuturor cetățenilor și întreprinderilor noastre”. Se spune că în acest fel competitivitatea UE va fi consolidată prin „asigurarea reînnoirii industriale și a decarbonizării”, ceea ce îi va permite să rămână o putere industrială și tehnologică.
Se spune că te păcălești singur dacă făcând același lucru speri că vei obține rezultate diferite. Este greu de înțeles obstinația cu care liderii europeni se agață de asta, plecând de la o teorie oricum discutabilă privind impactul major al factorului uman asupra schimbărilor climatice, în condițiile în care emisiile de carbon ale Europei în ansamblu sunt de doar 7% din cele globale, iar China, care dă în funcțiune 2-3 centrale pe cărbune lunar, deține superioritatea globală absolută nu doar în domeniul tehnologiilor pe care se bazează sursele de energie regenerabilă, ci și a extracției și producției de metale rare (70%, respectiv 90%!), esențiale în acest proces. Asta, în ciuda faptului că UE se află deja într-un proces de dezindustrializare rapidă în mai multe domenii și mergând pe această linie riscă să piardă și cursa tehnologică în domeniul inteligenței artificiale, în care deja se află mult în urma Statelor Unite și a Chinei. Pentru că e nevoie de o mare cantitate de energie electrică la prețuri accesibile pentru alimentarea marilor centre de date pentru aplicațiile de inteligență artificială.
Jurnalistul german Gabor Steingart scrie că țara sa își ia „adio în tăcere” de la poziția sa de lider în domeniul industrial. „Vina aparține politicienilor din toate partidele. Europa nu trebuie să-și pună în pericol suveranitatea industrială din cauza ambițiilor sale climatice, adică exact ceea ce se întâmplă acum”, adăugând că „politicienii vor plăti într-o zi scump pentru această ignorare deliberată a intereselor economice ale companiilor și cetățenilor europeni - posibil cu democrația însăși”.
