Lectia argentiniana

Strainii care vin pentru prima data in Bucuresti se declara aproape invariabil mirati de numarul mare de masini de lux care populeaza strazile capitalei. Limuzinele Mercedes, BMW sau Audi, jeep-urile Cherokee sau Land Rover, adica masini al caror cost trece bine de un miliard de lei, sunt in vadit contrast cu starea economica generala din tara. Perceptiile sunt intarite de statistici. Directorul general al firmei care distribuie automobile BMW in Romania imi spunea cu catva timp in urma ca, daca in Slovenia se vand in special modelele ieftine, la noi se cumpara mai ales cele mai scumpe. Si asta, cu toate ca salariul mediu din Slovenia e cam de 7-8 ori mai mare decat cel din Romania. O constatare surprinzatoare doar in aparenta. Pentru ca, in Romania, afacerile bune se fac in principal cu statul. Iar cine "trage tunuri" de zeci sau sute de mii de dolari peste noapte nu are deloc retineri sa-i si cheltuiasca usor, intre altele, pe astfel de automobile de lux. Fenomenul exprima o realitate a economiei romanesti: piata e atat de saraca, incat afacerile care incearca sa se construiasca corect, in afara zonei delimitate de banii publici, au putine sanse de a prospera. Spre exemplu, din cei 12 dolari per capita care se cheltuiesc anual pentru tehnologia informatiei si comunicatii, probabil ca mai bine de 10 dolari provin din achizitii de produse si servicii ale institutiilor de stat sau controlate de stat. Asa ca priceperea in afaceri e mult mai putin importanta, in raport cu accesul la parghiile de control asupra banilor publici, parghii care inseamna, in ultima instanta, relatii politice sau pur si simplu aranjamente de grup care, de multe ori, depasesc cu usurinta barierele de partid. De aceea, numirile in conducerea regiilor publice sau companiilor nationale, a caselor de asigurari de sanatate sau a altor institutii care vehiculeaza sute sau chiar mii de miliarde de lei anual fac obiectul unor acerbe batalii politice si jocuri subterane. Nu salariul aferent unei functii de conducere, oricat de apetisant ar fi acesta, e miza acestor dispute, ci accesul la dreptul de a semna contracte cu multe zerouri, din care "inginerii" bine gandite intorc o parte din bani in buzunarele celor care au putere de decizie si, de aici, se transforma, intre altele, in elegante Mercedes-uri sau BMW-uri.
Putem spera ca astfel de practici se apropie de sfarsit? Mai ales ca avertismente repetate venite dinspre Banca Mondiala, Uniunea Europeana si Statele Unite indica faptul ca s-a atins deja un prag critic. Daca ne luam dupa declaratiile oficiale, ne aflam la Bucuresti in plina campanie anticoruptie. Chemarile la lupta vin atat dinspre Palatul Victoria, cat si dinspre Cotroceni. Orice analiza serioasa indica insa faptul ca o astfel de campanie nu e deloc sustenabila in plan politic, dincolo de tot felul de declaratii de bune intentii sau chiar de eventuale sacrificii de circumstanta. Daca desfacem ultimul mare scandal de presa, cel legat de Sorin Ovidiu Vantu, cu toate ramificatiile sale - BRS, FNI, Mihai Iacob, Teodor Nicolaescu, Nicolae Vacaroiu, sefii SRI si SIE - de elementele inerente unui astfel de spectacol mediatic, putem intelege mecanismele de fond ale coruptiei institutionalizate care cuprinde mediul politic autohton si cercurile influente de afaceri deopotriva. Daca mai era nevoie de argumente, decizia recenta prin care RAFO Onesti, companie achizitionata recent de Corneliu Iacobov, un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, este absolvita de datorii de 70 milioane dolari catre bugetul de stat sau multe alte licitatii recente in urma carora apropiatii puterii au ajuns sa cumpere de la APAPS, pe doar cateva miliarde de lei platibili in 4-5 ani, hoteluri, retele de magazine si restaurante sau alte firme de stat cu terenuri in patrimoniu valorand doar ele de 10 ori mai mult, vin sa ilustreze un fenomen mult prea extins pentru a fi zguduit semnificativ chiar si de cele mai avantate campanii anticoruptie. Campaniile de imagine sunt cu mult mai usor de intreprins decat cele in justitie.
Partidele au nevoie de bani. Bani pentru logistica, bani pentru accesul pe canalele media, bani pentru campaniile electorale. Legatura dintre bani si politica nu e o inventie romaneasca. Mecanisme de lobby, interventii guvernamentale pentru mari grupuri de afaceri exista peste tot. Asa ca apar peste tot dependente nesanatoase intre lumea politica si cea de afaceri, apare traficul de influenta si scandalurile de proportii. O tara ca Romania are insa probleme semnificativ mai mari decat cele occidentale. In principal, deoarece majoritatea banilor dirijati catre structurile politice, dar si catre politicieni provin din astfel de "inginerii financiare". Asa intram intr-un cerc vicios. Pentru a face acele ajustari de sistem care sa faca posibila o economie de piata functionala, care sa duca si la o mai mare decuplare a politicii de afaceri, e nevoie de fonduri din exterior. De exemplu, de la Banca Mondiala sau de la Uniunea Europeana. In teorie, pentru a restructura economia. Cam acestea erau intentiile initiale si in Argentina. Cele 130 miliarde de dolari imprumutate s-au risipit insa fara folos, multe ajungand chiar in buzunarele politicienilor, care ar fi trebuit sa le gestioneze spre folosul public. Or, nimic din ceea ce s-a intamplat la noi in ultimii 10-11 ani nu ne indreptateste sa speram ca circuitele corupte care cuprind politica si administratia romaneasca nu vor fi exact cele care vor deturna si aceste fonduri, alimentand o adevarata masina infernala.