De același autor
Dispariția ei vine într-un moment de mari tulburări geopolitice care pun sub semnul întrebării mai toate certitudinile de până acum. „Nu mă tulbură atât moartea reginei, pentru că până la urmă niciunul dintre noi nu este nemuritor, ci ceea ce moare odată cu ea.” Este unul dintre comentariile care însoțesc un superb articol comemorativ apărut în Telegraph sub semnătura lui Charles Moore, biograful oficial al doamnei Margaret Thatcher, al cărui titlu, „Regina a fost iubită pentru că, timp de mai mult de 70 de ani, a făcut ceea ce a promis”, este una dintre explicațiile fascinației globale pentru Elisabeta a II-a, într-o lume în care totul a devenit „fluid”, iar reperele, punctele de sprijin ale existenței cotidiene, sunt demolate cu o fervoare demnă de o cauză mai bună. Cozile imense, la care s-a stat chiar și peste 16 ore, pentru a trece la Londra, în Palatul Westminster, pe lângă catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, sunt o dovadă a prestigiului și afecțiunii de care ea s-a bucurat nu doar în Marea Britanie, ci și pe plan mondial. Dar asta nu face decât să dea și mai mult sens îngrijorării, neliniștii, exprimate în mesajul de mai sus după dispariția unei personalități de calibrul fostei Regine. Pentru că suntem martorii unor tulburări geopolitice fără egal de la momentul 1989 încoace, în timp ce lumea occidentală trece printr-un adevărat moment de cumpănă, în condițiile în care în restul planetei mulți sunt convinși că se află într-un proces de declin inevitabil.
O viață dedicată slujirii oamenilor
La împlinirea vârstei de 21 de ani, în aprilie 1947, în timp ce se afla în Africa de Sud cu părinții săi, fosta regină, ultima figură cu adevărat imperială – în opinia lui Charles Moore -, pe atunci Prințesa Elisabeta, avea să facă în cursul unei emisiuni radiodifuzate în Commonwealth și în întregul Imperiu Britanic o promisiune definitorie pentru toată această lungă perioadă ce a urmat: „Declar în fața voastră că toată viața mea, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre și a marii noastre familii imperiale căreia toți îi aparținem”. Pe parcursul anilor, după 1952, când a preluat coroana, Imperiul Britanic s-a dezintegrat, iar în cadrul organizației care i-a succedat, Commonwealth-ul, care agregă fostele colonii, în majoritatea noilor state independente instituțiile democratice introduse de britanici nu au supraviețuit. În unele cazuri s-a ajuns la situații extreme, cu un dictator sângeros în Uganda, Idi Amin, cu un tiran ca Robert Mugabe, care a reușit să aducă într-o stare de enormă sărăcie o țară ca Zimbabwe, în trecut prosperă, și un genocid în Rwanda. Însă nu trebuie uitat că din același Imperiu Britanic s-au „născut” unele dintre cele mai prospere și civilizate state de pe planetă, Canada, Australia, Noua Zeelandă, țări în care regina Elisabeta a II-a a fost din punct de vedere constituțional, la fel ca și în altele 11, suverană. Poziție preluată acum de regele Charles al III-lea care prezidează și Commonwealth-ul în urma unui demers întreprins în 2018 de fosta regină.
Cât de stabile vor fi pe termen mediu și pe termen lung toate aceste aranjamente instituționale este încă neclar. Prestigiul fostei suverane britanice era fără egal. Un amănunt relevant este că mesajul codat care a anunțat noului prim-ministru, Liz Truss, moartea Reginei suna așa: „London Bridge is down”. Ceea ce exprima succint dimensiunea pierderii suferite. Însă, deși nu se bucură de același tip de simpatie ca mama sa, sunt semne că noul rege este receptat favorabil de către public. Iar, în sine, în Marea Britanie instituția monarhiei se bucură de un solid sprijin public. Desigur, sunt unele contestări, din zone de altfel previzibile, câțiva deputați laburiști, între care un fost jurnalist BBC, ajuns ulterior ministru în cabinetul din umbră al lui Jeremy Corbyn, sau cotidianul de stânga The Guardian, care nu s-au abținut nici măcar în această perioadă de doliu de la atacuri la adresa monarhiei. Însă din acest punct de vedere un adevărat festival de virulente atacuri antibritanice și antimonarhice a venit de peste Ocean. Deși în ansamblu mass-media americană și mulți lideri politici, inclusiv cei care au păreri negative față de ideea de monarhie, au reacționat cu respect și compasiune față de decesul Reginei Elisabeta a II-a, unele canale media, cu vârf de lance The New York Times, devenit de o bucată de vreme un campion al „justiției sociale” și un aprig promotor al tematicii „woke”, au găzduit virulente poziții critice față de fosta suverană britanică. De pildă Maya Jasanoff, profesor la Harvard, a acuzat-o pe Regină că ar fi acoperit „istoria sângeroasă a decolonizării, ale cărei proporții nu sunt încă pe deplin cunoscute”.
Unii vor spune că, până la urmă, nu e nimic nefiresc aici, ziarul nu face decât să găzduiască opinii diverse. Numai că, și dacă lăsând deoparte faptul că astfel de articole puteau fi amânate după funeralii, se pot face două observații de fond. Pe de o parte, acuzele la adresa fostului Imperiu Britanic, care în opinia multora a fost probabil cel mai benign imperiu din istorie, sunt exagerate, chiar dacă există evident și destule lucruri de reproșat. După cum observa istoricul Andrew Roberts într-un interviu pentru CNN, Marea Britanie nu numai că a declarat ilegală sclavia la începutul secolului al 19-lea, în timp ce aceasta a continuat încă destulă vreme în alte locuri de pe planetă, dar s-a implicat activ și în eliminarea comerțului cu sclavi africani. În al doilea rând, e vizibilă abordarea foarte diferită, dominant ideologică, în baza căreia se renunță brusc la nuanțe și la diversitatea de opinii în cazul unor subiecte „neconvenabile” (de pildă ignorarea scandalului legat de laptopul lui Hunter Biden). În plus, pe cât de dese și de virulente sunt de pe această platformă ideologică radicală de stânga atacurile la Imperiul Britanic, în acest caz, la Statele Unite în altele, în general la puterile occidentale, pe atât de absente sunt cele la regimurile cu adevărat criminale, Uniunea Sovietică sub Stalin sau China sub Mao, care au pe conștiință zeci de milioane de victime.
O dezbatere legitimă: monarhie vs republică
Au fost și cazuri-limită cu atacuri cu adevărat abjecte. A stârnit multe valuri o postare pe Twitter a unei alte figuri din zona academică, Uju Anya, care predă „lingvistică aplicată, ca practică a justiției sociale” (descrierea îi aparține) la o altă prestigioasă universitate americană, Carnegie Mellon, din Pittsburg. În postarea cu pricina, retrasă între timp, ea își exprima speranța că „monarhul șef al unui imperiu violator vinovat de genocid a murit în chinuri”. Una dintre reacții a fost aceea a lui Jeff Bezos, care remarca că mesajul vine de la cineva care se presupune, prin poziția ocupată, că ar trebui să se străduiască să facă lumea mai bună, ceea ce evident nu era cazul. Universitatea a condamnat postarea, dar nu a concediat-o, motivând decizia cu respectarea „libertății de expresie”.
Desigur, discuția monarhie vs republică este una legitimă. De pildă Ben Judah crede că toate casele regale din Europa, inclusiv cea din Marea Britanie, acum, după dispariția Reginei Elisabeta a II-a, sunt un anacronism, chiar dacă sunt iubite, Danemarca este un exemplu, sau nu. Tot ce rămâne, spune el, este doar spectacolul. Numai că dincolo de faptul că până la urmă monarhiile constituționale sunt, toate, printre cele mai de succes democrații ale momentului, întregul proces electoral republican care însoțește alegerea șefilor de stat a devenit și acesta mai degrabă un show, care în Statele Unite costă miliarde de dolari, cu un rezultat îndoielnic, dacă ne uităm la statura și performanța câștigătorilor. În plus, însăși relevanța reală a alegerilor democratice s-a diluat constant, în condițiile în care tot mai multe decizii majore sunt luate de instituții birocratice la nivel național sau transnațional, un exemplu fiind Comisia Europeană, și nu de cei aleși la nivel național.
„Unii oameni cred că obsesia privind monarhia este nesănătoasă”, scrie și Douglas Murray în The Spectator. „Sunt în dezacord, total. Pe lângă pacea constituțională pe care o aduce și unitatea de deasupra politicii pe care o oferă, ne protejează față de o formă de politică care se pretinde a fi meritocratică, dar este foarte departe de a fi așa”. Și Paul Kingsnorth, în contrast cu cei care consideră monarhia o „ofensă la adresa modernității”, este convins că „monarhia oferă ceva cu totul special psihicului uman”. „Monarhia este irațională, non-comercială și inexplicabil mistică. Întruchipează tradiția transmisă în succesiune de-a lungul timpului. Ca atare, este profund nereprezentativă conform definiției actuale, constipate, a acestui cuvânt, dar cu toate astea reușește cumva să reprezinte țara mai bine decât ar putea vreodată să o facă orice politician ales, celebritate, analist sau filozof”.
Probabil asta explică și virulența atacurilor venite dinspre curentul progresist împotriva monarhiei. Instituția este unul dintre obstacolele în calea demersului acestuia de remodelare din temelii a lumii și societății prin eradicarea sau trimiterea în derizoriu a tuturor ancorelor societale tradiționale și a reperelor fundamentale precum Constituția și părinții fondatori în Statele Unite (o țintă explicită a grupajului editorial „1619” din The New York Times).
În volumul „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, în capitolul despre „Sfărâmarea tradiției”, apărut în 1973, anul în care lua și Premiul Nobel pentru Psihologie și Medicină, Konrad Lorenz atrăgea atenția asupra efectelor dezastruoase ale unui astfel de demers, început cu multe decenii înainte de decesul Reginei. El vorbește despre „neprețuita comoară conținută în tradițiile oricărei culturi vechi și în învățăturile marilor religii ale lumii”. „Cel care crede că toate acestea sunt lipsite de orice valoare cade totodată într-o altă greșeală nu mai puțin periculoasă, trăind cu impresia că știința ar putea isca pur și simplu din neant în mod rațional o întreagă cultură,cu tot ce ține de ea (...) Va fi greu să explicăm că tot ce a luat naștere în decursul evoluției culturale e la fel de indispensabil și demn de venerație ca și rezultatul evoluției filogenetice, va fi greu să le explicăm că o cultură poate fi stinsă ca flacăra unei lumânări”. Timp de șapte decenii, Regina Elisabeta a II-a a fost una dintre lumânările care au stat aprinse încercând în mod discret, dar tenace să protejeze valorile unei civilizații care pare să se îndoiască tot mai mult de ea însăși. De aceea, la moartea ei se cuvine să facem o reverență.
 - Copy.jpg)
Comentarii 4
LevSt. - 10-03-2022
( ceva de spus)"REGI si PRESEDINTI !(republicare)-adus de pe blogul lui George Damian- Pentru ca se apropie alegerile din Ro.si ca tot romanul care se pricepe la fotbal, agricultura(inclusiv la decorticarea principalelor produse, fie ca “e de floare fie ca e de dovleac”) si politica (ultima, mai ales in ultimii 20 de ani),vreau sa fac cunoscut un punct de vedere -din pacate, si stiu, aparent nu tocmai popular (parere personala)- o parere,o idee, pe care am dezvoltat-o de multe ori, pe spatziile pe unde am (mai) scris si anume problema Monarhiei in Ro.care -la un cetatean ca mine,cu intreg trecutul meu social, politic,etc.,inclusiv a toate generatiile trecute , cat de cat adnotate in amintirile nescrise ale familiei-”pasiunea” pentru aceasta problema ar trebui sa fie ca si inexistenta, insa istoria tarilor “retrogade”, monarhiste ,in comparatie cu istoria tarii noastre– referindu-ne chiar si numai la aspectele pur practice- dovedeste de peste o suta de ani (desi nu ar fi eronat sa extindem aceasta declaratie chiar la sute de ani) si -cu atat mai mult si mai intens, mai imposibil de negat in ultimii 80 de ani cu subliniere pentru ultimii 20 ani- ca “omul este cel care sfinteste locul” insa rezultatele vor fi logice si pe masura, daca locul sfintit este gresit ales, iar pentru a face translatia necesara, aici, “locul” este de fapt cadrul, sistemul in care omul isi vadesfarsura activitatea pentru a-si transforma in realitate dorintele, visele, planurile pe carea le-a avut la momentul “sfintirii”locului. Din literatura nationala cat si cea universala stim ca metaforele permit asemanarea, compararea unei natzii, a unui popor, cu orice: cu soarele,luna, cu puteri cosmice,entitati fantasmagorice s.a.m.d. Dar ce ar fi sa comparam o natie, un popor, chiar daca prin reductie, cu un singur om, care pana la urma este elementul de baza al unei natzii si chiar daca o tara ar exista geografic, insa fara oameni, ea nu ar insemna nimic, pentru simplul motiv ca nu ar avea cine sa o constientizeze, ca existenta.Deci, haideti sa comparam Romania cu un om de orice grad social, care a avut insa un accident si si-a rupt un os, la o mana sau un picior(pentru simplificare).Ce va face el? In cazul ca este vorba de timpurile moderne se va duce la un medic, in timpurile vechi se va duce la un vraci sau (accidentat intr-o padure intinsa) el singur -instinctual- va face cea ce cei doi amintiti mai sus, ar face: va gasi cateva crengute de lemn cat mai tare si singur isi va confectiona o atela, isi va alinia oasele rupte , le va lega zdravan in acele stinghiute si astfel va putea iesi din padure iar in timp, osul rup, mentinut cap la cap, se va suda la loc si respectivul va putea reveni la activitatea lui obisnuita in cateva luni. Dar daca nu va proceda asa? Raspunsurile sunt multiple, insa il vom lua in discutie doar pe cel care reprezinta doar cea mai usoara consecinta: oasele, nealiniate, cu chiu,cu vai,se vor suda pana la urma, insa indivIdul va schiopata pentru tot restul vietii sale,nu va mai putea (prin activitatea sa) fi cotat ca si inainte si destul de probabil, va fi privit cu o oarecare reticenta de ceilalti.Exact acest lucru s-a intamplat si cu Romania, care a fost fracturata , odata cu schimbarea regimului monarhic cu unul “democratic” schimbare efectuata prin forta si santaj.Insa Dumnezeu( pentru cei care cred ) Karma, sau pura intamplare, in 1989, dupa aproape 50 de ani de schiopatat national,ne-a dat sansa istorica, unica si de nesperat inainte, ca singuri sa ne lecuim piciorul rupt, si anume sa punem cap la cap cele 2 capete de oase rupte si astfel sa putem ajunge la performantele(economice,juridice, sociale generale) ale celorlate natii care nu au au avut nesansa sa fie “accidentate” cum Romania, a fost.Si totusi, noi romanii si nu “fortele oculte din exterior” or “agenturili straine” am ales (de cateva ori) dupa “89 sa fim in continuare schiopi si astfel in loc sa ne putem lucra manosul pamant, cu care am fost binecuvantati de natura(de Dumnezeu , pentru cei care vor asa), pentru a “ajunge din urma” natiile prospere, am inceput mai degraba sa cersim la ei, sa furam, sa talharim sau sa fim sclavii lor. Nu este nici o umbra de indoiala ca acesta este adevarul pur, chiar daca unora nu le pica bine, indiferent de motivele lor personale sau de grup.Dealtfel din cele 2 milioane de romani plecati din tara dupa “89, cel putin 80% muncesc de obicei sub calificarea lor si in general sunt platiti mai putin, uneori trec prin situatii sociale mai mult decat deplorabile,insa nici picati cu ceara nu ar recunoaste starea de lucruri, in general mimeaza o bunastare si o situatie sociala pe care o pot totusi atinge, dar nicidecum fara indelungi ani de munca grea si respectivele situatii amintite(este adevarat insa ca, comparat cu Ro. se fac mai multi bani insa numai fiecare in parte stie daca sacrificiile respective se merita). Asta face parte- mai mult ca la alte popoare- din tipologia romaneasca si nu poate fi invinsa cu usurinta. Intrebarea este, insa :nu credeti ca suntem deja cu timpul trecut (totusi, mai bine mai tarziu decat niciodata) ca sa ne adunam istoric si sa ne reparam piciorul rupt, sa avem apoi curajul, mandria ,dar mai ales dreptul sa ne ridicam intre natiile ajunse pe adevaratele culmi ale prosperitatii si justitiei sociale? Cea ce este un paradox, este ca sute de mii de romani (nu neaparat doar de 18 ani) muncesc in tari monarhice (unde,intr-adevar, sunt tratati si platiti mai bine decat in alte tari, o alta dovada a superioritatii sistemului monarhic, care se bazeaza pe realul respect fata de fiinta umana si nu pe cel declamativ si urmare nu directa a unui ordin al casei regale, ci urmare a interactiunii directe dintre populatia bastinasa- cu aspiratiile lor sociale implinite si/mai ales, implinite, datorita sistemului monarhic- si “emigranti”) dar cand se intorc acasa(ei,familiile si prietenii lor), sau voteaza in tarile respective, aleg ,mereu, pe aceiasi, care, de acum e dovedit, au interese ca Romania sa ramana o tara cu-macar- un picior rupt. Iata de ce, consider ca de actualitate, a privi in istoria trecuta si recenta a noastra, in paralel cu cea a natiilor care “s-au incapatanat” sa ramana blocate in istorie, cu regi sau regine (sau imparati), iar republicarea articolului de mai jos reprezinta modul meu de a spune “Buna ziua” tuturor romanilor, inclusiv celor care urasc monarhia(rational sau visceral) si carora le sugerez sa priveasca acest lucru doar cu un ochi critic, practic si nu emotiv , ca in cazul “regele e strain”( si casa regala a Norvegiei isi are obarsia tot in Germania iar Norvegia, la toate topurile pozitive este intre primele 5 tari de pe mapamond),sau ca “regele e de neatins, iar populatia este intr-un status de slugarnicie”,pentru ca -stim cu totii- ca regii si reginele actuali sunt mult mai populari decat multi presedinti, iar Spania s-a ridicat din nou intre natiile prospere, incepand cu anul revenirii tarii la sistemul monarhic. In Romania, ca in multe alte tari care se confrunta cu probleme economice serioase cronice, mai direct zis , pauperizare la scara intinsa, in fondul problemei ,invariabil,se regaseste criza continua politica, politica care ,in toate societatile trecute sau actuale defineste atat economicul unei tari, natii, cat si profilul social general.Nu mai e nici un secret ca aderarea la comunitatzi economice internationale (continentale,regionale sau mondiale) poate aduce o imbunatatzire -chiar subtantiala- in bunastarea generala a populatiei unei natii,dar aceasta nu poate continua prea mult in timp , daca local- in tara respectiva, aici Romania- sistemul politic cuplat cu managementul economic,nu face eforturi, chiar sacrificii, sa aduca tara pe un drum economic sanatos, adica in care productia sa fie eficienta prin pretul de cost si grad de productivitate, mai mult decat acceptabila calitativ si abundenta cantitativ, iar distribuirea profitului sa se faca in mod echitabil.Nu e deasemeni nici un secret ca Romania postdecembrista ,sub masca unei democratizari de tip occidental, a importat ( din occident) mai mult decat democratzie in sine , un imperialism economic extrem de agresiv( bazat in special pe vanzare de bunuri produse in alte tari, sau loco insa sub patronaj strain), care-alaturi de alti factori- in mai putin de cativa ani, a dus la o polarizare economica , in special, din care deriva polarizarea sociala in general, nemaiintalnita nici chiar in perioada antebelica. Mai precis spus, peste noapte, s-a creat o oligarhie economica (cuplata pe persoane politice) in care un singur individ a acumulat sute de milioane( de euro,ca sa ne referim la moneda actuala cea mai puternica) in timp ce milioane de cetateni au saracitrapid si atat de intens incat magazinele cu haine vechi, au devenit parte din cotidian iar speranta ridicarii nivelului de trai a ajuns loteria.Dar ce sta la baza acestei stari generale -pentru prea multi, desperate- nu este nimic altceva decat coruptia si aranjamente mafiotice la nivel guvernamental, atat la centru cat si in teritoriu. Situatia aceasta este atat de acuta prin intindere in spatiu (mioritic) si atat de cronica deja, daca ne raportam la cealalata dimensiune, timpul, incat omul obisnuit,s-a resemnat si a pierdut chiar si speranta ca lucrurile se mai pot indrepta.Exista desigur, grupuri sau indivizi izolatzi care aduc zilnic aceasta problema pe tapetul public si vin cu solutii, insa caracatitza coruptiei e atat de mare, atat de organizata si atat de puternica,incat sufoca rapid aceste incercari de normalizare a politicii roamanesti, care este -fara dubiu- raspunzatoare de intreaga situatie creata si perpetuata in Romania. Intrebarile , cum sa se faca redresarea, exista peste tot, raspunsuri de asemeni, insa punerea in practica e …simpla teorie.De ce? Pentru ca, coruptia nu este numai la nivele inalte -care, de departe este cel mai periculos lucru pentru o societate- dar este infiltrata chiar in patura sociala cea mai de jos.Un director corupt, de la o interprindere mica, deobicei incompetent , hot si lipsit in general de caracteristici morale, nu poate supravietui in functie daca nu e sustinut de diversi alti, inclusiv -macar catziva – muncitori din intreprinderea respectiva.Folosirea cuvantului “catziva” creaza- poate – perceptia ca fenomenul este extrem de restrans, insa in realitate este extrem de intins, acest lucru regasindu-se din plin intr-un numar imens de unitatzi comerciale(indiferent de profil, productie, desfacere, etc.)sistem educational, sanatate, s.a.m.d.,folosind cifre, putem spune ca in acest sistem vicios ,nesanatos, sunt inglobati poate chiar peste un milion de cetateni, unii dintre ei facand acest joc chiar si pentru un extrem de mic profit (ilegal, absolut, chiar daca are alura legalitatzii).A porni o lupta generala impotriva acestei situatii este egal cu a porni la lupta impotriva vantului sau apelor marii, este absolut absurd si nonsens, mai ales- repet, mai ales- ca institutiile care ar trebui sa duca aceasta lupta, sunt profund infiltatate, ele insele, de indivizi corupti , pusi cu orice pretz, pe capatuiala.In sfarsit, se poate spune ca aceast cancer social, coruptia, este,nu o exceptie ci o regula,din pacate secular cronica si ajunsa la grad de mentalitate populara.Singura solutie practica de a indrepta lucrurile, seregaseste in doua proverbe romanesti ” Pestele se impute de la cap” combinat cu al doilea,”Raul trebuie taiat din radacina”.Desi aparent , radacina ar fi grupul celor “de jos” intrati in acest cerc al coruptiei, realitatea este , ca in sistemul politic, varful reprezinta radacina.Si, in toate administratiile cunoscut de noi,cetateni inca in viatza( nu facem referire la istoria mai recenta sau de mult trecuta , cunoscuta din cartzi) ,pornind cu cea imediat postbelica si culminand cu dictatura criminala ceausista, observam usor ca in toate aceste administratii, coruptia , minciuna ,razbunarea politica, dezinformarea, etc. etc. au fost si raman trasaturi de baza ale stabilimentului.Iar in cazul fostului presedinte Iliescu,ranchiuna adanca si razbunarea personala ,au culminat cu executarea ilegala si prematura a cuplului ceausist, tocmai pentru a a-si satisface dorinta criminala de razbunare personala si- in acelasi timp-pentru a bloca aducera la lumina- pentru eternitate- a unor adevaruri cunoscute-foarte posibil- numai de cuplul dictator.Presedintia lui Constantinescu, bazata mai mult pe infatuare personala si dezavuare a unui sistem fost legal in Romania( regalitatea) ,frica de actiune civica, a dus la scufundarea si mai adanca a tarii in mocirla in care inca se zbate tara si la aceasta data.Lupta actuala a presedintiei cu diferse parti ale eshicherului politic romanesc , mentine nivelul de trai al romanilor la cele mai joase cote in randul tarilor fost comuniste,chiar si speranta de mai bine abia mai palpaie.Revenind la solutia eradicarii aceste stari de lucruri, trebuie subliniat inca o data ca radacina raului in Romania, este de fapt capul pestelui, si lucrurile se vor indrepta – nu peste noapte, dar se vor indrepta- odata cu retezarea capului imputit si inlocuirea cu unul sanatos, aceasta nu presupune doar inlocuirea unei persoane,- a presedintelui,care din orice parte ar veni ramane tributara unui grup social- ci cu inlocuirea sistemului care e dovedit ca are extrem de mari deficiente si ca nu poate fi tratat de multimea de boli, atata timp cat otrava vine din interior,din propiul organism .In opinia mea,regaliatatea este singura garantie a unei vieti economice si -in general- sociale, sanatoase, iar traditia romanilor de mii de ani este monarhia, plus ca, avem exemple concrete de natii conduse de case regale ” demodate, in afara istoriei” etc,care nu numai ca ” o duc bine” dar sunt chiar in varful piramidei bunastarii.Trebuie sa fii idiot sau rauvoitor din cale afara sa nu vezi si sa ecunosti ca Belgia, Suedia, Olanda,Japonia s.a.m.d. sunt tarile cu cele mai prospere economii din lume(evaluat inclusiv ,si prin ajutorul social oferit paturii sarace) iar Spania ,care a revenit la sistemul regalitatii (indepartat nu prea mult timp inainte de a fi fost abolit si in Romania) intr-un timp record a ajuns in randul tarilor enumerate mai sus,aceasta tara devenind ,in ultimii ani, un paradis pentru cautatorii de viata mai buna, chiar si pentru unii din tarile vestice.O mentalitate populara bazata peidea ca “ne descurcam” cu datul de shpaga,cu mica invarteala si cu furtishagul,au facut si vor face ca bunastarea generala sa fie doar un deziderat si niciodata un fapt.Dar pentru a atinge acest deziderat trebuie sa intelegem ca o casa buna are un arhitect bun, un plan bun, un model bun si verificat. Modelul il avem in situatia tarilor enumerate mai sus, cea ce ne lipseste -cel putin aparent- este curajul si onestitatea de a recunoaste aceste lucruri si a incerca, cea ce , de fapt, nu este deloc nou sub soare, cea ce de fapt , apartine de sute de ani acestui neam si tinut ,romanii si Romania, inca din vremurile antice,cand ne numeam daci.Nu am sa fac nici o disertatie asupra avantajelor regalitatii ereditare sau constitutionale, totusi , daca facem referire chiar la Biblie observam ca regii Izraelului, cei mai multi,nu erau ereditari.Consideratia mea este ca pentru Romania monarhia constitutionala ar fi cea mai benifica,regele sau regina( pentru a nu fi nici urma de discriminare sexuala) putand fi ales/aleasa (pe baza unor preconditii si reguli bine gandite, rationale) pe viata dar in acelasi timp putand fi demisi la constatarea dovedita ca si-au depasit -in negativ- atributele oferite si impuse de lege.Monarhia constitutionala va oferi o stabilitate politica solida, care va sta la baza dezvoltarii economice ,iar administratia regala, neutra, va fi tamponul si arbitrul luptei politice a partidelor, care nu dovedesc o democratie cu nimic mai solida daca sunt cu mult mai multe de 3-4.Regele sau regina, in opinia mea poate fi orice cetatean cu drept de vot care depaseste conditiile generale de candidatura: numai cetatenie romana, cazier judiciar curat, examen medical fizic si mental trecut fara nici cea mai mica dificultate,absolvent de liceu si minimum 2 -3 ani de invatamant superior sau echivalent, o limba straina de circulatie internationala cunoscuta mai mult decat bine,neafiliat politic,sau macar disident al unui partid , fara a se mai fi inregistrat in altul, apartenenta religioasa neutra,cunoscut in media-chiar si numai locala-ca activist al drepturilor si libertatilor cetatenesti.Acestea ar fi -in opinia mea- conditiile generale de candidatura, dar tot in opinia mea ,ar fi de adaugat verificarea oficiala asupra raportului subiectului cu alcoolul, drogurile si fumatul, si desi aceste aspecte par a aduce atingere vietii private, totusi ele -neverificate-ar putea avea o importanta majora in cazul luarii deciziilor in criza.Nu mai este o problema de ghicit ca un fumator tanar chiar, in timp, i-si aduce prejudicii serioase sanatatii iar tara are dreptul -si obligatia ,in acelas timp-la un rege/regina sanatosi care pot efectua serviciul in conditii de stress fara a recurge la medicatie sau spitalizare,iar alcolul abuzat- chiar si in trecut- ca si drogurile , lasa urmari permanente – uzual inaparente in conditii obisnuite- asupra facultatilor mentale si a sanatatii generale.Al doilea motiv care ar impune si aceste conditii ca eliminatorii (daca nu sunt satisfacute) este faptul ca ,casa regala TREBUIE sa fie un model pentru intreaga societate si mai ales pentru tinerele generatii care vin, si care, in urma occidentalizarii neselective, au de infruntat serioase probleme in viata personala si sociala.Un rege, obligatoriu si sotia, sau o regina , obligatoriu si sotul, care nu sunt fumatori nu au avut si nu au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc, nu pot fi decat cel mai serios si atractiv model pentru copiii proveniti chiar si din familii cu aceste probleme. Ori se stie, ca orice invatatura are roade bune daca cel care o raspandeste, el insusi o aplica zi de zi, cu seriozitate si nu numai o propavaduieste.Un rege si/sau o regina (ca de altfel si un presedinte de tara) sunt perceputi ca persoana cu cel mai inalt grad de moralitate si instructie civica si daca este adevarat, masele deobicei ii urmeaza pe acestia iar rezultatele benefice nu se lasa prea mult asteptate, asa cum in caz contrar, un conducator de tara corupt sau cu deficiente morale sau de comportament, induc in randul maselor cel putin confuzie ,delasare si chiar nesiguranta , dar destul de frecvent, riscul cel mai mare este pauperzarea pe scara larga si cresterea criminalitatii, ca rezultat direct al saraciei si indirect ca rezultat al lipsei de control al fortelor de ordine- si in general al sistemului juridic- care devin -ca si primul om al tarii- corupte.Coruptia se propaga cel mai rapid de sus in jos, ca un cancer de la celula la celula, aici de la om la om, pe scara ierarhica, iar – cum bine stim- un presedinte , exponent al unui partid politic, este imposibil ca sa nu i se ivesca ocazia sa fie impins, fortat,sa plateasca pentru faptul ca a fost propulsat in sus, iar aceasta plata, “favoare” va fi ceruta- aproape fara exceptie- in afara legii, tocmai pentru a ascunde sau musamaliza o situatie ilicita sau chiar numai prejudiciatoare sub alte aspecte.In sfarsit, cum spuneam si altadata,se zice ca republica e un model de guvernare nou, insa stim bine ca e mai veche de doua mii de ani, iar daca pentru multe sute de ani a disparut de pe harta politica a lumii este tocmai pentru ca s-a dovedit a fi foarte vulnerabila la coruptie, flagel care realmente poate distruge un popor.Sunt convins ca -poate- multi din cei care citesc acest articol,le repunga gandul de a avea un rege (sau si mai rau, regina!) in subconstient, aceasta fiind tradus “regele are drepturi supreme iar noi suntem sclavi !”, cea ce face ca sangele sa coloreze obrazul in scarlet, adrenalina sa tasneasca prin toti porii , iar ratiunea albastra sa fie impinsa in afara oricarei discutii.In realitate ,monarhiile de azi sunt cu mult mai populare atat in propiile tari cat si in afara, decat orice presedintie in propiile lor tari, iar legatura si raporturile dintre cetateanul “umil” si rege sunt mult mai calde si mai cordiale decat ne putem imagina.Desigur ca acest lucru are valoarea sa, insa cel mai important lucru ramane daca ” supusii altetei sale regale” ( adica poporul de rand) au un loc de munca decent si bine platit, daca au mancare mai mult decat suficienta, apa calda permanent, si un automobil chiar de mic litraj.Iar cum bine stim, acum dupa “89, si dupa cum banuiam destul de aproape de adevar, inainte de “89, toate acestea erau si sunt realitati indiscutabile in tarile occidentale dar mai ales in cele cu monarhii.Se spune ca fiecare popor are soarta pe care o merita.Partial, este adevarat, insa toate popoarele merita sa traiasca in bunastare,problema este daca invatatorii neamului sunt onesti si nu sunt vanduti unei ideologii sau alteia, pentru avantaje materiale sau pur si simplu din “mandrie patriotica” sau alte lozinci cu iz patriotard care au scopul de a bloca pe multi sa gandeasca independent, sau chiar de ai rusina, pe cei care o fac.Concluzia mea,cu privire la forma de guvernamant , pentru toate tarile, dar aici, pentru Romania, este ca monarhia constitutionala ar scuti natiile de multe din necazurile si problemele cu care se confrunta de peste un secol.Dupa cum se stie din media internationala,in toate tarile cu forma de guvernamant Republica (presedintie) alegerile prezidentiale -la 4,la 5 sau 8 ani- nu numai ca consuma resurse financiare in mod inutil, insa – si este extrem de important- pentru motive aproape viscerale, in populatie se produce o diviziune adanca, marcata de agresivitate verbala si chiar fizica, si nu numai intre grupuri sociale dar chiar si in cadrul familiilor.Poate ca psihologia acestui mecanism nu este greu de descifrat,insa in mare se poate vorbi de o mandrie si prejudecata exacerbate care au ca subiect in primul rand persoana in cauza, votantul -si nu cel “de ales”- care o data ce si-a declarat adeziunea si sprijinul pentru un anume candidat (la presedintie) nici cele mai valabile argumente nu-l vor face sa-si schimbe opinia, pentru ca astfel el ar trebui sa recunoasca ca EL,- niciodata EL- a gresit! Prejudecata vine din faptul ca ne facem o parere despre un candidat din aparenta acestuia si din modul de exprimare,din generozitatea regala (de data aceasta) cu care promite mii si mii de lucruri si- din mare nefericire- nu prin analizarea trecutului acestui individ si a actiunilor prezente care sunt de fapt oglinda nevenetiana a caracterului.Cea ce mai e de remarcat este faptul ca cobarand la ceilalti “alesi”( senatori , reprezentanti) pasiunile se domolesc, chiar rapid, pe cand ,fiind in discutie omul pentru postul suprem, pasiunile clocotesc ajungand la extrem, manifestate prin injurii si insulte, maltratari fizice si chiar omucidere.Aceste acte nu se intalnesc la alegerile parlamentare din nici o tara cu monarhie ca si forma de guvernamant,si nu s-ar intampla nici in Romania daca tara ar fi condusa de o administratie regala care are si ar avea tot interesul sa mentina stabilitate in toate domeniile si la toate nivelele, chiar si pentru simplul motiv doar pentru a-si asigura continuitatea pe tronul tarii pana la limita maxima.Un alt aspect , din ce in ce mai demonstrabil in timp, inclusiv (si mai ales) la republicile cu democratie, este alunecarea spre dictatura fie sub acoperirea de satisfacere a “spatiului vital”(Germania inceputului secolului trecut) fie pentru “apararea victoriilor revolutionare”( Rusia -URSS-ul stalinist al secolului trecut),fie pentru contracararea “imperialismului mondial”(Korea de Nord a zilelor noastre) incercari similare in America de Sud(in trecut si in prezent) si intr-un mod sofisticat in SUA zilelor noastre .Cea ce este de remarcat, ar fi ca mai toate aceste dictaturi afisate sau mascate ,nu numai ca aduc o multime de probleme in interiorul propiilor societati, insa prin forta armata -pe motivatii false- intervin in tari diverse fie ocupandu-le , fie producandu-le seisme sociale care, realmente, aduc asupra poporului respectiv iadul veritabil. In acest context,”international” e interesant de remarcat ca in ultima suta de ani monarhiile au tendinta reala de a fi adevarati slujitori ai poporului, pe cand guvernele prezidentiale devin tot mai agresive atat pe plan intern dar si extern, atat in plafonarea sau chiar reducerea nivelului de trai al populatiei dar si prin abuzuri grave impotriva drepturilor cetatenesti. Nu am enumerat la acest capitol dictatura din Romania postbelica, nu pentru ca nu ar fi existat, ci pentru ca a fost o dictatura ceva mai aparte, “dictatura proletariatului”,iar Romania datorita fiasco-ului economic total si aproape din start, nu ar fi putut sa intervina armat in nici o alta tara , nici pentru o singura zi.Nu e nici un dubiu asupra faptului ca dictatura de o jumatate de secol din Romania a fost una dintre cele mai urate din istoria omenirii, fiind sustinuta prin segregare economica (chiar daca saracia era plenipotentiala ,totusi anumite paturi ,grupe sociale erau apropape sclavagizate) dusa la extrem- cum bine stim- de ex-presedintele Iliescu ( primul presedinte “democrat”) prin actul oficial de instigarea la omucidere a unor grupe sociale impotriva altora.Se spune ca regele( guvernarea monarhica) ar fi lasate de Dumnezeu ; noi nu stim daca e adevarat sau nu, insa cea ce stim clar este ca desi tarile cu monarhii ,nu sunt in fiecare zi cap de afis in stirile ziarelor sau televiziunilor,ele sunt constant adnotate cu plus, iar linistea lor -inclusiv si cea aparenta- e dublata de o viata dusa in indestulare modesta si neprovocatoare,in care cetateanul de rand,”umil supus al Majestatii Sale” isi traieste in tihna si din plin, visele. (2008)
RăspundeLevSt. - 09-27-2022
"... pe lângă catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, sunt o dovadă a prestigiului și afecțiunii de care ea s-a bucurat nu doar în Marea Britanie, ci și pe plan mondial..."___---___"Toti respiram sub acelasi soare, dar avem orizonturi diferite"(citat-cred- din "Lost Horizon"-carte si filme), si chiar asa, nu s-a plimbat ceausescu cu Regina, in Caleasca Regala? Numai ca individul a murit impuscat in cap, precu un caine turbat, cea ce a si fost, si a muscat si ranit grav, pe cei mai multi "supusi"(sclavi), in timp ce Regina a domnit de trei ori mai mult(maximum posibil) si a fost Sfant Ulei de Pus pe Rana, pentru sute de milioane de oameni, supusi( dar nu sclavi)-dimpotriva, populatii cu statut f. elevat) ai Imperiului unde Soarele nu a Apus Niciodata...Regina a fost Magistrala si in viata , cat si la moarte, stiind catimpul ei a venit, s-a mutat intentionat in Scotia, tocmai pentru a suprima dorinta iresponsabila a unor persoane si grupuri orgolioase, de a se separa de Anglia, desi dupa max. 2 generatii(daca), ca si republica, Scotia va intra in iadul coruptiei republicane, absolut inevitabila...Insasi Biblia a spus , de mult" Credeti ca din dragoste vor sa va rupa ei de noi?///-II- O dezbatere legitima : Monarhie vs republica."___----___cred ca aici am ceva de spus, am sa revin...///-III-„monarhia oferă ceva cu totul special psihicului uman”. „Monarhia este irațională, ... Ca atare, este profund nereprezentativă ..., dar cu toate astea reușește cumva să reprezinte țara mai bine decât ar putea vreodată să o facă orice politician ales, celebritate, analist sau filozof”. ..___---___In the 4th century B.C., Aristotle asserted that “monarchy is the one system of government where power is exercised for the good of all.” The liberal Italian Francesco Crispi claimed in 1864, “the monarchy unites us, the republic would DIVIDE us.” GERMAN CAPITALIST Max Weber wrote: “Parliamentary monarchy fulfils a role which an elected president never can. It formally limits the politicians’ thirst for power because with it the supreme office of the state is formally occupied once and for all.”
Răspundeprofesoru - 09-20-2022
”Commonwealth-ul, care agregă fostele colonii, în majoritatea noilor state independente instituțiile democratice introduse de britanici nu au supraviețuit. În unele cazuri s-a ajuns la situații extreme... un genocid în Rwanda.” - genocidul din Rwanda a fost în 1994, când Rwanda nu era membră a Commonwealthului. Rwanda nu a fost colonie britanică, ci a fost colonie germană și apoi sub mandat și tutelă belgiană. Rwanda a intrat în Commonwealth abia în 2009.
Răspundemike - 09-20-2022
Superb scris stimate domnule Lazescu. Va admir nespus pentru fiecare articol scris. As mai adauga doar faptul ca monarhiile ofera poate cea mai mare stabilitate politica, sociala si economica. Rolul monarhului, dincolo de cel de sef de stat uneori fara o mare putere de decizie, este acela de a impiedica ascensiunea unor lideri autoritari la conducerea tarii, a unor dictatori, asa cum s-a intamplat dupa 1945 in foarte multe state din Europa de Est, foste monarhii, inclusiv Romania. Monarhul are rolul sacrosanct de a proteja valorile democratice ale tarii si de a pastra un echilibru intre zona decizionala politica (guvern) si pastrarea legilor fundamentale ale statului. In Marea Britanie, Regina a avut inca un rol si mai mare prin care a pastrat unitatea regiunilor: Scotia, Irlanda de Nord si Anglia. Trebuie sa intelegem ca britanicii nu sunt formati din acelasi "aluat" precum restul europenilor. Este o lume total diferita de a noastra pe care nu o putem intelege pe deplin, asa cum multi nu inteleg de ce au stat oamenii cu copii pana la 14 ore la coada pentru a se ruga la sicriul Reginei.
Răspunde