La zece ani

Alexandru Lazescu 24.11.2006

De același autor

Aniversarea celor 10 ani scursi de la alegerile din 17 noiembrie 1996 a trecut in mare parte neobservata. Alte lucruri domina acum agenda publica: criza din PNL, soarta bataliei pentru sefia PSD, apropiata aderare a tarii la Uniunea Europeana. Cine sa-si mai aduca aminte acum ca, doar cu un deceniu in urma, Romania era bine instalata in zona gri, la interfata dintre Occident si fostul imperiu sovietic? Regimul Iliescu-Vacaroiu intruchipa din toate punctele de vedere continuitatea vechilor structuri, un sistem profund clientelar dominat copios de oameni proveniti din fosta administratie comunista. Griul descria perfect starea de spirit dominanta a unei natiuni. Desi trimiteau mesaje amabile catre opozitie, atat Washingtonul, cat si principalele capitale europene nu isi faceau deloc iluzii in privinta rezultatului viitoarelor alegeri.

Si totusi, impotriva tuturor pronosticurilor, surpriza electorala s-a produs. Daca din guvernarea Constantinescu-CDR nu ar ramane decat ruptura politica de atunci si momentul in care, pe 12 decembrie 1999, Romania a fost inclusa formal pe lista statelor care urmau sa demareze negocierile de aderare la Uniunea Europeana si tot ar fi suficient pentru a marca momentul drept unul esential pentru istoria postcomunista a tarii, peste care astazi trecem nedrept de usor. In realitate, sunt, de fapt, mult mai multe lucruri de consemnat: intreruperea sirului dezastruos de mineriade, asanarea sistemului bancar, primele mari investitii straine. Si, mai ales, atunci a inceput procesul de erodare a structurilor dominante provenite din fosta administratie comunista.

De ce atunci perceptia acelei perioade e mai degraba negativa? Nu e vorba doar de dezastrul electoral din 2000, ci de o imagine remanenta persistent negativa, rezistenta in timp, care, intre altele, a ingropat politic in mod definitiv partidul dominant al guvernarii din acea perioada, PNTCD. Trei au fost probabil motivele principale care explica de ce multi descriu in continuare in culori mult mai intunecate decat ar trebui acel parcurs de 4 ani.

In primul rand, asteptarile tuturor au fost absolut nerealiste. O buna parte a populatiei astepta o crestere a nivelului de trai, in conditiile in care in mod obiectiv nu putea sa urmeze decat o perioada de reajustari fundamentale in economie, care genereaza prin definitie doar tensiuni si recesiune. Poate ca in urma cu sase ani, in euforia caderii lui Nicolae Ceausescu, oamenii ar fi privit altfel perioada de inevitabile sacrificii care li se cerea. La acea vreme insa, rabdarea lor era destul de limitata. Asta, pe de o parte. Pentru ca si asteptarile elitelor intelectuale care l-au sprijinit pe Emil Constantinescu si Conventia Democrata au fost si ele cu totul nerealiste. Or, initiativele radicale in plan moral pe care le asteptau, cum ar fi deconspirarea Securitatii, ar fi fost greu de dus la indeplinire chiar si de o administratie mult mai experimentata. Daca suntem onesti, recunoastem, cu detasarea unei priviri dupa zece ani, ca mult mai mult nu se putea face din acest punct de vedere, in conditiile date.

In al doilea rand, coalitia de guvernare s-a nascut in cateva ore, pentru ca ea trebuia sa asigure sustinerea lui Emil Constantinescu in al doilea tur al alegerilor prezidentiale, cu obiective negociate in graba si fara proceduri de operare minimale. Se vede, in prezent, ca un astfel de demers e foarte complicat si atunci cand o constructie politica are in spate, ca in cazul Aliantei D.A., un protocol minutios conceput. Asa ca tot zgomotul de fond care a insotit guvernarea de atunci, conflictele interne scapate de sub control erau, daca le privim cu ochii de acum, practic inevitabile. Mai ales ca multi dintre cei ajunsi peste noapte in posturi de varf nu aveau mai deloc practica exercitarii puterii.

In fine, liderii CDR nu au reusit sa formuleze nici o viziune de perspectiva, nici un proiect politic pe termen lung, comportandu-se mai degraba ca niste pompieri preocupati doar sa stinga focul creat de crizele de care aveau parte din plin. Nu au fortat de la inceput, atunci cand inca acest lucru era posibil, transformarea CDR intr-un partid, asa cum s-a intamplat, de exemplu, la bulgari, unde o coalitie similara ca alcatuire a devenit o formatiune politica unitara, UDF, si rezista si astazi. Nu e de mirare, asadar, ca, la sfarsitul guvernarii, Conventia Democrata s-a pulverizat pur si simplu, creand vacuumul politic de la sfarsitul anului 2000, care a transformat PRM in al doilea partid al tarii si a facut posibil regimul oligarhic de patru ani instituit de PSD, care, aproape tot ca prin minune, a clacat neasteptat in 2004.

Dar toate acestea sunt acum istorie. Dincolo de felul in care receptam acum acea perioada, nu putem sa nu consemnam faptul ca statutul de astazi al Romaniei, membru NATO si, in curand, membru in Uniunea Europeana, nu ar fi fost posibil fara momentul de ruptura politica de acum zece ani.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22