De același autor
Este de înțeles de ce suma de idei generoase din Scrisoarea Deschisă a lui Emmanuel Macron, apelul său la o „renaștere europeană“, i-a încântat pe mulți. Intelectualii, mai ales, sunt cuceriți de un astfel de discurs. Problemele încep însă să apară la confruntarea cu realitatea, din interiorul Uniunii și de pe plan global, și mai ales atunci când încep să inventariezi chestiunile esențiale, hotărâtoare pentru viitorul UE, care lipsesc cu desăvârșire de pe lista președintelui francez.
Acuzat de unii de socialism și de alții că ar fi un exponent al bogaților în confruntarea cu masele populare întruchipate de „Vestele Galbene“, Macron ține să ne spună apăsat în textul cu pricina că „Europa nu este doar o piață. Este un proiect“. Este o subliniere obligatorie în arsenalul retoric al celor care militează, mai mult sau mai puțin deschis, la Bruxelles și în câteva capitale de pe continent, pentru o structură de tip federal, Statele Unite ale Europei. Ei se mai grăbesc să adauge și că Uniunea Europeană este o „uniune de valori“.
În acest punct, însă, deja intrăm oarecum în dificultate. Când e vorba de valori, dacă dăm la o parte câteva chestiuni fundamentale, precum libertatea de asociere și alegerile libere, separarea puterilor în stat sau libertatea de expresie cu care mai toată lumea e de acord, în alte zone pot exista diferențe majore, dar perfect legitime, de viziune. Este motivul pentru care există destule voci care critică maniera, considerată abuzivă, de a decide unilateral la Bruxelles tabelul cu valorile europene obligatorii, impuse covârșitor de stânga liberală. De aceea, mult mai aproape de adevăr pare să fie descrierea pe care o face Gideon Rachman în Financial Times. El consideră că „Uniunea Europeană este o alianță al cărei liant sunt interesele comune mai degrabă decât uniunea de valori“. Iar principalul element îl reprezintă beneficiile oferite de piața comună, inclusiv protecția pe care aceasta o oferă într-o lume în care competiția geopolitică are o pronunțată dimensiune economică.
Problema este că, dacă sunt puse în practică măsurile propuse de Emmanuel Macron, tocmai competitivitatea economică va avea de suferit. Pentru că e greu de crezut că mai mult protecționism, o legislație a muncii restrictivă, o mulțime de reglementări intruzive, numeroasele distorsiuni introduse de imperative sociale obligatorii și mai ales de titanica luptă cu bioxidul de carbon sunt rețeta corectă pentru economia Europei. A cărei dimensiune era, oricum, în 2017, conform statisticilor Băncii Mondiale, abia la nivelul celei din 2009. În aceeași perioadă, PIB-ul Chinei a crescut cu 139%, cel al Indiei cu 96%, iar cel al Statelor Unite cu 34%.
Dacă ar fi să rezumăm esența programului grandios schițat de Macron, soluția magică pentru toate marile probleme ale continentului, economice, sociale, recrudescența valului populist, este mai multă Europă. Numai că e greu de văzut în ce fel asta va rezolva alte provocări majore precum modelul generos de protecție socială ajuns la limita de sustenabilitate sub presiunea unor deficite publice explodate și a crizei demografice, tensiunile induse de multiculturalism, de curentele radicale progresiste, care riscă să fractureaze societățile occidentale până la pragul de implozie. În plus, apăsarea pe pedala federalistă riscă să amplifice tensiunile de pe continent mai degrabă decât să consolideze coeziunea. Pentru că multe state membre privesc proiectul „mai multă Europă“ drept un demers care servește în principal intereselor franceze și germane. Care și ele sunt doar parțial convergente. S-a văzut asta și din reacția venită de la Berlin de la succesoarea oficială a doamnei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer. Aceasta, într-un articol de opinie publicat în Welt am Sonntag, se delimitează de ideile lui Emmanuel Macron în câteva puncte esențiale, între care „europenizarea sistemelor sociale în interiorul Uniunii“, inclusiv ideea de a avea un salariu minim garantat comun și mai ales propunerea de a gestiona la nivelul UE datoriile suverane ale statelor membre. Altfel spus, Germania nu este dispusă să gireze transferuri financiare masive dinspre nordul mai prosper către țările mai sărace din sud, așa cum își dorește Franța. După cum și Parisul a respins, cu trei luni în urmă, propunerea ministrului de Finanțe german, Olaf Scholz, ca Franța să cedeze Uniunii Europene locul său din Consiliul de Securitate al ONU. În ciuda retoricii generoase pro-Europa, interesele naționale au prioritate.
Interesant, proiectul grandios al lui Emmanuel Macron este rejectat chiar la el acasă. Într-un articol publicat în Le Monde președintele Les Republicains, Laurent Wauquiez, denunță recurgerea la aceleași rețete, aceleași „sloganuri încântătoare“ („reforma spațiului Schengen“, „crearea unei Europe sociale“) golite de semnificație de-a lungul anilor. El critică „suveranitatea europeană“ la care a făcut aluzie președintele Macron și susține că Europa nu trebuie construită „pe mormanul națiunilor“, ci cu națiunile însele, o adevărată erezie pentru curentul federalist al cărui mare campion este președintele francez. //
