De același autor
În condiţiile în care firele agendei proeuropene a Chişinăului trec şi prin Moscova, pentru România va fi o adevărată provocare să creeze la Bruxelles o masă critică de susţinere pentru Republica Moldova.
Amploarea vizitei lui Traian Băsescu la Chişinău – preşedintele a fost însoţit de şase miniştri –, dimensiunea angajamentelor asumate cu acest prilej, în plan economic şi politic, mai ales pe direcţia sprijinului pentru proiectul european al Republicii Moldova, dar şi valul imens de simpatie cu care şeful statului român a fost întâmpinat la Chişinău şi la Cahul nu au trecut cu siguranţă neobservate la Moscova. Presa rusă apreciază unanim că asistăm la o creştere semnificativă a influenţei româneşti în Republica Moldova. Federaţia Rusă priveşte automat cu suspiciune orice interferenţă în ceea ce consideră a fi spaţiul său de influenţă, aşa-numita „zonă de vecinătate apropiată“. Iar ajutorul financiar de peste un sfert de miliard de dolari oferit recent de Statele Unite Republicii Moldova, în cursul vizitei lui Vlad Filat, noul premier de la Chişinău, la Washington nu face decât să alimenteze astfel de suspiciuni.
Dar va schimba oare vizita lui Traian Băsescu la Chişinău atitudinea în general rezervată din ultima vreme a Kremlinului faţă de noua putere din Republica Moldova? E încă greu de spus. După ce l-au abandonat pe Vladimir Voronin, e posibil ca liderii ruşi să aştepte ca funcţia de preşedinte, ocupată acum interimar de Mihai Ghimpu, să fie preluată de Marian Lupu, un om mult mai apropiat de Rusia decât de România, pentru a contrabalansa influenţa cercurilor proromâneşti aflate acum pe val. Cert este că Rusia dispune de o influenţă considerabilă asupra evoluţiilor de la Chişinău şi direct, dar şi prin intermediul unor parteneri de dialog „privilegiaţi“ din interiorul UE, între care Germania joacă un rol special.
Nimeni nu se îndoieşte de faptul că firele unei agende proeuropene a Republicii Moldova trec şi prin Moscova. O recunoştea deschis recent şi Pierre Lellouche, ministrul pentru Afaceri Europene al Franţei, ţară al cărei interes pentru situaţia din zonă capătă un alt relief după ce a acceptat să coprezideze, alături de România, un „Grup al prietenilor Republicii Moldova“, constituit recent la Bruxelles, care îşi propune să readucă în atenţia Comisiei Europene dosarul moldovenesc.
Influenţa considerabilă a Rusiei la Bruxelles complică în mod evident lucrurile, pentru că atât Traian Băsescu, cât şi noua putere de la Chişinău realizează faptul că Uniunea Europeană e principala ancoră capabilă nu doar să extragă ţara din zona gri a spaţiului CSI, ci să o şi modernizeze. Până acum, Bruxellesul s-a dovedit destul de rezervat în a oferi perspective de aderare Chişinăului, chiar şi în termeni vagi. În acest moment Ungaria, şi nu România este cea care joacă rolul de intermediar între UE şi Republica Moldova. Funcţionarii de rang înalt care gestionează relaţia UE cu Chişinăul, inclusiv în chestiunea Transnistriei, sunt oficiali maghiari, iar centrul de vize pentru ţările din UE este pe lângă ambasada Ungariei.
Explicaţia rezervelor UE faţă de implicarea României în relaţia cu Republica Moldova e cât se poate de simplă: teama de a nu irita Moscova. Când Angela Merkel organizează regulat întâlniri comune de guvern cot la cot cu Vladimir Putin, e clar că interesele Chişinăului, dar şi ale Bucureştiului cad repede pe planul doi. Chiar şi aşa, lucrurile sunt totuşi nuanţate. Există un grup consistent în interiorul UE, e vorba de Polonia, de ţările scandinave şi de cele baltice, care promovează consecvent o poziţie mult mai critică faţă de Moscova. Iar ralierea Franţei la „Grupul prietenilor Republicii Moldova“, iată o nouă manifestare a parteneriatului strategic româno-francez despre care se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp, e un semnal de sprijin important pentru interesele pe termen lung ale Chişinăului în spaţiul european.
În ceea ce o priveşte, România dispune în acest moment de un atu major, recunoscut ca atare şi la Moscova: pârghia oferită de acordarea cetăţeniei române unui număr consistent de moldoveni. Un vehicul utilizat de altfel şi de Kremlin, care a acordat cu generozitate cetăţenia rusă mai peste tot în ţările din spaţiul CSI. Numai că, după cum observă chiar unii analişti de la Moscova, spre deosebire de paşapoartele ruseşti, cel românesc deschide o fereastră către ţările din „vechea Europă“, care constituie pentru moldoveni o importantă sursă de venit. Un instrument redutabil, de care Traian Băsescu pare foarte hotărât să facă uz, în ciuda reticenţelor existente la Bruxelles şi chiar în ţară, dacă luăm în consideraţie o declaraţie critică recentă făcută de György Frunda pe această temă. Comentând rezervele exprimate la Bruxelles în acest sens, Oleg Serebrian, vicepreşedinte al PD, remarcă „ambiguitatea stupefiantă“ a Uniunii Europene care trece cu vederea faptul că Sofia procedează la fel cu zecile de mii de bulgari din sudul Basarabiei şi ignoră prejudiciile aduse statalităţii Republicii Moldova de acordarea cetăţeniei ruse.
Cert este că în acest moment nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că, la Bucureşti, Republica Moldova a devenit în mod real nu numai declarativ o prioritate majoră a politicii noastre externe. Pare să existe şi un context intern neobişnuit de consensual. De pildă, Ion Iliescu şi Mircea Geoană au comentat favorabil vizita efectuată de Traian Băsescu, trecând peste resentimentele profunde la adresa acestuia. Am mai avut un astfel de consens generalizat doar în cazul demersului de integrare euroatlantică. Dacă se va construi ceva solid şi din perspectiva strategiei pentru Republica Moldova, am putea identifica astfel una dintre ţintele fundamentale care ar da direcţie şi mai multă claritate politicii româneşti în plan extern, pe termen lung. //
