Mașinăria birocratică, bugetele și democrația

Francis Fukuyama, cel care la începutul anilor 1990 prezicea într-o carte celebră, „The End of History and the Last Man”, „sfârșitul istoriei”, avansând teoria că liberalismul democratic și capitalismul de piață reprezintă forma finală a organizării politice și economice a societății, marcând sfârșitul confruntării ideologice globale după terminarea Războiului Rece, a fost menționat în ultima decadă în principal pentru a vorbi despre cât de mult s-a înșelat în estimările sale. Fukuyama, un nume de referință în științele politice pe plan internațional, este reprezentativ pentru un model de analiză și interpretare a evoluțiilor politice și sociale din spațiul occidental și a celor geopolitice promovate de establishmentul occidental.

 Într-o serie de dialoguri video și postări pe Substack, Persuasion, Fukuyama face o analiză critică a stării democrației din Statele Unite în perioada Trump, inclusiv a demersului DOGE coordonat de Elon Musk. Într-unul dintre aceste dialoguri, „De ce funcționarii publici sunt importanți pentru America și de ce sunt atacați acum”, în care îl are ca partener pe profesorul Don Kettl, Fukuyama spune că, deși birocrația federală americană are nevoie de o reformă serioasă, modul în care Musk și actuala administrație procedează în această privință este total greșit.

Unul dintre reproșuri, acela că reformele trebuie făcute doar prin Congres, este în principiu corect, fie și datorită faptului că ordinele executive au o valabilitate limitată în timp. Numai că asta înseamnă să ignori complet contextul în care se află Statele Unite în acest moment. Istoricul Victor Davis Hanson spune că asistăm în fapt la o contrarevoluție, un demers de revenire la normalitate prin atacarea măsurilor revoluționare radicale promovate în cele două mandate Obama și în cel al lui Joe Biden. Or, când faci asta, te confrunți cu o opoziție extrem de dură, provenită din interiorul elitelor dominante din societate, din administrație, din serviciile de informații, din sindicate și mass-media tradiționale, din ONG-urile influente, pentru că deranjezi enorm de multe interese. De aceea, Donald Trump încearcă să acționeze, cu toate riscurile, extrem de rapid. Este bine de reamintit că atât Bill Clinton, cât și Barack Obama au enunțat și ei la vremea lor nevoia imperioasă de reformă a aparatului administrativ federal, dar nu s-a întâmplat nimic substanțial de atunci.

 „Donald Trump și loialiștii săi din guvern prezintă deja riscuri grave pentru fundamentele juridice, constituționale și normative ale democrației americane”, mai spune Fukuyama, într-un alt dialog, cu Larry Diamond. Critici care ar fi fost desigur mai credibile dacă s-ar fi auzit și atunci când voci influente din partidul Democrat spuneau că, dacă vor câștiga alegerile, ar trebui să extindă numărul membrilor Curții Constituționale pentru a putea numi judecători progresiști și să elimine filibusterul din Senat. În plus, unul dintre principiile esențiale care stau la baza democrației liberale, cel al „independenței justiței”, o justiție care, „legată la ochi”,  ar trebui să cântărească nepărtinitor doar argumentele, este trimis în derizoriu atunci când Chuck Shumer, liderul Democrat din Senat, vorbește admirativ despre lupta „judecătorilor progresiști” nominalizați de partidul său care contestă și blochează deciziile luate de Administrația Trump.

În mod concret, criticile privind deciziile luate sub impulsul DOGE fac trimitere la demersul de desființare a USAID și de blocare temporară a finanțării pentru NED (National Endowment for Democracy), instituții care nu fac parte din structura guvernului, dar sunt finanțate din bani publici. Cu atât mai mult cu cât, spune Larry Diamond, de pildă NED este o instituție bipartizană. Atât el, cât și Fukuyama deploră faptul că astfel de decizii majore au fost luate la recomandarea unei echipe DOGE de „tehnicieni «stăpâni ai universului» (cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani) fără experiență guvernamentală, fără autorizație de securitate sau verificare și, în unele cazuri, cu dosare dubioase”.

 Întrebarea de fond este cât de valide sunt aceste critici și care sunt intențiile reale ale noii Administrații Trump? E vorba de acuzații standard preluate din mass-media ostile administrației și din declarațiile făcute de  politicieni Democrați. În replică, Wall Street Journal observă ironic: «„În Biroul Oval, Musk face afirmații ample privind frauda federală fără dovezi”, a titrat New York Times săptămâna aceasta. Casa Albă a replicat: „Se pare că Times și alte publicații similare nu au acces la un nou instrument de cercetare numit Google”.»

 Un prim obiectiv declarat al DOGE, extrem de stringent, este acela al diminuării deficitului public, care a ajuns la 2 trilioane de dolari pe an, cu dobânzi care au depășit pragul de 1 trilion de dolari, mai mult decât întregul buget al apărării. Statele Unite nu sunt singure în această situație, o regăsim în multe alte țări occidentale, cum ar fi în Franța, unde deficitul bugetar pe 2024 a ajuns la 3,3 trilioane de euro (113% din PIB), dar e limpede că lucrurile nu mai pot continua așa multă vreme. De aceea, ceea ce se întâmplă din acest punct de vedere peste Ocean este relevant și pentru Europa, inclusiv pentru noi. Cât despre cei implicați în acest efort de diminuare a deficitului public, un interviu recent cu membrii seniori din echipa DOGE, a relevat că nu e vorba nicidecum de tineri programatori necopți, ci de oameni cu experiență (un fost director financiar de la Goldman Sacks, un cofondator AirBnB, un om de afaceri de succes din Texas, un expert în resurse umane, un expert în tehnologii spațiale) care și-au oferit sprijinul lăsând temporar în urmă afacerile personale și familiile de acasă. În cursul interviului au fost date exemple șocante de risipă, ineficiență sau fraudă, însumând sume exorbitante. Precum un sondaj de opinie care a costat 1 miliard de dolari, 4,6 milioane de carduri bancare pentru circa 2,3 milioane de funcționari publici, peste 15 milioane de persoane cu vârsta de peste 120 de ani considerate formal în viață sau sisteme IT învechite care nu comunică între ele, ceea ce facilitează fraudele. „Într-un univers politic diferit, DOGE-ul lui Elon Musk nu ar fi fost necesar”, scrie Gerard Baker, fost redactor șef al Wall Street Journal. „O presă serioasă ar fi obligat sectorul public să ofere contribuabililor servicii eficiente din punctul de vedere al costurilor și utilității lor”. Adăugând că „haosul domnului Musk ar fi cea mai proastă soluție posibilă la acest haos al cheltuielilor dacă nu ne-am lovi de faptul că reformele așezate sunt aproape inaccesibile, datorită legii de fier a beneficiilor concentrate și a costurilor distribuite”.

Realitatea este că demersurile de reformă atente, riguroase, dezirabile din punctul de vedere al lui Fukuyama și interlocutorilor săi nu au depășit niciodată nivelul declarativ (inclusiv și la noi, dacă ar fi să ne referim, de exemplu, la revizuirea sistemului pensiilor speciale). Ceea ce îl face pe Gerard Baker să spună că, din păcate, nu există o cale mai bună, „e DOGE sau nimic, cel puțin până când se va ajunge la o reducere bugetară masivă, deoarece piața nu va mai cumpăra obligațiuni guvernamentale americane la niciun preț”.

 Dar mai există și un alt obiectiv explicit și, de fapt, acesta este cel care îi îngrijorează cel mai mult pe adversarii lui Trump și îi determină să acționeze cu toate mijlocele împotriva DOGE, inclusiv violent, prin incendierea show room-urilor Tesla și amenințări la adresa posesorilor de automobile Tesla. Într-o discuție cu presa în Biroul Oval, alături de președintele Trump, Elon Musk se întreba retoric în ce măsură mai putem vorbi de democrație dacă majoritatea deciziilor sunt luate de către o mașinărie birocratică. De unde al doilea obiectiv major urmărit, acela de a reduce influența aparatului federal birocratic, cu atât mai mult cu cât acesta este în ansamblu ostil pe față Republicanilor. Organizații ca NED sunt departe de a fi bipartizane. Din analiza contribuțiilor politice și a activității din social media reiese că 93% dintre cei din personalul de conducere sunt Democrați. La fel, la USAID 97% dintre angajați sunt Democrați. În general, segmentul constituit din funcționari publici s-a radicalizat ideologic în cea mai mare parte a spațiului occidental. De pildă, în Marea Britanie funcționari din aparatul de funcționari publici au refuzat să arboreze steagul Israelului în solidaritate cu masacrul din 7 octombrie, în ciuda dispozițiilor unor miniștri.

Majoritatea programelor gestionate de astfel de instituții au o pronunțată tentă ideologică și în multe situații chiar acționează împotriva intereselor de politică externă americane, pe care în principiu ar trebui să le promoveze. O altă mare problemă e aceea că miliarde de dolari au fost direcționați către ONG-uri fără a se urmări în mod serios maniera în care au fost în final cheltuite. Sunt multe situații în care ONG-urile respective alocă cote excesiv de mari cheltuielilor administrative, plătind salarii extrem de generoase personalului de top. De pildă, un fost ministru de Externe laburist britanic, David Miliband, ajuns între timp Directorul General al unui ONG care a beneficiat de sume importante de la USAID, dar și de la alte guverne, precum cel de la Berlin, IRC (International Rescue Committee) are un salariu anual de 1,2 milioane de dolari.

În aceste condiții,  dorința echipei Trump de a reechilibra cât de cât ideologic situația în interiorul aparatului federal este de înțeles, dar comportă și riscuri. Este totuși nevoie de expertiză în multe domenii pentru că statul contemporan a devenit unul extrem de complex. 

 Problema e că asistăm la un fenomen pe care istoricul Niall Ferguson îl numește „marea degenerare” instituțională care afectează cea mai mare parte a lumii occidentale. Și în opinia lui Mancur Olson, orice sistem politic devine sclerotic fiind capturat de grupuri de interese. Chestiunea e valabilă în general, indiferent dacă e vorba de ceea ce se întâmplă la Washington sau Bruxelles, sau la noi, însă este aproape complet ignorată în analize. Din inerție sau din interes. Mai mult, pentru o bună parte a establishmentului este chiar o blasfemie să vorbești despre corupția și degradarea unor instituții fundamentale ale democrației liberale. De unde și rezistența la reforme, adesea cu motivația că nu sunt făcute cum trebuie. Nu există însă soluții perfecte, ci doar compromisuri, spune Thomas Sowell, o observație de bun simț, dar care creează în general mult disconfort intelectual. De unde tendința de a respinge instinctiv ideea abaterii de la promovarea, prin politici, discurs și orice alt gene de inițiativă, a unui parcurs către perfecțiune. //