Joe Biden anunță o nouă politică externă americană progresistă

Impresia creată nu doar la Beijing, ci și printre unii aliați din Asia este aceea a unei derive a Americii.

Alexandru Lazescu 15.12.2020

De același autor

Revista Foreign Affairs, una dintre cele mai importante publicații de politică externă din lume, punea pe coperta ultimului său număr dinaintea alegerilor din Statele Unite titlul: „The World Trump Made”. Deloc surprinzător, tonul articolelor din interior, cu o singură excepție notabilă, cel apărut sub semnătura Nadiei Schadlow, era unul extrem de critic la adresa mandatului lui Donald Trump din perspectiva impactului său pe plan internațional. Ideea de fond fiind aceea că, deși Trump nu este în întregime responsabil de deteriorarea situației internaționale în mare parte datorită lui, lumea arată mult mai rău astăzi.

Chiar în articolul de deschidere, Margaret MacMillan scrie că, deși nu i se poate imputa în întregime lui Trump actuala situație tulbure din lume, el a înrăutățit lucrurile. „Lingușirea unor dictatori, mai ales venind de la liderul celui mai puternic stat din lume, nu-i face mai rezonabili; le hrănește ego-urile și poftele. Răspunsul haotic al Washingtonului la pandemie a făcut populația Statelor Unite și a vecinilor săi să fie mai vulnerabile la virus, iar prin retragerea Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății, Trump a subminat capacitatea Americii de a face față actualei pandemii și celor din viitor. Renunțarea la acordurile de control al armelor a făcut lumea un loc mai periculos. Tonul agresiv al lui Trump față de aliați și atacurile sale asupra NATO și Uniunii Europene au slăbit legăturile tradiționale dintre Statele Unite și partenerii săi, care au funcționat bine timp de decenii. Și, deși pagubele sunt greu de măsurat, Statele Unite și-au pierdut o mare parte din autoritatea lor morală”.

Însă multe din această listă lungă de acuzații nu au mai deloc acoperire în realitate. Ceea ce ar putea fi surprinzător, având în vedere faptul că Margaret MacMillan este un distins istoric. În fapt, avem o mulțime de situații în care intelectuali de marcă au dat dovadă de o dezarmantă ignoranță, naivitate, în interpretarea evoluțiilor din lume și societate. Să ne aducem aminte cum Bertrand Russell îndemna guvernul britanic, cu puțin înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, să se dezarmeze unilateral pentru că astfel popoarele german și italian îi vor forța pe Hitler și Mussolini să facă același lucru. Dar, dacă ne întoarcem la lista acuzelor la adresa lui Trump, de pildă, nu dispar dictatorii sau regimurile autoritare de pe harta lumii și nici nu dau dovadă de mai multă reținere dacă îi critică Washingtonul sau alte democrații occidentale. Apoi, OMS, dar și alte agenții ale ONU sunt ferm sub influența Beijingului, iar maniera în care OMS a acoperit în faza inițială explozia COVID-19 din China a avut un enorm impact negativ asupra lumii întregi. Sigur, putem discuta dacă părăsirea OMS de către Statele Unite a fost soluția optimă, însă maniera în care este descrisă această decizie a lui Trump, drept un gest iresponsabil, este incorectă. La fel, e curios să pui pe seama lui Trump slăbirea NATO, când Germania afectează securitatea energetică a Europei prin proiectul Nord Stream 2 realizat împreună cu Rusia, iar cealaltă mare putere din UE, Franța, cere deschis prin Macron decuplarea de America.

Este exact ceea ce observă și Nadia Schadlow, în Foreign Affairs, în articolul menționat anterior, cu un titlul sugestiv, „Sfârșitul iluziilor americane”: „De la sfârșitul Războiului Rece, majoritatea factorilor de decizie din SUA au întreținut un set de iluzii despre ordinea mondială. În chestiunile critice, ei au văzut lumea așa cum și-ar dori să fie și nu cum este cu adevărat”. Această abordare revine acum în forță, odată cu administrația Biden. Deși mulți spun, uitându-se la cei nominalizați în echipă, că ar fi vorba mai degrabă de o administrație Obama III. Oricum, ca impresie generală, pentru Joe Biden, care va veni la Casa Albă pe fondul unui scandal de corupție în care este implicat fiul său, Hunter Biden, implicat în diverse tranzacții dubioase în Ucraina, Rusia și China, principalul criteriu utilizat în alegerea echipei sale este unul strict ideologic, cel al diversității, obsesia majoră a Partidului Democrat.

Din dorința de a-l diaboliza cu orice preț pe Donald Trump, elitele politice, democrații, dar și așa-numiții republicani Never Trump, mass-media și o bună parte a establishment-lui american au proiectat în afară o imagine de monstru pentru Statele Unite, iar acum speră că, la fel ca în povești, noua administrație va transforma cu o baghetă magică monstrul în Făt-Frumos. Cu alte cuvinte, după „golgota” erei Trump va veni „mântuirea” prin Joe Biden și administrația sa. Acesta este mesajul de fond al unui alt articol din Foreign Affairs, „The Can Do Power, America’s Advantage and Biden’s Chance”, apărut deja după alegeri, sub semnătura Samanthei Power, fost ambasador al Statelor Unite la ONU în mandatul Obama. Ne sugerează asta din start chiar acel Can Do din titlu.

Ideea de bază care transpare din articol este aceea că între prioritățile noii administrații este aceea de a repara imaginea Americii în exterior. O imagine negativă la care au contribuit în mod decisiv chiar mass- media americane ce l-au prezentat de o manieră frecvent caricaturală pe Donald Trump. Inclusiv în perioada pandemiei, când, în realitate, situația din America, descrisă drept un adevărat dezastru, a fost în mare similară, dacă ne uităm la cifre, cu cea din Europa luată în ansamblu. Pentru Samantha Power este foarte important să primești aplauze pe scena internațională, ea dă adesea de exemplu administrația Obama din acest punct de vedere, chiar dacă rezultatul acțiunilor sale este fie un eșec, fie este defavorabil Americii. Este vizibilă aici incapacitatea establishment-ului de a ieși din capcana ideologică a deciziilor politice luate în trecut, a ideilor exprimate în rapoarte și publicații, la conferințe și mari forumuri, precum Davos, în declarațiile publice. Este, de altfel, foarte greu să recunoști că mai toate ideile pe care le-ai avansat au fost, în perspectivă, un mare eșec. Acordul cu Iranul și, mai ales, naivitatea cu care a fost tratată relația cu China sunt două exemple relevante.

Percepția unei țări pe plan internațional contează, desigur, dar nu trebuie supraestimată. Majoritatea țărilor de pe glob nu sunt democrații consolidate, chiar dacă se fac alegeri, deci în planul deciziei guvernamentale, o astfel de percepție nu are o mare relevanță, pentru că poziția acestora nu depinde de ce crede populația. Apoi, deși UE se descrie cu mândrie drept „a softpower superpower”, atunci când se confruntă cu amenințări concrete, precum Turcia ca buton on/off pentru fluxul migraționist sau când este vorba de contracararea acțiunilor teroriste ale Iranului în Orientul Mijlociu, cu acest gen de inițiative de PR nu obții mare lucru. Este o mare diferență între frumoasele declarații de principii și ceea ce oamenii, ca și țările, sunt gata să sacrifice atunci când le sunt afectate interesele. Cele pe termen scurt, pentru că cele pe termen lung nu sunt văzute drept presante.

Dacă renunțarea la TPP a fost probabil una dintre erorile strategice majore ale lui Trump, ideea că Statele Unite ar putea contracara influența internațională a Chinei cu o abordare care să pună în centru promovarea pe plan global a valorilor liberale este una absolut fantezistă. Pe de o parte, pentru că multe țări nu sunt deloc entuziasmate de o astfel de perspectivă, nu doar la nivelul guvernelor, ci chiar și la acela al populației. În al doilea rând, chiar elitele progresiste au reușit performanța de a discredita acest model de societate. Jafurile și violența de pe străzile orașelor americane sub stindardul BLM și Antifa, tolerate sau chiar încurajate de către acestea, intoleranța tot mai extinsă față de orice abatere de la dogma ideologică liberală radicală, mesajul că America ar fi o țară sistematic rasistă și dubiile legate de corectitudinea ultimelor alegeri au erodat aproape sigur în mult mai mare măsură respectul față de Statele Unite, autoritatea lor morală pe plan internațional, încrederea în modelul său de societate decât declarațiile sau postările pe Twitter ale lui Donald Trump. Printre aliați și adversari deopotrivă.

Jake Sullivan, viitorul consilier pentru securitate națională al lui Joe Biden, spune că i s-a spus să „reimagineze securitatea națională” pentru a include „pandemia, criza economică, criza climatică, perturbările tehnologice, amenințările la adresa democrației, nedreptatea rasială și inegalitatea sub toate formele”. El ține să mai sublinieze că o politică externă de succes trebuie să se bazeze pe o creștere economică „incluzivă” (în traducere, una care să elimine nedreptățile rasiale sau de altă natură prin subvenții masive) și „depășirea flagelului rasismului sistemic de 400 de ani”. Vedem aici o abdicare completă chiar și de la o doză minimală de realism, expresia unui progresism în formulă turbo.

Numai că această viziune asupra lumii, impusă de o bună parte a elitei din Partidul Democrat, cu sprijinul mass-media și al unor largi cercuri intelectuale și academice, care preferă să privească lumea prin propriii săi ochelari ideologici, se izbește de o realitate foarte diferită de cea imaginată. Impresia creată nu doar la Beijing, ci și printre unii aliați din Asia este aceea a unei derive a Americii. Este relevant faptul că la mijlocul lunii noiembrie, principalii aliați ai Statelor Unite din Asia, între care Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, alături de China și alte 10 țări au semnat un amplu pact comercial, așa- numitul Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP) inițiat de Beijing, de departe cea mai importantă economie între țările membre, ca parte a eforturilor Beijingului de contracarare a influenței Washingtonului în regiune. La fel de semnificativ este și faptul că, pragmatic, acordul RCEP, care include 30% din populația globului și 30% din PIB-ul mondial, adică peste 26 de trilioane $, nu impune nici un fel de condiționări legate de schimbările climatice sau alte prevederi ideologice de genul celor enunțate de Joe Biden. Faptul că, în ciuda relațiilor complicate cu China, în unele cazuri chiar tensionate, toți acești aliați au decis să facă acest pas semnalează o erodare evidentă a încrederii într-o Americă frământată de o revoluție culturală radicală, cu violențe extinse în stradă și cu o politică externă și de securitate care se modifică substanțial de la o administrație la alta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22