Mișcarea Populară: rebranding cu Traian Băsescu președinte

Revenirea explicită în politică a lui Traian Băsescu are toate șansele să provoace reverberații consistente pe scena politică românească.

După ce Traian Băsescu a fost votat pre­șe­dintele Mișcării Populare la congresul des­fă­șurat sâmbătă la București, au apărut, pre­vi­zibil, remarci ironice care făceau trimitere la alegerea lui Liviu Dragnea, fă­ră contracandidat, în fruntea PSD. Comparația este însă una absolut superficială. Da­că Liviu Dragnea este practic produsul politic al partidului, pen­tru că fără PSD el nu re­prezintă nimic deosebit în spa­țiul politic românesc, de par­tea cealaltă situația stă cu to­tul invers: fără Traian Bă­ses­cu, Mișcarea Populară e un actor politic ne­sem­nificativ. Este și explicația pentru care fos­tul președinte și-a asumat un rol totuși in­grat, după ce a fost timp de zece ani pre­șe­din­tele țării. A făcut-o pentru că știe că doar prin preluarea explicită de către el a con­du­cerii Mișcării Populare, forța de atracție a acesteia poate crește semnificativ. El speră ca în acest fel sprijinul de care încă se bu­cu­ră, de altfel în creștere, să se transfere în cât mai mare măsură către partid.

Fostul președintele a venit la congres după un tur de forță demonstrativ la Madrid, la congresul Partidului Popular European (PPE). Unde s-a întâlnit, între alții, cu doi comisari eu­ropeni, cu președintele PPE, Joseph Daul (al cărui invitat special a și fost, de altfel), cu fos­tul președinte francez Ni­colas Sarkozy, dar și cu dias­pora românească din Spania care, după cum s-a văzut la ultimele alegeri prezidențiale, poate influența indirect ale­gerile din țară. Traian Băs­es­cu a dorit să exploateze opor­tunitatea oferită de or­ga­ni­za­rea la Madrid a celui mai ma­re congres PPE de până acum, pentru a se reconecta la scena politică eu­ro­peană de vârf. Prin contrast, Klaus Iohannis a decis să rămână la București, deși fusese in­vitat și ar fi avut ocazia, de la nivelul funcției sale oficiale, să discute el cu prim-miniștri și șefi de stat de pe continent probleme precum cri­za refugiaților sau criza din Republica Moldova.

Traian Băsescu dispune în acest moment de un generos teren politic de joc. Pe mai multe direcții: 1) vidul de lideri politici de forță, mai ales pe segmentul de dreapta pe care îl vi­zează (aici trebuie inclus și Klaus Iohannis, ca­re se și erodează rapid), incapabili să trans­mi­tă mesaje de impact către alegători; 2) prin­ci­palele două partide, PSD și PNL, sunt puternic uzate, pe fondul dezamăgirii generalizate față de întreaga clasă politică autohtonă; 3) te­me­le de politică externă (criza migrației, co­n­flic­tul din Ucraina și amenințările Rusiei, chiar Re­publica Moldova), atacate din perspectiva unui naționalism moderat, ocupă în acest mo­ment un loc neobișnuit de important pe agen­da publică, un teren pe care fostul președinte este extrem de confortabil și mult mai com­pe­tent decât toți potențialii săi adversari; 4) chiar temele interne majore pe care le cultivă, in­fluența exagerată a serviciilor secrete și po­si­bilele derapaje din justiție, deși stârnesc des­tule controverse, nu sunt deloc artificiale și au ecou într-o parte a publicului.

Bineînțeles, are și vulnerabilități deloc ne­gli­ja­bi­le. Cea mai importantă fiind legătura cu Ele­na Udrea. Alături de uzura inevitabilă pentru un politician aflat atâta vreme în prim-planul vieții publice. Și are și adversari redutabili: în politică, în mass-media, în societatea civilă și, foarte probabil, în serviciile secrete. Unii din­tre aceștia au fost la originea celor două suspendări. Iar o parte dintre foștii săi aliați și susținători au devenit între timp unii dintre cei mai înverșunați critici la adresa sa. O altă problemă pe care o are este aceea că intră pe un teren relativ delicat prin poziționarea sa pe un culoar naționalist, critic față de Bru­xelles, Angela Merkel & co. Pentru că trebuie să facă asta, fără a lăsa să escaladeze emoțional ma­siv, la nivelul publicului, retorica antioccidentală.

Revenirea explicită în politică a lui Traian Bă­ses­cu are toate șansele să provoace re­ver­be­rații consistente pe scena politică româ­neas­că. La ambele sale capete. În segmentul de vârf, el va dori să profite de pe urma di­vi­ziu­nilor majore din interiorul PNL, care rămâne în realitate o construcție încă neînchegată, cu doi poli, vechiul PNL și fostul PDL, aflați în mul­te locuri din țară în situații conflictuale. E adevărat, există și un inhibant puternic: într-un „partid mare“, cel puțin pe moment, șan­se­le accesului la funcții în administrație, la ni­vel local și central, sunt evident mai mari. În­să, deși Vasile Blaga se arată încrezător că nu vor fi defecțiuni în interiorul aripii pe­de­lis­te din PNL, nu aș subestima forța de atracție a lui Traian Băsescu printre foștii săi colegi, pe ca­re i-a condus spre victorii în alegeri în re­pe­ta­te rânduri. De partea cealaltă, șansele reale ale micilor partide constituite recent de a trece pra­gul electoral sunt minimale, așa că vor fi ne­voite să intre într-un anumit aran­ja­ment po­litic, sau doar electoral, cu Mișcarea Populară.

Mulți tind să trimită în derizoriu demersul po­li­tic al fostului președinte. Printre argumente fi­ind și acela că în sondajele de opinie cota sa de încredere este sub 20 de procente. Ce se ui­tă însă e că, deocamdată, Traian Băsescu nu-și propune să câștige alegerile, ci doar să-și poziționeze partidul drept al treilea ju­cător politic ca importanță pe eșicherul ro­mâ­nesc. Iar o formațiune politică de 10-12% va conta substanțial în ecuația politică din Ro­mânia.