Limitele Europei

Cu doar cativa ani in urma, Ivan Krastev, un remarcabil politolog bulgar, definea plastic situatia unica in care se gaseste Uniunea Europeana drept aceea a singurei superputeri fara granite fixe. Forta extraordinara de atractie a Bruxelles-ului - "UE nu are vecini, ci doar viitori membri", care statea la baza politicii de extindere - ii punea acestuia la dispozitie un remarcabil instrument geostrategic pentru stabilizarea celor trei zone critice limitrofe: Balcanii de Vest, spatiul ex-sovietic, care cuprinde tari precum Ucraina, Belarus, Moldova sau Georgia, si Turcia, ca interfata cu lumea islamica. Astazi aproape nimic din aceasta viziune nu pare sa mai stea in picioare. In mod paradoxal, daca politica de extindere era pana de curand considerata punctul forte si cea mai impresionanta realizare a Uniunii, acum elitele politice si intelectuale, speriate de puternicul curent anti-establishment, par sa creada exact contrariul, considerand-o zona sa cea mai vulnerabila.

O rezolutie adoptata zilele trecute cu larga majoritate de Parlamentul European, la propunerea deputatului german Elmar Brok, cere Comisiei Europene "sa linisteasca ingrijorarile legitime ale opiniei publice europene privind extinderea si integrarea europeana" si sa prezinte pana la sfarsitul anului un raport care sa stabileasca principiile pe baza carora ar putea fi determinata capacitatea de absorbtie a Uniunii, precum si "natura UE, inclusiv granitele sale geografice". Desi nu e greu de ghicit ca miza demersului e in primul rand Turcia, tarile din Balcanii de Vest, probabil cu exceptia Croatiei, ca sa nu mai vorbim de Ucraina, au destule motive sa fie ingrijorate. Alternativa luata in calcul pare sa fie o "relatie multilaterala" de cooperare cu UE, mai degraba decat formula actuala, bazata pe statutul de stat candidat, care ofera nu doar un traseu de aderare previzibil, ci si o consistenta asistenta, inclusiv financiara, din partea Bruxelles-ului.

In ce le priveste, Romania si Bulgaria nu sunt direct vizate, cu toate ca perspectiva aderarii lor la UE nu entuziasmeaza pe nimeni in Vestul continentului. "Exista in continuare mari deficite in Bulgaria si mai ales in Romania, in privinta drepturilor minoritatilor, a libertatii presei, a luptei impotriva coruptiei si a criminalitatii, dar si a protectiei mediului si a controlului granitelor", se plange un alt europarlamentar german, Ruth Hieronymi. Berlinul, alaturi de Paris, este de altfel si unul dintre punctele critice din perspectiva ratificarii in Parlament a Tratatului de Aderare la UE a celor doua tari.

Cum s-a ajuns aici? Multi analisti dau vina pe impasul Constitutiei Europene, provocat de respingerea acesteia la referendumurile de anul trecut din Franta si Olanda. Numai ca "Nu"-urile cu pricina par sa fie la randul lor simptomele unei boli profunde de sistem care macina societatile occidentale, mai degraba decat cauzele de fond ale inghetarii extinderii. Dupa cum recunoaste si Charlie McCreevy, comisarul european pentru piata interna, cu un ritm anual mediu de crestere in ultimii zece ani de cel mult 1,5% si cu un somaj de 9-10%, UE risca sa piarda mult din relevanta sa globala peste 10-15 ani. Acelasi avertisment il transmite si un recent studiu OECD privind perspectivele economiei globale, Going for Growth, care avertizeaza ca, daca actualele tendinte se pastreaza, in urmatoarea decada vom asista la declinul economic al vechiului continent.

Desi nu ignora aceste provocari majore, liderii europeni par incapabili sa gaseasca raspunsurile adecvate. Summit-ul de la Bruxelles, de la sfarsitul saptamanii trecute, a reincalzit discutiile despre Agenda Lisabona, un proiect cu obiective grandioase ("Europa va deveni pana 2010 cea mai dinamica si mai competitiva economie bazata pe cunoastere de pe glob") ramase, din pacate, doar pe hartie. Dincolo de retorica nu se intrevede insa nici o initiativa de substanta. Ziarul elvetian Neue Zurcher Zeitung vorbeste chiar despre un summit al oportunitatilor pierdute. "E mai usor sa faci promisiuni neangajante la nivel european, cum ar fi aceea de a crea anual 2 milioane de noi locuri de munca, decat sa incepi la nivel national acele reforme dureroase, dar indispensabile pentru a asigura viitorul continentului." Oricum, raspunsul nu poate veni decat de la nivelul tarilor membre, unde, ca in orice economie de piata, "companiile, si nu politicienii, sunt cele care creeaza locuri de munca".

Dincolo de astfel de angajamente generale si despre discutii incipiente privind elaborarea unei posibile strategii energetice la nivelul UE, nu ramane mare lucru dupa ultima reuniune de la Bruxelles. Poate doar partea anecdotica - Jacques Chirac a parasit sala atunci cand presedintele UNICE, Ernest-Antoine Seilliere, s-a adresat summit-ului in engleza - care insa ilustreaza mai bine decat orice analiza sofisticata incapacitatea unor politicieni de prim rang de pe continent de a intelege gravitatea problemelor cu care se confrunta Europa in prezent. Marii campioni ai Europei unite si extinse bat in retragere. Ultimul cuvant de ordine este un neoprotectionism, in numele caruia sunt rejectate politic preluarile unor companii nationale importante de catre altele din UE. Asa au fost blocate politic tentativele de achizitie ale Gas de France de catre italienii de la Enel sau ale Endesa, din Spania, de catre EON, din Germania. Cu alte cuvinte, desi retorica despre Europa atinge nivele de saturatie, ideea consolidarii unor campioni europeni in locul unora nationali nu e deloc agreata.

Criza de competitivitate cu care se confrunta o buna parte a tarilor din spatiul european e greu de depasit, tocmai din cauza unui sistem institutional osificat, care a devenit un scop in sine. Prinsa in zona unei retorici facile, cultivate in cercurile politice, dar si in cele sindicale, care livreaza opiniei publice discursuri populare, dar nu si solutii pentru iesirea din criza, "Vechea Europa", careia pare sa i se alature si parti din zona de Est, prinsa in ultimul timp intr-un val populist, pare gata sa puna la inghetat proiectul extinderii. Suntem probabil destul de aproape de o decizie simbolica in acest sens, chiar daca, ca de obicei, formularea nu va fi una transanta. Sigur, in ceea ce ne priveste, ne putem bucura ca intr-un fel am prins ultimul tren. Pe termen mediu si lung insa, trebuie sa fim constienti ca bolile Europei nu se opresc la granitele Romaniei.