De același autor
Obturată de problemele noastre interne, foarte departe de noi, la Hong Kong, s-a derulat o criză cu impact și semnificații globale. Pentru că în această perioadă de reașezări geopolitice majore și România va depinde în chip decisiv de tipul de lume în care vom trăi. Va fi în continuare una asemănătoare cu cea de astăzi, croită în mare sub bagheta Imperiului Britanic și apoi sub cea a Statelor Unite, sau va fi o „lume chinezească“.
În 1997, Hong Kong, o aglomerație urbană insulară cu 7 milioane de locuitori, a trecut de la jurisdicția britanică la cea chinezească în baza unei propuneri de compromis făcute de fostul lider de la Beijing, Deng Xiaoping, pe care Chris Patten, ultimul guvernator al teritoriului trimis de la Londra, o consideră una „briliantă“: „o țară, două sisteme“. În baza acestui acord, Hong Kongul urma să se bucure în continuare de un înalt grad de autonomie, timp de 50 de ani, păstra sistemul judiciar de tip britanic, avea o presă liberă și libertatea de expresie garantate.
Pentru China, Hong Kongul a reprezentat la acea vreme o resursă vitală. Atât pentru atragerea de capital, orașul fiind unul dintre cele mai importante centre financiare din Asia, cât și ca releu major pentru exporturi. Companiile și oamenii de afaceri străini se simțeau mult mai confortabil la Hong Kong, unde se vorbește curent engleza și justiția și administrația funcționau în mare în acord cu standardele occidentale. Ceea ce a încurajat enorm dezvoltarea legăturilor de afaceri cu restul Chinei, cu baza în Hong Kong, și a jucat un rol major în derularea ambițiosului program de modernizare galopantă a țării.
Însă dacă, în prima decadă de la intrarea în vigoare a acordului încheiat cu Londra, Beijingul a respectat în bună măsură prevederile acestuia, ulterior au început să apară derapaje tot mai severe. Una dintre explicații este aceea că importanța economică a Hong Kongului, raportată la economia Chinei în ansamblu, s-a diminuat. În 2018, PIB-ul principalei aglomerări urbane din China continentală situate în imediata sa vecinătate, Shenzen (care are aproape 13 milioane de locuitori), de 338 de miliarde de dolari, l-a depășit pentru prima dată pe cel al Hong Kongului (320 de miliarde de dolari). A doua explicație, probabil mai importantă decât prima, este linia mult mai dură adoptată de actualul lider absolut al Chinei, Xi Jinping, împotriva oricăror dizidențe sau curente critice, alături de demersurile sale de întărire a controlului de la centru. Or, liderii de la Beijing sunt îngrijorați și de faptul că Hong Kongul constituie o posibilă sursă de inspirație cu potențial destabilizatoar pentru alte regiuni din țară.
Această strângere a șurubului, pierderea treptată a unor elemente definitorii pentru stilul de viață al locuitorilor orașului au fost motivul pentru marile demonstrații din 2014 și pentru cele de acum, provocate de intenția administrației din Hong Kong de a introduce, sub presiunea Beijingului, o legislație care ar permite extrădarea automată în China a oricăror persoane indezirabile, inclusiv a străinilor, unde cei în cauză ar intra în morișca unei justiții care nu are nici o legătură cu statul de drept. Și până acum guvernul chinez și-a reglat conturile cu persoanele indezirabile. În 2015, cinci librari din Hong Kong care vindeau cărți critice față de regimul comunist au fost răpiți și duși în China. Iar doi ani mai târziu un miliardar a fost răpit din camera sa de hotel din Hong Kong, după care nu s-a mai știut nimic despre el.
În ultimele două duminici au ieșit în stradă peste un milion de protestatari (1 din 7 locuitori), din toate categoriile sociale și profesionale, așa că, până la urmă, Carrie Lam, care prezidează executivul local, a anunțat că suspendă demersul de introducere a legislației. Beijingul nu a fost cu siguranță deloc mulțumit, deși foarte posibil a fost vorba de o cedare tactică având în vedere amploarea nemulțumirilor și imensul ecou internațional stârnit de proteste.
Dar ceea ce trebuie să-i fi deranjat și mai mult pe liderii chinezi a fost probabil altceva. Mulțimea de steaguri ale Marii Britanii și pancarde în care era menționat, cu regret, Chris Patten, ultimul guvernator din partea Regatului Unit. După cum spune unul dintre reprezentanții coaliției care respinge legea privind extrădarea, citat de The Times: „mulți dintre locuitorii Hong Kongului ar prefera oricând să se afle sub jurisdicție britanică decât sub cea chineză“. Până și cei cu simpatii declarate pro-Beijing, scrie cotidianul londonez, recunosc că „regretabil, mulți oameni cred că cele mai multe dintre lucrurile bune pe care le avem astăzi în Hong Kong sunt o moștenire de la fosta administrație britanică, în timp ce o parte dintre cele rele au venit de peste graniță“.
Însă aceste întâmplări, faptul că Hong Kongul regretă perioada jurisdicției britanice ar trebui să pună pe gânduri și pe cei care, trăind în Occident, nu mai contenesc să demonizeze civilizația occidentală, pe care o consideră responsabilă cam pentru toate nenorocirile de pe planetă de-a lungul istoriei. Sunt lucruri a căror valoare o realizezi abia atunci când le-ai pierdut.
