De același autor
In ultimele sale zile la Cotroceni, Ion Iliescu a emis decrete de decoratii pe banda rulanta. In jur de 4.000. Numai ca un eveniment care isi propunea probabil sa marcheze festiv finalul de cariera al unui sef de stat care a vorbit neincetat de consens in ultimii 15 ani a esuat lamentabil, generand, din contra, un val de contestari stanjenitoare. Unele ordine si medalii i-au fost deja returnate presedintelui. Primul a facut-o Elie Wiesel, lauret al Premiului Nobel pentru Pace, care nu a dorit sa se mai regaseasca pe o lista pe care aparuse, intre timp, si Corneliu Vadim Tudor. Decorarii senatorului PRM i-a urmat insa ceva inca si mai grav, gratierea lui Miron Cozma. Consecintele dramatice ale acestui gest, care in fond urmarea aceeasi logica politica, au toate sansele sa inscrie un punct de cotitura in evolutiile viitoare din societatea romaneasca. Are loc astfel un fel de despartire tarzie a apelor, care readuce in atentie o tema introdusa oarecum neasteptat de Traian Basescu in campania electorala: nevoia de a intrerupe in sfarsit continuitatea la putere a vechilor structuri comuniste.
Delimitarile simbolice de Ion Iliescu in sincronism cu schimbarea de garda de la Cotroceni ar putea marca tocmai un astfel de moment esential. "Cred ca Ion Iliescu nu a fost niciodata altceva decat ceea ce a fost si inainte de 1989: un activist mai bland. Restul au fost doar masti sau iluziile noastre", spune Neculai Constantin Munteanu care, alaturi de colegii sai de la Radio Europa Libera, de Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei, sau de Alexandru Andries i-a returnat presedintelui in exercitiu ordinul conferit. E descrierea amara a unei perioade de 15 ani de confunzii, intoxicari si dublu limbaj prin care am trecut, ca societate, inaintea acestui posibil moment de ruptura. Pentru ca Ion Iliescu nu e nimic altceva decat expresia continuitatii la putere a unui sistem manevrat din umbra de oameni ca Octav Cozmanca sau Serban Mihailescu, un sistem care a infestat ca o metastaza canceroasa toate organismele vitale ale statului. Remarcabila capacitate de disimulare a lui Ion Iliescu a fost, din acest punct de vedere, extrem de nociva, pentru ca el a oferit sistemului o legitimitate populara interna, in timp ce, alaturi de Adrian Nastase, ii construiau si una internationala, asigurandu-i astfel acel spatiu vital de supravietuire intr-o lume aflata in transformari profunde.
Prin ultimele sale decizii, Ion Iliescu si-a ruinat definitiv, in doar cateva zile, o credibilitate rezonabila, construita cu migala in ultimii patru ani, printr-un slalom abil printre fosti disidenti, Regele Mihai si lideri occidentali, care s-au aratat pana la urma dispusi sa treaca cu buretele si peste trecutul sau comunist, si peste suita de mineriade pe care le-a patronat la inceputul anilor '90. Doar ca, de aceasta data, presedintele s-a incurcat in propriile driblinguri politice. E pana la urma o mare sansa pentru Romania ca "imparatul" si masinaria sa de putere au aparut brusc in lumina reflectoarelor, fara hainele aparent democratice croite in anii din urma. De altfel, mai grav, din punctul de vedere al functionarii mecanismelor institutionale din tara, a fost nu atat momentul gratierii lui Miron Cozma, care, dincolo de incarcatura sa negativa in plan moral si politic, a fost macar in ordine din punct de vedere legal, cat, mai ales, cel al revocarii gratierii. Sirul de balbe, abuzuri legale si intamplari ridicole care au marcat momentele imediat urmatoare revocarii decretului de gratiere, culminand cu o rearestare care a ajuns in mod nefericit sa victimizeze un personaj care numai asta nu merita, ilustreaza mai bine decat zeci de rapoarte de analiza teribila degradare institutionala la care a ajuns tara in regimul Iliescu-PSD. Readucand in atentia opiniei publice vechile sale legaturi cu partea cea mai sumbra a politicii romanesti postdecembriste, pentru care Corneliu Vadim Tudor si Miron Cozma sunt nume-reper, Ion Iliescu devoaleaza, o data in plus, lucru foarte util mai ales pentru cei din strainatate, adevaratele trasaturi de caracter ale puterii politice care a dominat Romania aproape neintrerupt in ultimii 15 ani, trasaturi de altfel destul de bine mascate de limbajul european slefuit, practicat cu abilitate de Adrian Nastase sau Mircea Geoana.
Dar, dincolo de evidentele greseli de calcul, cum se explica ultimele decizii ale lui Ion Iliescu? Foarte probabil, el a dorit sa revina cu o doza sporita de influenta in PSD. Deciziile sale urmareau, in primul rand, sa cimenteze loialitatea unor structuri din administratie in asa fel, incat acestea sa ramana ancorate la PSD, chiar si in eventualitatea unor vremuri tulburi: o trecere "vremelnica" in opozitie sau posibile alegeri anticipate. In al doilea rand, Ion Iliescu dorea sa-si asigure un sprijin tacit, "pe sub masa", pentru ca rigorile europene nu ar permite asa ceva de o maniera explicita, din partea PRM. Se stie, de altfel, ca PSD a negociat deja in culise cu PRM repartitia conducerii unor comisii parlamentare in combinatie probabil cu alte avantaje discrete, in schimbul unui sprijin la votul pentru alegerea presedintilor celor doua Camere. De aceea, presedintele a si tinut sa-l gratieze pe Miron Cozma. Sigur, au fost si alte motive. E vorba de un om care nu numai ca i-a adus servicii majore in trecut, si, se stie, presedintele e un "sentimental", dar mai si cunoaste probabil multe lucruri incomode din culisele mineriadelor. Gratierea acestuia era insa importanta mai ales ca un gest simbolic, care trebuia sa transmita peremistilor mesajul ca, in ciuda celor intamplate in campania electorala, cele doua formatiuni continua sa aiba aceeasi "grupa de sange" si ca totul va reveni inapoi la normal in relatia reciproca, imediat ce d-l Iliescu va prelua din nou fraiele PSD.
Aceasta era "zestrea" pe care d-l Iliescu si-a propus sa o ofere PSD la revenirea sa in partid. Un argument forte, prin care spera sa zdrobeasca din start orice incercare de opozitie interna. E greu de spus daca Adrian Nastase nu a indraznit sa-l infrunte pe presedinte sau s-a gandit ca si el ar putea beneficia de astfel de aranjamente, fara a se manji explicit pe maini. Cert este ca premierul a ratat astfel sansa de a-si salva cariera politica si de a ramane poate chiar la conducerea partidului. Daca el ar fi iesit public pentru a-si exprima dezacordul fata de decizia de gratiere si pentru a se delimita de Ion Iliescu, e posibil ca gestul sau sa fi putut influenta in mod semnificativ toata dinamica de constituire a aliantelor politice in zilele urmatoare. Dar Adrian Nastase, altfel un om instruit si un politician abil, nu a facut-o. Pentru ca toata ascensiunea sa politica s-a bazat pe jocuri de culise si aranjamente in interiorul structurilor de putere din partid. Pentru ca el nu este nimic altceva decat prizonierul unui aparat de putere care nu numai ca ii limiteaza in mod fundamental libertatea de manevra, ci i-a si modelat in timp comportamentul. In acest punct se deosebeste el in mod fundamental de Traian Basescu. Esecul previzibil, chiar daca si doar partial, al acestui gen de politica bazata exclusiv pe jocuri de culise, patent Viorel Hrebenciuc, e un semn incurajator. Chiar si in acest domeniu incepe sa fie nevoie de o doza minimala de responsabilitate si caracter.
