De același autor
Dincolo de rezultate, se impune o prima concluzie: nu suntem, desigur, in situatia Ucrainei, dar neregularitatile semnalate in cursul alegerilor de ieri depasesc cu mult nivelul acceptabil pentru o tara care isi propune sa intre, in 2007, in Uniunea Europeana. Turismul electoral cu autobuzele din Bucuresti in Ilfov sau din Brasov la Breaza si o multime de alte neregularitati semnalate de organizatii serioase precum Pro Democratia confirma din plin derapajele specifice unor structuri de stat in buna masura politizate, model incriminat de numerosi observatori independenti, din tara si din strainatate. Aceasta atmosfera electorala generala asaza Romania intr-o postura greu compatibila cu pretentiile exprimate ritos la nivelul discursului oficial. Alegerile de ieri au reprezentat, fara indoiala, un moment important al istoriei postcomuniste a tarii. Pentru prima data din 1990 incoace, ele nu mai sunt percepute ca o competitie intre doua forte opuse, una de orientare prooccidentala si alta pro-Moscova. O observatie cu atat mai semnificativa, cu cat criza din Ucraina readuce in aceste zile in mod dramatic in actualitate discutiile privind linia de ruptura Est-Vest, pe care multi o credeau, probabil in mod naiv, evaporata. Astazi, Romania este serios ancorata in lumea occidentala, ca membru in NATO si in curand viitor membru al Uniunii Europene, si nici o formatiune politica majora nu pune in discutie in vreun fel aceasta pozitionare fundamentala. Cu toate acestea, o buna parte a societatii romanesti a perceput alegerile de ieri drept ocazia de a scoate in sfarsit tara de sub controlul unei elite politico-economice cu adanci radacini in fostul regim comunist si in fostele servicii de securitate. Absorbtia aparatului de stat, politizarea fara precedent a institutiilor, amestecul in justitie, demersurile, in buna masura reusite, de control al mass-media centrale si locale, coruptia pe scara larga sunt, toate, etichete atasate guvernarii PSD. Astfel de acuzatii au fost formulate in repetate randuri nu doar de catre opozitia politica, ci si de organizatii nonguvernamentale autohtone credibile. Ele s-au regasit, de asemenea, in rapoartele anuale ale unor importante institutii internationale, de la Comisia Europeana la Freedom House sau Transparency International.
Cu toate acestea, in interiorul societatii romanesti emotiile nu au fost nici pe departe comparabile, ca nivel de intensitate, nici cu cele din 1996 si, cu atat mai putin, cu cele din Ucraina. Spre deosebire de inceputul anilor '90, partidul fondat de Ion Iliescu starneste astazi putin entuziasm, chiar si in randul alegatorilor care l-au votat disciplinat de fiecare data. Inertia si frica de schimbare, mai ales din mediul rural, au prevalat insa si de aceasta data. Beneficiind de resurse imense, financiare si logistice, de intregul aparat de stat si de o influenta enorma asupra mass-media - obtinuta mai ales in ultimii patru ani -, partidul de guvernamant are, de aceea, acum toate sansele sa pastreze guvernarea. De partea cealalta, nici Alianta PNL-PD nu a reusit sa starneasca mult entuziasm printre alegatori, chiar in randul celor cu pronuntate antipatii impotriva partidului de guvernamant. In plus, Alianta a platit ieri pentru cateva greseli capitale, facute dupa alegerile locale, cand se afla cu adevarat "pe val". In primul rand, in euforia acelui succes neasteptat, opozitia a cedat aproape total initiativa adversarilor politici, intrand intr-o lancezeala de vacanta. In al doilea rand, chiar campania electorala a fost neinspirata. Ideea de a merge pe o filosofie similara celei cu care Traian Basescu a castigat doua alegeri consecutive pe Bucuresti nu a luat in calcul diferentele serioase de mentalitate dintre capitala si provincie. Alianta nu a gasit caile de atac cele mai potrivite pentru mediul rural si nici nu a reusit sa contracareze convingator acuzele PSD, care puneau in discutie capacitatea sa de a asigura guvernarea tarii. Campania s-a jucat, pana la urma, cu doua teme majore in prim plan: coruptia si competenta. Daca scandalurile de tip Rafo au alimentat eficient retorica anti-PSD, din punctul de vedere al coruptiei, Alianta nu a mai reusit sa fie convingatoare atunci cand a trebuit sa demonstreze ca, in afara de varful de lance Traian Basescu, are destui oameni competenti capabili sa gestioneze oricand guvernarea. In fine, un ultim aspect important: listele electorale din cele mai multe judete au fost departe de a reusi sa mobilizeze un electorat in general favorabil ideii de schimbare politica, dar mult mai pretentios ca in 1996.
Ce se va intampla in continuare? Meciul intra in prelungiri. Distanta mica care desparte cele doua mari blocuri politice face ca maniera in care va fi transata cursa prezidentiala sa devina un moment hotarator. O victorie a lui Adrian Nastase va asigura, probabil, PSD o guvernare confortabila, in ciuda unor foarte posibile schimburi de sageti intre Ion Iliescu si noul locatar de la Cotroceni. Romania e, pana la urma, o tara in care cu doar un procent in plus poti exercita puterea in mod absolut. Mai mult, intr-o astfel de situatie, chiar existenta in continuare a Aliantei PNL-PD in ansamblu poate fi pusa serios in discutie, ceea ce ar dezechilibra din nou in mod nefericit spectrul politic autohton. Daca, insa, Traian Basescu castiga, lucrurile capata cu totul alta turnura. Presedintele poate asigura nu numai contrabalansarea derapajelor Executivului, dar si liantul necesar mentinerii unei opozitii solide. In plus, PSD va avea de gestionat intern o situatie incomoda si potential destabilizatoare, in care orgoliile lui Adrian Nastase si Ion Iliescu se vor ciocni cu siguranta. Vom avea, astfel, o guvernare poate mai dificila, poate si alegeri anticipate, dar si un echilibru politic, absolut esential pentru functionarea rezonabila a institutiilor statului. Ceea ce ridica la cote nebanuit de ridicate, cu un impact senbibil mai important decat cel asociat unor dispute electorale obisnuite, miza infruntarii finale prezidentiale de peste doua saptamani.
