De același autor
In ultima saptamana, guvernul Tariceanu a deschis o adevarata cutie a Pandorei reusind sa-si ridice in cap aproape toata suflarea din tara, de la micii intreprinzatori si investitorii la bursa pana la profesori si centralele sindicale. S-au anuntat cresteri de taxe la foc automat: se vor impozita castigurile la bursa cu 10% in loc de 1%, se vor impozita si castigurile aferente dobanzilor bancare, cresc preturile la energie, mai ales la gaze naturale, dupa cum vor fi impozitate si castigurile obtinute pe piata imobiliara. Iar impresia generala e aceea ca toate acestea se intampla, e drept la cererea FMI, din cauza deciziei de a introduce cota unica de 16% atat pentru impozitul pe venit, cat si pentru cel aplicat profitului companiilor. Mai nou, in discutie au fost introduse si elemente ideologice. Un analist politic aprecia, de pilda, recent ca, in timp ce de cota redusa de impozitare de 16% beneficiaza cu adevarat doar persoanele mai instarite, marirea pretului la energie va lovi in toata lumea. Dupa cum si marile confederatii sindicale, si unele ziare s-au grabit sa considere ca propunerile de modificare a Codului Muncii vor determina, daca vor fi adoptate, un fel de revenire la "sclavagism" in relatia patronat - salariat. Si lucrurile nu se opresc aici. Magistratii vor realinieri salariale, iar profesorii militeaza si ei pentru cresteri cat mai substantiale ale veniturilor. Pentru toti timpul nu mai are rabdare. Cererile trebuie indeplinite intocmai si la timp.
La nivel individual toata lumea pare sa aiba dreptate. Un laitmotiv al SMS-urilor care defileaza pe ecrane in timpul talk show-urilor televizate este intrebarea: "De ce avem preturi occidentale la salarii romanesti?". Numai ca raspunsul corect, acela ca nu se poate altfel intr-un sistem economic deschis, interconectat cu cele din jur si cu o productivitate a muncii care este de cateva ori mai mica decat aceea din Occident, nu multumeste probabil pe nimeni. In plus, in harmalaia generala care s-a creat in jurul discutiei privind introducerea cotei unice de 16%, majoritatea romanilor cred acum ca toate "birurile" suplimentare ce urmeaza sa cada pe capul lor de aici se trag. Sigur, un alt mare vinovat este Fondul Monetar International, care fie ne preseaza sa reducem locurile de munca din minerit, fie ne impiedica sa marim salariile unor categorii de bugetari. Faptul ca datorita campaniei electorale PSD a introdus la sfarsit de mandat obligatii de plata de 10 mii de miliarde neincluse in bugetul pe 2005 a trecut in aceste conditii in mare parte neobservat.
Odata stabiliti vinovatii, s-a trecut frenetic la datul cu piatra. Mai ales ca mass-media nu are prea multe motive sa-si pondereze atacurile. Pe de o parte, noua putere nu are multe de oferit. La taxe s-a strans surubul, iar banii din publicitatea de stat nu mai pot fi gestionati ca in trecut, fara riscul de a compromite definitiv discursul anticoruptie pe valul caruia a fost PSD rasturnat de la putere. Pe de alta, noua putere nici nu inspira cine stie ce teama. Nu are nici pe departe "dintii" guvernului Nastase. Asa ca nu e de mirare ca si Traian Basescu, si noul guvern s-au trezit foarte repede cu tunurile mediatice indreptate masiv impotriva lor. Si asta in timp ce discutia despre marile "tunuri" pesediste incepe incet, incet sa fie evacuata la periferia atentiei publice. Se vede deja foarte clar ca si guvernul in ansamblul sau, dar si ministrii cei mai expusi, precum Ionut Popescu la Finante, au probleme de comunicare. E rau si sa cazi in obsesia propagandistica la care s-a ajuns in perioada Adrian Nastase, dar si sa crezi ca mesajele corecte vor gasi singure drumul potrivit catre opinia publica. Mai ales in lumea financiar-bancara e esentiala gestiunea corecta a comunicarii. Or fi putini romanii care investesc pe bursa, dar piata de capital e importanta pe termen lung si trebuie tratata ca atare.
Guvernul risca sa repete greselile perioadei CDR, care a avut o presa mult mai proasta decat merita. Daca nu sunt spuse explicit, apasat si mai ales foarte des, o multime de lucruri nu trec catre opinia publica. Despre efectele cerintei de aliniere a pretului la energie pana in 2007, asa cum a negociat fostul Executiv cu Bruxelles-ul, Traian Basescu a avertizat inca din perioada campaniei electorale. Asa ca ceea ce se anunta acum nu ar trebui sa surprinda pe nimeni. Dupa cum, alte masuri de austeritate tin tot de respectarea unor obligatii asumate in trecut fata de FMI, de indeplinirea carora e conditionata semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeana.
De altfel, in anii urmatori vom avea parte de multe alte masuri nepopulare induse de procesul de integrare europeana care vor influenta negativ competitivitatea mediului de afaceri din Romania. E o chestiune despre care se vorbeste, din pacate, prea putin. Spatiul UE e departe de a fi un exemplu de performanta din acest punct de vedere. Europa are probleme reale in plan economic, intre altele si datorita excesului de reglementari promulgate la Bruxelles. Nu e rau sa amintim in acest context si faptul ca tari ca Franta si Germania, date adesea drept exemplu de sindicalisti pentru prevederile din Codul Muncii, au cifre record la somaj. Aderarea la UE nu inseamna pana la urma doar accesul la un robinet pe care se scurg generos miliarde de euro anual, ci si acest gen de obligatii si restrictii deloc ademenitoare. Problema e ca, daca, legat de integrarea europeana, fosta guvernare nu a avut de vorbit decat de partea plina a paharului, cea de acum va trebui sa spuna romanilor si destule lucruri neplacute pe acelasi subiect. Venita dupa alegeri la carma unui sistem in mare parte clientelar si ostil, construit de PSD, cu centre redutabile de rezistenta institutionala - Curtea Constitutionala, Consiliul Superior al Magistraturii, PNA, serviciile publice audiovizuale sunt doar cateva exemple -, noua putere are o nevoie vitala sa pastreze deschise canalele de comunicare, mai ales cu liderii de opinie si cu structurile din societate care au sprijinit schimbarea de regim. Neglijarea acestui aspect poate avea consecinte dezastruoase nu doar pentru soarta politica a noilor guvernanti, ceea ce la urma urmei e mai putin important, ci si pentru succesul demersului esential de restabilire a echilibrelor fundamentale din societatea romaneasca.
