De același autor
Ce țară majoră subminează multilateralismul, pune în pericol sănătatea comerțului mondial, prin politica sa egoistă, subordonată exclusiv propriului interes? Și, în oglindă, ce mare țară europeană are o politică multilateralistă luminată și militează altruist pentru unitate și acțiuni concertate, întru binele comun al tuturor statelor membre din Uniunea Europeană? Iată două întrebări cu atâtea răspunsuri evidente: e vorba de Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, în primul caz, la polul opus aflându-se, bineînțeles, Germania, o țară care militează neobosit pentru primatul valorilor pe plan internațional, sub bagheta doamnei Merkel. De altfel, după victoria lui Donald Trump, mulți vedeau în Angela Merkel pe cea care va prelua ștafeta de „lider al lumii libere“, titulatură atribuită tradițional președintelui Americii, de protector al ordinii internaționale liberale pe care declarațiile și acțiunile noului locatar de la Casa Albă o puneau în pericol. O idee în realitate complet ruptă de realitate pentru că acest rol nu ține de o persoană sau de alta, ci de forța politică, diplomatică și militară a țării al cărei lider este cel/ cea în cauză.
Între principalele economii ale lumii Germania este, alături de China, țara cea mai interesată în păstrarea actualelor aranjamente în materie de comerț, chiar dacă și nemții au început să fie tot mai mult îngrijorați de maniera abuzivă în care chinezii procedează prin blocarea competitorilor străini pe piața lor, în timp ce le exploatează din plin pe cele deschise din Occident. Germania, cu un volum total de 1,55 trilioane de dolari, este al treilea exportator din lume după China (2,49 trilioane de dolari) și Statele Unite (1,67 trilioane de dolari). Numai că, dacă pentru Statele Unite exporturile, deși sunt importante, reprezintă doar 11-12 procente din economie, în cazul Germaniei ele sunt vitale. În 2017 ajunseseră să reprezinte aproape 47 de procente din economie. Extrem de mult, chiar dacă o treime sunt practic schimburi comerciale securizate, având loc în interiorul Uniunii Europene. Este desigur meritul performantei lor industrii, pentru că în cazul Germaniei ponderea serviciilor este relativ redusă, dar fără americani, care, pe de o parte, au asigurat securitatea în Europa, ceea ce le-a permis nemților să reducă masiv bugetul apărării mutând banii în dezvoltare, iar pe de alta, foarte important, au securizat rutele globale de comerț care, în proporție covârșitoare, peste 90 de procente, sunt pe mare, acest lucru nu ar fi fost posibil.
Aceste cifre și precizări sunt importante și ele explică de ce este Berlinul atât de preocupat de schimbarea de atitudine de la Washington, pledează intens pentru multilateralism și este îngrijorat de impactul economic al războiului comercial dintre Statele Unite și China. Mai ales că sunt semne clare că economia germană este în pragul recesiunii. Așa că, în ciuda rezervelor și îngrijorărilor exprimate în legătură cu China într-un document de poziție al UE din martie 2019, chiar la nivel fundamental, pentru că Beijingul este descris drept promotorul unui model alternativ de guvernare în raport cu cel bazat pe democrația liberală, și în ciuda situației din Hong Kong, doamna Merkel a fost săptămâna trecută în China (este a 12-a întâlnire a sa cu liderii chinezi în cei 14 ani de când este cancelar) în fruntea unei mari delegații de afaceri, între care care s-au aflat corporații ca Siemens, Allianz, Deutsche Bank, Volkswagen, pentru a încerca să protejeze interesele lobby-ului industrial german, exploatând și dorința chinezilor de a decupla America de Europa în bătălia lor cu Statele Unite. China a devenit principalul partener comercial al Germaniei, cu un volum total de aproape 200 de miliarde de euro, devansând Statele Unite (178 de miliarde euro). Iar, cum este de așteptat, acest lucru are consecințe politice și geopolitice.
În acest grup se află și președintele Siemens, Joe Kaser, un foarte activ avocat al promovării unei strânse cooperări economice sino-germane, care pare să-i fi convins să meargă pe această linie atât pe doamna Merkel, cât și pe ministrul Economiei, Peter Altmaier. Și asta deși contextul este unul foarte delicat, cu mari demonstrații de protest la Hong Kong și amenințări explicite cu o intervenție a trupelor armatei chineze, aflate în apropiere, la Shenzen. De altfel, protestatarii din Hong Kong i-au și scris Angelei Merkel o scrisoare deschisă, publicată în Bild, în care, făcând trimitere la experiența ei din fostul „stat polițienesc din Germania de Est“, îi cer sprijinul, dar o și avertizează, în același timp, că „Germania trebuie să fie conștientă atunci când face afaceri cu China că regimul de la Beijing nu respectă legislația internațională și își încalcă frecvent promisiunile“. Este interesant și titlul sub care Bild a publicat scrisoarea deschisă venită din Hong Kong: „Chiar nu le pasă companiilor noastre de libertatea Hong Kong-ului?“.
Însă, previzibil, tot ceea ce a putut oferi cancelarul german la Beijing a fost o declarație în care pleda pentru nonviolență și cerea liderilor chinezi să „respecte drepturile și libertățile cetățenilor din Hong Kong. Oricum, e puțin probabil ca liderii chinezi să pună prea mare preț pe acest gen de recomandări. Și este și destul de puțin prin comparație cu o legislație introdusă în Congresul American, care stipulează că, dacă Beijingul intervine violent în Hong Kong, o trimitere la masacrul din 1989 din Piața Tiananmen, teritoriul își va pierde automat statutul special, în materie de schimburi comerciale și vize, de care se bucură în relația cu America. Ceea ce ar afecta și interesele economice ale Chinei, în ansamblu.
Un incident jenant petrecut pe parcursul vizitei nu a făcut decât să confirme avertismentul din scrisoarea deschisă. Autoritățile chineze au refuzat acreditarea unor jurnaliști aflați la Beijing, între care se afla și corespondentul France Presse, motivând că nu este spațiu suficient pentru că sunt mulți ziariști care o însoțesc pe Angela Merkel. Aproape sigur, motivul a fost cu totul altul, au vrut să limiteze la maximum întrebările incomode despre Hong Kong. Într-o declarație dură, în care a etichetat incidentul drept o „farsă diplomatică“, Federația Jurnaliștilor din Germania îi întreabă pe organizatorii chinezi dacă își închipuie că reprezentanții presei care o însoțesc pe cancelarul german „sunt niște curteni care au venit să asculte cuminte, să nu pună întrebări și să scrie articole laudative“.
Întreaga poveste a vizitei ne reîntoarce la întrebările puse în debutul articolului. Este o mare distanță între retorica de la Berlin, și nu doar acolo, ci și din alte capitale europene, și acțiunile concrete care urmăresc primordial strict interesul național. Adică cam ceea ce face și Donald Trump, cu al său „America First”. În fapt, și britanicii, sub presiunea Brexit-ului, sunt destul de reticenți să sprijine America în confruntarea cu China, care în mod eronat este privită doar drept una economică, deși este în realitate una geopolitică. Singura diferență e că, spre deosebire de Angela Merkel sau de Emmanuel Macron, președintele american spune, adesea nediplomatic, chiar ceea ce gândește. Într-un articol publicat de Atlantic Council se dă un detaliu interesant. Acela că, înaintea vizitei la Beijing, Macron i-ar fi cerut doamnei Merkel să includă în delegație și alte companii europene, inclusiv franceze, în ideea de a prezenta un front european unit în relația cu o putere deloc prietenoasă care își folosește adesea influența economică din țări precum Grecia, Ungaria, mai nou și Portugalia, pentru a bloca declarații și inițiative ale Uniunii Europene care o deranjează. Însă Berlinul a refuzat sugestia.
La fel ca și în cazul proiectului gazoductului Nord Stream 2, pentru germani au prevalat interesele lor economice în dauna intereselor vitale de securitate ale Poloniei sau țărilor baltice. Chiar recent, la Moscova, ministrul de Externe german, Heiko Maas, scria într-o postare pe Twitter, cum a explorat cu Rusia căi de a adânci o colaborare bilaterală oricum excelentă. Problema e că, deși la Berlin există cercuri politice care văd în China un pericol major, doresc o abordare europeană unitară pe această direcție, cred că dincolo de fricțiunile transatlantice este important să se alăture americanilor în această confruntare foarte probabil existențială pentru soarta lumii occidentale, până la urmă par să aibă câștig de cauză interesele puternicului lobby de afaceri german, care își probează capacitatea de a influența decisiv tonul și dimensiunea relațiilor cu China și cu Rusia. Din același motiv, în ciuda recomandărilor serviciilor secrete germane și ale oficialilor din ministerele de Interne și Externe, autoritățile de la Berlin tind să ignore solicitările venite de la Washington și să accepte soluția 5G oferită de Huawei. Este motivul pentru care Mikko Huotari, director adjunct al MERISC (Mercator Institute of Chinese Studies), un think tank din capitala Germaniei, crede că în acest moment „Berlinul este cea mai importantă piedică în calea adoptării unei poziții europene unitare mai dure, mai hotărâte, în raport cu China“. Iar dacă Berlinul, alături de alte capitale, va prefera să se alăture mai degrabă Chinei decât Statelor Unite în confruntarea geopolitică majoră dintre ele, daunele aduse alianței transatlantice ar putea fi, la un moment dat, letale. //
